Floppy şi Nedelciu Beat Bogdan au organizat un workshop de excepţie la Curtea de Argeş
# Concluzii la final: "La Curtea de Argeş este necesar un Skate Park, aşa cum sunt în Piteşti, Vâlcea şi Bucureşti!"
Pentru prima dată în Curtea de Argeş, Florin Ion Bontea, alias Floppy, a organizat un workshop de Breakdance, iniţiativă în care l-a avut alături pe Nedelciu Beat Bogdan, din Arad. Micul, dar apreciatul eveniment a avut loc la Clubul Copiilor din urbe. Despre Bogdan, invitatul special, trebuie să ştiţi că s-a calificat în septembrie anul trecut între primii 16 la Campionatul European de Breakdance, care a avut loc în Zürich-Elveţia. El şi Floppy s-au cunoscut la diferite evenimente din cadul comunităţii de breakdance din România. Tânărul, care se apropie de vârsta majoratului, tocmai a trecut în clasa a XII-a şi dansează de 8 ani de zile, însă abia în cursul lui 2017 a reuşit să obţină performanţe cu adevărat răsunătoare. "În ţară doar am jurizat un eveniment şi am predat un workshop. Dar am avut rezultate foarte bune în Serbia, Croaţia, Austria şi Germania, unde am fost pe podium şi chiar pe locul I", ne-a informat acesta. Chiar dacă a mai fost nevoit să lipsească de la şcoală, a reuşit să scoată mereu o medie peste 9 şi este mulţumit de cum evoluează şi pe acest plan. "Chiar dacă nu pic cu burta pe carte, am învăţat să mă descurc şi să prind din mers informaţiile. Atâta timp cât îţi place un lucru, îţi faci timp şi te dedici! Cam asta e tot ce fac eu acum şi am ajuns la un nivel la care pot spune că mă şi autosusţin financiar fără probleme", ne-a împărtăşit arădeanul. Bogdan a început să danseze normal, cu profesor, şi timp de trei ani s-a antrenat ca atare, după care a început să se ocupe singur de propriul progres: "Am păstrat o legătură bună cu foştii profi. Am continuat apoi singur, nu aveam şi alţi colegi cu care să mă antrenez. După 4-5 ani de dans îţi dai seama dacă vrei să o faci pentru performanţă sau doar de plăcere, dacă vrei să continui sau să te ocupi de altceva... Am avut şi eu o perioadă când nu ştiam exact ce mai voiam să fac. Eram singur pe la antrenament, eram destul de mic aşa ca progres, dar acum nu mă mai deranjează să mă antrenez singur. Am avut ambiţie şi în anul 2014 m-am calificat la Red Bull BC One România, unde a participat şi Floppy. De atunci am început să câştig competiţii de copii, am ieşit şi în afară... Am câştigat în Croaţia şi Germania şi am zis să termin cumva în glorie la juniori şi să trec la adulţi..."
Copiii din Curtea de Argeş au fost foarte încântaţi de workshop-ul organizat de cei doi dansatori profesionişti şi au dat tot ce au avut mai bun ca să arate ce potenţial au şi să-i convingă pe Floppy şi pe Bogdan că ei vor să facă breakdance adevărat. "Cei 15 participanţi, cu o medie de vârstă situată între 9-10 ani şi predominant fete, au fost extraordinari! Interesant că fetele sunt mai atrase de acest dans... Sper ca pe viitor să organizăm aici din ce în ce mai multe evenimente. Sunt în tratative cu Bogdan Bolovan, coregraful de la <<Românii au Talent>>, care s-a situat printre finaliştii sezonului 6 pe locul II, ca să vină şi el aici pentru un workshop de genul acesta. Apoi plănuiesc să organizez un concurs de breakdance... Dacă aş fi un pic mai mult susţinut, ar fi şi mai frumos! Să sperăm că acel concurs pe care-l planific pentru vară să fie cumva sponsorizat şi să pot obţine aprobările necesare!", ne-a declarat Floppy.
Cursurile sale se desfăşoară la C.C.A. şi la Clubul Copiilor, pentru că are deja mulţi elevi şi la C.C.A. sala nu-l ajută ca să se poată desfăşura în voie. Cei 25-30 de copii care-i frecventează cursurile sunt foarte încântaţi de modul în care învaţă lucrurile şi de atitudinea sa. "Unii dintre ei vin de la alţi profesori şi mi-au spus că preferă să danseze cel mai mult cu mine. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu copiii! Când văd unul că dansează, mă motivează şi pe mine, ei sunt sursă pentru energia mea!”, a mărturisit Floppy. Copiii îi sunt dragi şi lui Bogdan, care este şi el încă un junior, şi ne-a spus că este atras mai mult să lucreze cu cei de vârste fragede: "Şi mie îmi place să lucrez cu cei mai mici decât mine şi chiar mă atrage mai mult să jurizez concursuri de copii decât de adulţi. Ideea lui Floppy pentru Curtea de Argeş mi se pare super tare! Copiii sunt plini de pozitivism, atitudine hotărâtă. Am văzut nişte fete care m-au uimit prin energia lor! Sunt copii de care poate nu ţi-e drag, dar de aceştia nu ai cum altfel! Chiar dacă, să zicem, atunci când m-au văzut, şi-au permis să fie ei mai îndrăzneţi... A fost chiar frumos aşa!"
În prezent, dansatorul arădean se află într-un turneu în jurul ţării, având pe listă nouă oraşe, iar la momentul sosirii la Curtea de Argeş era abia pe la jumătatea proiectului. "Am parcurs Salonta, Timişoara, Drobeta Turnu Severin, Craiova. Curtea de Argeş a fost pe locul doi ca prezenţă, chiar dacă nu mă cunoşteau ei pe mine. Mulţi vin doar de câteva şedinţe şi nu ştiu ei cu ce se mănâncă, cine dansează prin România, cam care este nivelul, cine e mai bun. E normal, nici eu nu ştiam. Mai ales că sunt micuţi încă... Dar a fost uimitor să văd că unii, care erau pentru prima oară, au înţeles aproape totul încă de la început!", a fost remarca acestuia.
Floppy are planuri mari pentru Curtea de Argeş, căci următorul său proiect de amploare este să înfiinţeze o trupă de dans a oraşului, care să ne reprezinte peste tot. Dar pentru ca acest lucru să se materializeze este nevoie de susţinere, mai ales financiară, căci, ca orice sport, şi dansul presupune costuri. "Aş vrea să menţin numele de dinainte, adică Trupa <<Identic>>, doar că acuma vor fi <<Identic Junior Curtea de Argeş>>, fiind vorba despre copii. Iar şcoala mea de dans pe care vreau s-o pun bine pe picioare se va numi <<Floppy Dance>>. Pentru că toată lumea ştie numele acum! Ei au obţinut deja un loc I pe judeţ la un concurs care s-a desfăşurat în primăvară la C.C.A. Noi am avut atunci o costumaţie improvizată, pentru că financiar este foarte greu să ne personalizăm o ţinută. Ne trebuie bani! Nu pot să cumpăr eu, pentru că nu-mi permit şi nici ei nu-şi permit toţi. Facem şi noi cum putem... Dacă cineva este dispus să ajute aceşti copii - nu pe mine, ci pe ei!!! - şi poate, ar fi minunat! Ei chiar muncesc şi depun eforturi să ajungă departe. Sunt aşa de pozitivi... Pe mine mă simt imediat dacă sunt supărat sau am ceva, imediat mă înconjoară şi mă iau la dans, încearcă să mă binedispună. Părinţii mi-au spus că i-au dus pe unii la înot, la dans, la judo. Ei, lor le place aici mai mult ca peste tot! Am avut pe cineva care nu era de acord să lase fata să danseze acest stil, dar apoi, când a văzut ce talent are, şi-a schimbat părerea şi chiar o încurajează!", a completat dansatorul argeşean.
Florin Bontea ne-a împărtăşit şi un "of" pe care-l are de mai multă vreme, după ce a observat că la noi în municipiu au apărut foarte multe talente, despre care a spus că ar trebui susţinute şi încurajate la performanţă. În plus, aceştia au nevoie de un spaţiu special pentru ei, unde să se poată antrena în aer liber, unde să se întâlnească unii cu alţii şi să-şi petreacă timpul liber făcând ceea ce le place cel mai mult: “Avem, în primul rând, muzică. Sunt câţiva oameni pe hip-hop care chiar fac treabă. Avem copii preocupaţi de biciclete, skate, role. Apoi, suntem noi, cei cu dansul... E foarte important că aceşti copii vor să facă sport! Şi ceea ce ne dorim noi, dar mai ales ei - şi chiar este nevoie! - este un parc în care să ne putem desfăşura. La Curtea de Argeş este necesar un Skate Park, aşa cum sunt în Piteşti, Vâlcea şi Bucureşti! Acolo sunt amenajate spaţii speciale pentru aceste activităţi ale copiilor şi tinerilor. La noi, toţi, săracii, s-au adaptat la zona Romarta, dar merită şi ei un loc special de joacă, unde să se poate întâlni şi desfăşura aşa cum au parte şi alţii!" Ideea sa a fost susţinută şi de Bogdan, care a subliniat faptul că tinerii şi copiii de aici au nevoie de un astfel de parc, cu atât mai mult cu cât ştie că suntem un Oraş Regal, de la care se aşteaptă la mai mult... "Dacă ar avea un loc al lor, cred că mulţi ar lăsa tableta şi computerul pentru a ieşi afară cu prietenii şi a se distra", a fost părerea sa.
Vara aceasta se anunţă un program plin de dans, multe surprize şi provocări la şcoala lui Floppy, pentru că el are ambiţii mari pentru elevii săi: "Mi-aş dori ca pe viitor să avem copii din oraş care să meargă la emisiunea de talente aşa cum am fost şi eu, şi poate la anul o să reuşesc să trimit pe cineva. Încerc să spun că suntem foarte puţin susţinuţi şi totuşi facem treabă. Am făcut acest workshop doar noi doi împreună şi, iată, au fost atât de încântaţi copiii!... Lor le place ceea ce facem şi pentru ei voi face tot posibilul să fie şi mai bine!", a încheiat tânărul profesor de breakdance.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
