Măsuri administrative întărite în Bulgaria
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc sau tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria că în perioada 16 iunie 2017 - 11 august 2017, autorităţile de Poliţie Rutieră bulgare vor aplica măsuri administrative întărite în cazul unor contravenţii săvârşite de conducătorii automarfarelor care se deplasează prin zona tunelului Vitiniya - situat pe autostrada Hemus (A2), km 30, pe segmentul de drum care leagă localităţile Varna şi Ruse de capitala Sofia - unde este aplicat un regim de restricţii temporare de circulaţie pentru autocamioanele cu greutate mai mare de 12 tone.
Conducătorii auto care nu respectă indicatorul temporar "interzisă circulaţia mijloacelor de transport cu masa totală mai mare de 12 tone" şi intră în spaţiul reglementat de acest semn de circulaţie cu regim specific tip interdicţie temporară a circulaţiei, fac obiectul următoarelor sancţiuni:
- în conformitate cu art. 171, pct. 1, lit. j) din Legea circulaţiei pe drumurile publice, permisele de conducere ale conducătorilor auto sunt reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o lună;
- în conformitate cu art. 171, pct. 2, lit. n) din Legea circulaţiei pe drumurile publice, mijlocul de transport este oprit din circulaţie pentru o perioadă de 3 luni - mai exact, talonul capului tractor este reţinut în vederea suspendării pentru o perioadă de 3 luni;
- în conformitate cu art. 183, alin. 7 din Legea circulaţiei pe drumurile publice, se aplică o amendă contravenţională în cuantum de 300 de leva şi se suspendă dreptul de a conduce un autovehicul pentru o lună.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul misiunii diplomatice a României la Sofia: +359879440758. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sofia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
