37 eliminaţi pentru fraudă la ultima probă de Bac!
Rata de participare la ultima probă scrisă din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2017, proba la alegere a profilului şi specializării - E)d), desfăşurată vineri, a fost de 95,85% (în uşoară creştere comparativ cu anul trecut: 95,45%). Astfel, dintre cei 127.035 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 121.765 de candidaţi. 5.233 de candidaţi au absentat, iar 37 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile (16.00-20.00). Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
