Polonezii Kasia şi Piotr au descoperit ţara urmaşilor lui Dracula!
# Dezinformaţi în privinţa României
# "O ţară a paradoxurilor fascinante!"
# "Vom reveni cu plăcere, şi nu singuri!"
Vă relatam recent despre vizita pe care ne-a făcut-o la redacţie cuplul de ziarişti polonezi alcătuit din freelancer-ul Kasia Kubicka şi Piotr Karczmarczyk. Ambii au plecat din Varşovia, unde locuiesc şi muncesc, într-o vacanţă în care au ţinut să descopere locuri şi oameni noi. Ne-au mărturisit că au avut de ales între Franţa şi România şi au optat pentru ţara noastră din spirit de aventură, deoarece informaţiile de care dispuneau nu ne erau nici pe departe favorabile. Tineri fiind, la vârsta de 35 ani, au plecat în a doua jumătate a lunii iunie spre sudul însorit, ca să ajungă la ţărmul Mării Negre, această poartă dintre Orient şi Occident, la graniţa dintre două lumi şi tot atâtea culturi. Planul de călătorie al celor doi a fost unul extrem de bine structurat, ceea ce dovedeşte o bună pregătire a expediţiei de explorare a unor ţinuturi necunoscute. "Trecusem prin majoritatea ţărilor balcanice, dar România era pentru noi o Terra incognita" - ne-a mărturisit Kasia.
"Să nu treceţi dincolo de Carpaţi!"
Aşa sunau avertismentele prietenilor care cunoşteau România mai mult din auzite sau din surse denigratoare. Pentru ei, civilizaţia europeană exista în spaţiul mioritic doar în Transilvania şi îşi avea graniţa pe culmile Munţilor Carpaţi. Dar Kasia şi Piotr nu s-au speriat, nu i-au ascultat, nu s-au abătut de la traseul stabilit cu multe luni înainte şi, în final, n-au regretat decizia nici măcar o clipă! Tânăra ne-a povestit prin intermediul arh. Traian Ionescu, cu care se înţelegea perfect în limba franceză, că au intrat în România prin Maramureş. Acel ţinut care păstrează foarte bine tradiţiile moştenite de la dacii liberi din antichitate, peste care s-au suprapus destul de puţine elemente împrumutate de la popoarele cu care au venit în contact, i-a încântat prin autenticitatea civilizaţiei multiseculare a lemnului. Portul popular, cântecele şi dansurile, ţipuriturile izvorâte parcă din negura timpului, vivacitatea oamenilor extrem de primitori, care-şi îndeplineau cu o nobleţe stranie obligaţiile de gazde, i-au impresionat profund pe oaspeţii veniţi pe malurile Izei şi Marei de pe cele ale Vistulei şi Mării Baltice. Ţinuta mândră a localnicilor, înverşunarea pe care o puneau în tot ceea ce făceau, de parcă ar fi fost permanent în concurenţă cu ei înşişi şi cu lumea dimprejur, le-a descoperit primele valenţe ale sufletului autentic românesc. Pe care l-au putut identifica şi în arta prelucrării lemnului, ca pe nişte blazoane, fie în prispele caselor sau în porţile sculptate de la intrarea în gospodării, fie în carnea materialului din care şi-au clădit lăcaşurile de cult. Contactul luat de tinerii catolici cu ortodoxia, cu bisericile pravoslavnice - cum le spuneau ei, făcând aluzie la înrudirea directă cu cele ruseşti - a fost unul firesc pentru nişte oameni inteligenţi care sunt situaţi spiritual departe de bigotismul fanatic al altora din generaţia lor, dar de pe alte meleaguri ale lumii.
Desigur, nu le-a scăpat nici în Maramureş, nici în Bucovina şi în alte zone ale României diversitatea bucătăriei româneşti, dar nici ale altor roade ale pământului din care băştinaşii au făcut o artă din prepararea lor, la fel cum n-au trecut cu vederea jaful sălbatic practicat în pădurile noastre, ca şi în cele ale Poloniei natale. Bisericile din zid, adevărate monumete de artă medievală, le-au dat o idee despre istoria noastră şi a poporului acesta plasat de destin la răscruce de vânturi politice, unde se confruntau interesele divergente ale marilor imperii ale trecutului. Şi au înţeles multe lucruri, cunoscând din istoria Poloniei câte suferinţe au avut de îndurat înaintaşii, care şi-au văzut ţara sfâşiată de vecinii puternici şi hrăpăreţi. Piotr şi Kasia au descoperit apoi Muntele Ceahlău şi Bicazul, coborând către Delta Dunării, unde au putut vedea nu numai un rai al păsăretului, dar şi multe alte lucruri pe care nici nu le bănuiau.
De la malul mării, la "Micul Paris" şi la Cetatea lui Dracula
Cei doi vizitatori polonezi au ajuns apoi pe litoral şi au stat câteva zile la Costineşti, printre cei de vârsta şi preocupările lor, între care s-au simţit foarte bine. A fost un prilej pentru a vizita ruinele cetăţile antice Histria, Tomis şi Calatis, după care au mers până aproape de graniţa cu Bulgaria. "Nu pricep de ce românii, ca şi noi, polonezii, căutăm să vedem alte mari capitale, cum ar fi Parisul, Londra, Berlinul sau Budapesta, când avem oraşe de-a dreptul uluitoare. Nouă ne-a plăcut foarte mult Bucureştiul şi am înţeles, văzând Centrul Vechi, de ce era numit cândva Micul Paris. Şi pentru că tot vorbim despre vestigii istorice, la fel de mult ne-a plăcut Braşovul, Sighişoara şi Transalpina, pe care am străbătut-o înainte să ajungem la Curtea de Argeş, la familia prietenului Traian..." Arhitectul ne-a povestit că s-a cunoscut cu Kristoph, tatăl Kasiei, în Franţa, unde o perioadă de timp a fost şeful soţiei sale, Ana şi apoi a colaborat la mai multe proiecte şi cu el. "Kasia a absolvit Belle Arte la Paris, dar la anii maturităţii, după o vizită făcută în Polonia de unde plecase familia ei în timpul comunismului, a simţit probabil chemarea pământului natal şi a decis să se stabilească la Varşovia. Eu sper ca tot mai mulţi dintre compatrioţi să-i urmeze exemplul, pentru că avem nevoie de românii care au lucrat şi au acumulat experienţă în Vestul Europei să revină, ca să dea o mână serioasă de ajutor la punerea lucrurilor în starea firească de normalitate civilizată", a spus Traian Ionescu.
Acesta şi-a condus oaspeţii pe la monumentele istorice şi de cult din zonă. Primul cu care au luat contact au fost Ruinele Sân Nicoară, situate în vecinătatea casei care-i găzduia. A urmat apoi vizita făcută la Corbii de Piatră, unde au ajuns pe vechiul drum al voievozilor, care lega Curtea de Argeş de a doua capitală medievală a Ţării Româneşti, Câmpulung Muscel. La Domneşti au luat-o la stânga pe drumul ce mărgineşte valea Râului Doamnei, urcând spre locurile despre care legenda spun că ar fi fost de baştină pentru Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara, pe care Papa de la Roma îl onora pe la mijlocul secolului al XV-lea cu titlul de "Atlet al lui Hristos". La Corbi, primarul Virgil Baciu i-a întâmpinat şi i-a condus peste râu, în satul Jgheaburi, unde există o biserică săpată în piatra muntelui, loc de retragere şi de rezistenţă împotriva năvălitorilor pentru călugări şi locuitori la vremuri de răstrişte. Ceea ce au văzut, i-a uluit pe musafirii noştri, tot aşa cum s-a întâmplat şi când au vizitat în ultima zi petrecută înainte de plecarea din Curtea de Argeş Mănăstirea Meşterului Manole şi Biserica Domnească. Marţi, în 4 iulie, de Ziua SUA, Traian i-a dus pe Valea Argeşului, pentru a descoperi la intrarea în defileu "cuibul de vulturi" de la Cetatea lui Vlad Ţepeş, cunoscut la ei sub numele de Dracula şi au luat contact cu vechile legende ale locului. Veniţi cu alte idei despre brandul Dracula, aşa cum este prezentat în Apusul Europei, polonezii noştri au fost blocaţi de-a dreptul când au aflat adevărata istorie a enigmaticului voievod, care a speriat turcimea la vremea în care Europa tremura de frica lor.
"Am luat masa la o pensiune de la baza cetăţii şi au fost de-a dreptul entuziasmaţi de meniu, şi mai ales de bulzul preparat din brânză de burduf cu mămăligă şi nu numai. Cât despre băuturi, ce să vă mai spun, căci au avut posibilitatea să deguste acolo, la mine acasă sau pe unde au mai fost, cam tot ce avem mai bun...", ne-a mărturisit Traian Ionescu, aprobat de Kasia. Aceasta s-a declarat încântată de varietatea preparatelor culinare tradiţionale româneşti, în care a identificat elemente din alte bucătării balcanice, dar şi preluarea inteligentă a unora specifice altor culturi europene şi nu numai, într-un tot unitar ce-l poate face fericit pe orice epicurean. Miercuri, cei doi tineri au plecat singuri să descopere Transfăgărăşanul şi au avut ocazia să vadă şi măreţia naturii uluitoare a munţilor noştri, atât pe vreme frumoasă, cât şi pe timp urât, căci s-au întors la gazde mânaţi din spate de o furtună care i-a cutremurat.
"Ceea ce ştiam noi despre România când am pus piciorul pe pământul ţării voastre era total fals; nici vorbă să fie o ţară a ţiganilor, a oamenilor inculţi şi necivilizaţi, unde nu poţi să te simţi în siguranţă! Căldura umană şi primirea de care am avut parte aici este deasupra oricăror superlative. Ne-am înţeles bine cu românii care, în majoritate, sunt cunoscători ai multor limbi de circulaţie internaţională. Am avut momente hazlii într-o seară, în casa prietenului Traian, în care ne adunasem mai mulţi vorbitori de limbi străine, de parcă eram la Turnul lui Babel. Ce mai, ne-am simţit în România ca în Polonia şi le vom spune şi prietenilor noştri adevărurile despre această ţară şi oamenii care o populează, pentru a le schimba ideile greşite. Vom încerca să ne întoarcem aici, în vacanţă, dar nu singuri, ci cu mai mulţi amici de-ai noştri!", s-a angajat Kasia şi în numele lui Piotr, la despărţire.
Fascinaţi de paradoxurile româneşti
Aşa se vor întoarce acasă prietenii noştri polonezi. Ei au remarcat curăţenia nu numai sufletească a românilor, vrednicia, dar şi omenia lor, respectul pentru păstrarea tradiţiilor ca elemente de bază ale identităţii naţionale, la care ţin cu o cerbicie admirabilă. Ceea ce i-a uimit cel mai mult a fost unitatea în diversitate şi pentru a o exemplifica, au apelat la arhitectura simplă, extrem de funcţională şi plăcută ochiului, descoperită în casele de la ţară şi nu numai. Dintre paradoxurile româneşti identificate în acest voiaj ne-au semnalat coexistenţa paşnică pe drumurile noastre a unor bolizi de lux, care se strecoară printre vite, ca în India sau printre atelaje trase de cai ori alte animale de povară, dar şi vecinătatea unor case modeste cu adevărate palate, dispunând de piscine exterioare şi de alte ingrediente care dovedesc luxul exorbitant-agresiv şi incult al unor proaspăt parveniţi, ce ţin cu tot dinadinsul să epateze. "Şi noi avem probleme cu corupţia în Polonia, dar parcă nu sunt atât de mult etalate pe tarabă ca în România, de parcă ar fi motiv de mândrie, nu de ruşine. Corupţie există peste tot în lume, dar mi-e teamă că ţara voastră a fost luată ca etalon şi este pusă la zid de lumea aşa-zis civilizată, care are nevoie de cineva sau de ceva care să abată atenţia de la problemele ei", a concluzionat Kasia.
Traseul pe care urmau să se întoarcă acasă cei doi tineri călători a fost gândit cu mare grijă. De la Curtea de Argeş s-au îndreptat spre Vâlcea şi Mănăstirea Cozia, ctitoria şi locul odihnei de veci a celui care a fost unul dintre cei mai mari voievozi ai Ţării Româneşti, ce şi-a avut Curţile Domneşti la Argeş - Mircea cel Bătrân. Apoi plănuiau să urce pe Valea Oltului, năzuind spre Valea Arieşului, altă zonă istorică şi etnologică despre care aveau informaţii incitante pe care ţineau să le verifice la faţa locului. De acolo, aveau să se îndrepte spre graniţa de nord pentru a ajunge acasă, la Varşovia. Drum bun, prieteni şi nu uitaţi: aici veţi fi mereu primiţi cu braţele deschise, ca nişte fraţi!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
