Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 06:35

Bilanţul CARP Curtea de Argeş după primul semestru din 2017

Dintr-o discuţie purtată cu preşedintele Apostol Zamfira am aflat lucruri dintre cele mai interesante privind activitatea acestui organism: "În primele 6 luni ale acestui an am acordat 2.670 împrumuturi rambursabile, cu valori situate între 200 şi 9.000 lei - dintre care 80 au fost la valoare maximă. De asemenea, s-au acordat 330 ajutoare nerambursabile pentru deces în sumă de 212.000 lei, limita maximă fiind de 1.100 lei, stabilită în funcţie de vechime. Precizez că limita minimă este de 4 ani. Tot în această perioadă, 150 membri au beneficiat de ajutoare nerambursabile pentru acoperirea costurilor unor tratamente medicale, în cuantum de 46.000 lei. Prioritate au avut bolile incurabile, de natură canceroasă, bolile vitale care afectează inima, creierul, coloana vertebrală ş.a.m.d., afecţiunile psihice, necesitatea montării unor proteze ori a operării cataractelor sau a unor amputări. Fiecare caz a fost analizat cu toată atenţia cuvenită de specialiştii noştri şi s-a dat prioritate în funcţie de gravitate. Membrii noştri care au împlinit 50 ani de la căsătorie - şi este vorba despre 30 familii de la 1 ianuarie 2017 şi până în prezent - au primit prime care au totalizat 4.500 lei". 

Din aceeaşi sursă am mai aflat condiţiile în care se acordă împrumuturile rambursabile în maxim 20 rate, stabilite de comun acord cu cei care le solicită şi încheie contracte cu clauze clare, stipulate în actul respectiv. Acestea nu pot depăşi cuantumul a de patru ori valoarea cotizaţiei. Pentru sporirea forţei financiare a Casei de Ajutor Reciroc a Pensionarilor din  Curtea de Argeş, în ultima şedinţă, Comitetul Director a decis să primească în rândul membrilor cu drepturi depline şi persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare. Pentru informaţii suplimentare, doritorii se pot adresa personalului de la CAR Pensionari la sediul din strada Negru Vodă nr. 71. "Asociaţia noastră are în prezent circa 14.500 membri şi funcţionează pe principii de caritate, sprijin şi întrajutorare, asigurând protecţie socială celor înscrişi. Aceştia pot participa la serile culturale organizate în scop de socializare, urmate de cine festive. Cea mai reprezentativă din acest an s-a desfăşurat la sărbătorirea Mărţişorului şi Zilei Femeii. Pentru îmbunătăţirea şi eficientizarea activităţii, se fac periodic analize în cadrul Comitetului Director şi se iau decizii menite să îmbunătăţească viaţa membrilor asociaţi", a concluzionat preşedintele CAR Pensionari Curtea de Argeş, ing. Apostol Zamfira.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It