Sfârşit de săptămână cu Festivalul Medieval "Curtea Domnească"
Organizatorii celei de-a IV-a ediţii a manifestării promit să aducă la Curtea de Argeş evenimente care să vă ducă cu gândul la perioada în care cavalerii protejau cu preţul vieţii frumoasele domniţe. Municipiul nostru va fi animat de demonstraţii de luptă, parade militare, ateliere diverse ale meşterilor populari şi concerte. Programul Festivalului Medieval este următorul: astăzi, de la orele 17.00, se va desfăşura Parada Societas Milites Getae, cu demonstraţii de lupte, iar de la orele 20.00 veţi avea parte de concerte, susţinute de Grazziela Marineaţă, Pontice şi Trei Parale. Mâine, de la ora 11.00, în program sunt incluşi Parada Societas Milites Getae împreună cu Fanfara Centrului Cultural Argeş, apoi se va continua cu demonstraţii de lupte şi ateliere medievale. Concertele vor începe la ora 19.00, pe scenă urcând copiii de la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", apoi Tică Lumînare şi Truverii. Va urma o reprezentaţie incendiară Flamestorm, concertul Spitalul de Urgenţă, iar de la ora 23.00, formaţia IRIS va încheia apoteotic reprezentaţiile de sâmbătă. Duminică, de la ora 11.30, programul artistic se va deschide cu Fanfara Centrului Cultural Mioveni, urmată de parada Societas Milites Getae şi demonstraţii de lupte, iar începând cu ora 15.00, după-amiaza va fi dedicată jocului şi cântecului românesc: "Rapsozii Bascovului" şi "Doina Bascovului", "Rapsozii Argeşului", Ansamblul "Argeşul", "Doruri Muscelene", "Doina Argeşului", Petrică Mîţu Stoian şi Elisabeta Turcu. Locaţia evenimentelor dedicate Festivalului Medieval "Curtea Domnească" este platoul din faţa Sălii Municipale de Sport.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
