Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 09:02

Revederea generaţiilor de absolvenţi ai Şcolii Stroeşti

Astăzi, absolvenţii din promoţiile 1968-2005 sunt aşteptaţi la o revedere organizată din iniţiativa inimoasei învăţătoare Maria Zăvoianu, care a ocupat de-a lungul unei cariere bogate în realizări de educarea a peste 250 copii din acest sat al comunei Muşăteşti. "Şcoala noastră a apărut după Reforma lui Cuza şi a adus lumina învăţăturii pentru multe generaţii de copii de la noi, dintre care unii au făcut cariere respectabile. Ne-am gândit că ar fi frumos să ne revedem într-o veritabilă reuniune a generaţiilor, în miezul acestei veri fierbinţi, pentru a strânge legăturile dintre noi şi a afla cu ce se poate lăuda fiecare. Sper să răspundă prezent cel puţin jumătate dintre foştii absolvenţi", ne-a declarat dumneaei cu un zâmbet duios, care-i umplea ochii de lumina amintirilor. Evenimentul va debuta în jurul orei 17.00, în localul şcolii de la Stroeşti. Acolo se va imortaliza emoţionantul moment prin fotografii de grup, după care se va intra în clase, unde se vor striga din nou cataloagele, iar apoi se va vizita întreaga şcoală şi muzeul. Reuniunea se va încheia festiv la Căminul Cultural prin înmânarea diplomelor de participare, ne-a mai comunicat principalul organizator, care abia îşi stăpânea emoţia aşteptării revederii...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It