Anunţ Director Financiar Contabil - Spitalul Municipal Curtea de Argeş
Managerul Spitalului Municipal Curtea de Argeş organizează CONCURS pentru ocuparea funcţiilor specifice Comitetului Director - Director Financiar Contabil, conform prevederilor O.M.S. 248/2007 - actualizat şi Legea 95/2006, actualizată.
Concursul va avea loc în data de 10.07.2017, ora 09.00, la sediul Spitalului Municipal Curtea de Argeş.
La concursul de selecţie se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
Criterii generale:
a) au domiciliul stabil în România;
b) nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală;
c) sunt apţi din punct de vedere medical fizic şi neuropsihic;
d) nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi sociale;
e) nu au colaborat cu Securitatea înainte de anul 1989.
Criterii specifice:
a) sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil economic;
b) au cel puţin 2 ani vechime în specialitatea studiilor;
c) deţin Certificatul de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, precum şi de cunoaştere a reglementărilor europene în domeniu.
# Dosarele de înscriere se depun la Secretariatul unităţii până în data de 30.06.2017, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00.
# Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină următoarele documente:
a) cerere de înscriere;
b) copie a actului de identitate;
c) copia legalizată a diplomei de licenţă;
d) Curriculum Vitae;
e) copii ale diplomelor de studii şi a altor acte ce atestă efectuarea unor specializări, competenţe/atestate, în funcţie de postul pentru care concurează;
f) copie de pe carnetul de muncă, certificată "în conformitate cu originalul" de către conducerea unităţii;
g) cazierul judiciar;
h) certificat medical din care rezultă că este apt medical fizic şi neuropsihic;
i) declaraţie pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;
j) copie legalizată a actelor (certificate de căsătorie etc.) prin care şi-a schimbat numele - dacă este cazul;
k) proiectul de specialitate realizat de candidat;
l) chitanţa de plată a taxei de participare la concurs în sumă de 300 lei;
m) aprobarea managerului;
n) avizul Consiliului de Administraţie al Spitalului.
Concursul/examenul cuprinde următoarele probe de evaluare:
1) Test grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului.
2) Susţinerea proiectului/lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului.
3) Interviu de selecţie.
4) Probele de evaluare se notează cu note de la 1 la 10, iar pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să obţină în cadrul concursului/examenului media finală de cel puţin 7, iar la fiecare probă, 6. Media finală a fiecărui candidat se calculează cu 2 zecimale, ca medie aritmetică a notelor obţinute la probele de evaluare. Candidaţii au dreptul să conteste rezultatul final al concursului/examenului, cu excepţia interviului de selecţie, în termen de 24 de ore de la data afişării.
5) Contestaţia se soluţionează de Comisia de soluţionare a contestaţiilor în termen de 24 de ore de la data depunerii la Secretarul Comisiei de concurs/examen.
6) Testul grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor se desfăşoară pe durata de cel mult 3 ore. Candidaţii îşi aleg Tema pentru Proiectul de specialitate dintre cele stabilite de Comisia de Concurs şi îl depun odată cu înscrierea la concurs. Proiectul/lucrarea de specialitate trebuie să fie realizată individual de către candidat, să rezolve problemele solicitate într-un volum de maxim 8-10 pagini tehnoredactate pe calculator, pe fontul de 14 şi trebuie să fie depus la înscriere.
7) Evaluarea şi susţinerea proiectului de specialitate se face în plenul Comisiei de Concurs/examen.
Relaţii privind desfăşurarea concursului, cât şi bibliografia de concurs se pot obţine de la Secretariatul unităţii între orele 08.00-13.00, de luni până vineri.
Manager, dr. Dăneţ Ionela
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
