ILUZIA ALEGERILOR FRANCEZE 2017
Alegerea europenistului Macron la preşedinţia Franţei, care este un copil real al sistemului bancar şi al forţelor globalizării, a împiedicat, pe de o parte, activarea automată a procedurilor de descompunere ale unei Uniuni Europene aflate sub controlul german şi a creat, pe de altă parte, o iluzie incredibilă în cercurile birocratice ale Bruxelles-ului cu privire la perspectivele longevităţii sale. Cu toate acestea, o lectură amănunţită a rezultatelor alegerilor prezidenţiale franceze nu lasă nicio îndoială. Un segment important - mai exact, 34% - al poporului francez, care a fost afectat mult mai puţin decât alte naţiuni din Zona Euro şi Uniunea Europeană de politicile extrem de neoliberale ale austerităţii sălbatice, şi-a exprimat aversiunea faţă de construcţia europeană birocratică şi nedemocratică în această a doua rundă. Şi, de fapt, aceasta s-a întâmplat printr-o structură politică extrem de dreaptă, cu un trecut rasist stigmatizat, care de ani de zile se afla în paralel cu sistemul politic francez. Dacă Mélenchonul anti-european de stânga, care nu provoacă nicio teamă faţă de poporul francez, a reuşit să treacă la al doilea tur de scrutin, alegerea lui Macron ar fi fost nesigură, având în vedere că 50% din electoratul francez votează euro-sceptic în prima rundă a alegerilor.
În orice caz, Uniunea Europeană seamănă acum cu o femeie care suferă de o boală incurabilă, ai cărei medici îi mai dau încă cinci ani de viaţă, şi că, în orice caz, nu poate exista fără Franţa. Cu toate acestea, este sigur că politicile neoliberale anti-populare pe care Macron le va pune în aplicare şi care vor fi dictate de Bruxelles, în esenţă de Berlin, vor devaloriza drepturile sociale şi de muncă ale poporului francez şi va provoca mânia lui justificată.
În consecinţă, în alegerile prezidenţiale franceze din 2022 şi dacă bomba economiei italiene nu va fi explodat încă - ceea ce este puţin probabil - forţele politice adversare vor arunca în aer Uniunea Europeană, care niciodată nu va dobândi o imagine democratică şi socială. Cu siguranţă, se va inversa rezultatul actual al alegerilor şi stânga va câştiga cu o mare majoritate.
Germanii, desigur, au acum tot dreptul să se bucure şi să sărbătorească alegerea lui Macron. Acesta va păstra, chiar şi temporar, Zona Euro şi Uniunea Europeană, din care nemţii au câştigat cel mai mult, în timp ce majoritatea pierde. Mai precis, excedentul comercial german, care este un fenomen structural şi nu doar o coincidenţă, se datorează, cu siguranţă, marii competitivităţi a economiei germane, dar este, de asemenea, consolidat în mod scandalos de mecanismul de funcţionare al Euro, deoarece moneda comună nu permite statelor cu deficit decât să-şi devalorizeze propria monedă, fapt care le condamnă într-un cerc vicios de competitivitate scăzută şi criză persistentă.
De la adoptarea monedei euro, excedentul comercial al Germaniei a urmat o tendinţă ascendentă. Astfel, în 2016, acesta a atins un nivel istoric ridicat de 252,9 miliarde de euro, potrivit informaţiilor oficiale ale Biroului de Statistică al Germaniei, când excedentul comercial al întregii zone euro pentru acelaşi an a fost de doar 273,9 miliarde de euro. Aceasta înseamnă că Germania produce 92,33% din excedentul comercial total din zona euro!
În aceeaşi perioadă a monedei euro şi cu excepţia câtorva ani, deficitul comercial al Franţei a înregistrat tendinţe în creştere în general. Astfel, în 2016, în conformitate cu un anunţ vamal francez, acesta a fost de 48,10 miliarde de euro, iar cota de piaţă a Franţei în zona euro a fost semnificativ redusă - a scăzut de la 17% în 2000 la 13,60% în 2015 şi la 13,40% în 2016. Deficitul comercial în anul precedent (2015) s-a ridicat la 45 miliarde de euro.
În acelaşi timp, economia franceză se confruntă cu alte probleme grave. În consecinţă, datoria publică se extinde constant şi se află acum la aproape 100% din produsul său naţional brut. Şomajul, care afectează în special tinerii cu vârsta sub 25 de ani - aproape unul din patru este şomer - s-a situat la 10% din forţa de muncă la sfârşitul anului 2016, reafirmând eforturile eşuate ale preşedintelui Hollande de a-l reduce. Germania se bucură de rate foarte ridicate de ocupare a forţei de muncă, întrucât şomajul este istoric scăzut, deoarece nu depăşeşte 3,90% din forţa de muncă.
Acum 15 ani, Franţa şi Germania au avut un nivel de trai similar. În prezent, germanii sunt cu o cincime mai bogaţi, deşi ambele economii au salutat moneda euro în 2002, cu şomajul fiind în jur de 8% din forţa de muncă. În consecinţă, când Macron ar trebui să-i surprindă pe toţi - ceea ce, bineînţeles, nu se va întâmpla - şi să decidă, pe baza greutăţii specifice pe care Franţa o are atunci când este a doua putere economică în zona euro, să impulsioneze cu fermitate o schimbare de atitudine în Uniunea Europeană, el se va lovi de un zid imens şi puternic. Aceste măsuri ar trebui să îmbunătăţească în mod clar economia franceză şi, în plus, ar aduce beneficii şi economiilor din celelalte ţări ale Europei de Sud, însă i se va împotrivi Germania, cu poziţia sa rigidă şi constantă. Şi acest lucru se întâmplă deoarece germanii - oricine se va afla la volanul ţării - nu vor accepta vreodată relaxarea austerităţii şi a regulilor "sacre" ale disciplinei bugetare. Este mai mult decât evident că nemţii doresc să folosească zona euro în folosul lor cât mai mult timp, şi în detrimentul tuturor celorlalţi. Şi nu vor putea să se întoarcă în mod voluntar la moneda naţională - marca - pentru că aceasta ar duce la prăbuşirea exporturilor proprii. Germanii doresc să câştige din ce în ce mai mult, păstrând Zona Euro o perioadă cât mai lungă de timp şi, de fapt, nu le pasă dacă restul pierde sau chiar sunt distruşi, cum s-a întâmplat în cazul grecilor.
Prin urmare, în această Uniune Europeană dominată şi domnită de Germania, noţiunea de solidaritate şi de ajutor reciproc nu numai că nu există, ci a fost aruncată la coşul de gunoi. Se dovedeşte dincolo de orice îndoială că realitatea nu este un eseu împovărător, întrucât astfel de idei au fost consemnate în tratatele fondatoare ale EEC, atunci, dar în schimb este crud şi inexorabil. Astfel, unirea economiilor puternice cu cele neputincioase şi îmbrăţişarea lor strânsă prin moneda euro s-a dovedit a fi o eroare penală!
În concluzie, alegerile prezidenţiale franceze nu vor zdruncina birocraţii bogaţi plătiţi la Bruxelles, nici liderii politici din Berlin care vor continua să impună ţărilor Uniunii Europene politicile extremiste neoliberale de austeritate sălbatică. Iar ceea ce le aşteaptă pe majoritatea popoarelor europene este sărăcia şi mizeria!
NOTĂ: Isidoros Karderinis s-a născut la Atena în 1967. Este romancier, poet şi cronicar. A studiat economia şi a absolvit studii postuniversitare în economia turismului. Articolele lui au fost republicate în ziare, reviste şi site-uri din întreaga lume. Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză şi spaniolă şi au fost publicate în reviste literare şi secţii literare de ziare. A publicat şapte cărţi de poezie şi două romane. Noile sale cărţi şi trei volume de poezie au fost publicate în SUA şi Marea Britanie. De câtva timp este corespondentul şi colaboratorul nostru din Grecia şi ne face plăcere să-i publicăm materialele care ne dau o altă perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă în lumea în care trăim.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
