Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 23:44

Peste 50 de persoane prezente la acţiunea caritabilă pentru copiii cu autism!

Asociaţia "Autism şi Terapii Complementare" din Curtea de Argeş a organizat marţi seara la Cercul Militar un spectacol caritabil dedicat copiilor diagnosticaţi cu această tulburare de dezvoltare, ale căror familii nu-şi permit terapiile necesare integrării lor în societate. Fiind primul eveniment de acest fel din urbe, acţiunea a trezit interesul şi simpatia argeşenilor, care au participat în număr mare şi au dat dovadă de compasiune faţă de copiii cu dizabilităţi şi susţinere faţă de problemele financiare ale părinţilor care fac eforturi mari pentru a-şi vedea vlăstarii crescând normal, dezvoltându-se armonios şi integrându-se cu uşurinţă în societate. Succesul evenimentului caritabil a avut la bază, în primul rând, buna informare a invitaţilor despre aceste realităţi cotidiene prin care trec familiile atât de greu încercate de viaţă. Concret, discursurile introductive şi-au atins cu succes obiectivul, pentru că oaspeţii au fost într-adevăr mişcaţi de adevăratele probleme cu care se confruntă unii dintre semenii noştri, astfel că la final au achiziţionat din obiectele scoase la vânzare/licitaţie în vederea strângerii de fonduri pentru aceste cazuri. Aceasta întrucât în cadrul evenimentului au fost expuse tablouri şi obiecte lucrate de copii, care s-au vândut cu preţ sugerat, sumele strânse în acest fel urmând să ajute la oferirea unor ore gratuite de terapie pentru micuţii beneficiari ai asociaţiei. "Cu toţii ştim cât de costisitoare este recuperarea unui copil cu dizabilităţi, dar şi cât de important este ca orele de terapie să se desfăşoare într-un mediu armonios şi planurile de intervenţie să fie în conformitate cu evaluările şi necesităţile micuţilor. Imposibilitatea părinţilor de a acoperi lunar costurile terapiilor determină reducerea drastică până la eliminare a şanselor de dezvoltare şi integrare a acestor copii. Prin acţiunea de astăzi ne dorim să redăm speranţele micuţilor şi, implicit, familiilor acestora şi, astfel, să putem continua programele de intervenţie necesare", au explicat prezentatorii, Luana Arsene şi Alexandru Niţă.

Cuvântul l-a luat şi preşedintele asociaţiei, Mara Alexandra Niţă, care a spus: "Am înfiinţat această asociaţie din dorinţa de a ajuta copiii cu dizabilităţi şi de a le oferi servicii de specialitate. Profesionalismul, dorinţa de implicare şi dăruirea ne oferă încrederea că vom reuşi să le oferim acestor micuţi o viaţă independentă..." Alexandra Matei, membru fondator al organizaţiei, a adăugat: "Copiii cu nevoi speciale sunt la fel ca noi, doar că ei au avut mai puţin noroc. Şi ei îşi doresc un nou început, o nouă şansă, alături de noi şi de dvs. Sprijinul nostru îi poate ajuta să-şi schimbe viaţa!"

Apoi, datorită unui spectacol muzical reuşit, atmosfera a fost încărcată de emoţie şi lacrimi de bucurie. Micii artişti în devenire au urcat pe scenă încrezători, mânaţi de dorinţa de a contribui şi ei la reuşita acestui eveniment: Bianca Bărbulescu (solist vocal, artist plastic), Cristian Octavian Maria (chitară), Vlad Cristian Marcu (voce, chitară), Bianca Popescu (solist vocal), Andreea Voicu (solist vocal, chitară). Surpriza serii a fost Vlad Dinică, un băiat în vârstă de 17 ani, diagnosticat cu autism pe când avea 6 ani. "Vlăduţ nu este doar un băiat inteligent, ci şi foarte talentat: cântă divin la orgă peste 28 de melodii, pe care le-a învăţat în doar patru luni!", au explicat organizatorii.

Alături de iniţiatorii acestei acţiuni au fost şi Radu Dumitrache - consilier judeţean, Rodica Grecu - preşedinte CJRAE, Ştefan Dumitrache - managerul Muzeului Municipal, Nicolae Barbu - primarul comunei Valea Iaşului, Cristian Marin - medic stomatolog, Mihaela Bărbulescu - organizator de evenimente, Dana Erfulescu - director adjunct al Liceului Tehnologic "Constantin Dobrescu", Atelierele "Puff", Piniata Kids, Vlad Cristescu şi Cătălin Donescu. Astfel, mai bine de 50 de persoane cu suflet mare s-au alăturat acestei cauze nobile, ceea ce nu ne poate spune altceva decât că acţiunea caritabilă de marţi seara a fost o reuşită!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It