Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 23:44

Comunitatea Kendamas din urbe s-a bucurat de prezenţa lui Schuster Stephan la Ziua Copilului

 Contestul de Kendama organizat duminică de către Clubul Copiilor Curtea de Argeş împreună cu echipa Kendamas Curtea de Argeş a făcut furori printre copii, fie ei mici sau mai mari. A existat şi un invitat special: este vorba despre Schuster Stephan, membru KINGDAMA, care fost senzaţia zilei. Concursul s-a desfăşurat pe 3 categorii de vârstă - amatori, medii şi avansaţi, iar fiecare categorie a avut o finală cu 10 participanţi, cu excepţia categoriei de la PRO, care a început cu o semifinală cu 6 participanţi, în finală rămânând 3. Locul III la PRO a fost luat de Emi Stiuj, elev la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân", iar pe locul II s-a clasat Călin Stănciulescu, de la aceeaşi unitate de învăţământ. Cum era de aşteptat, campionul a fost Victor Marinescu, de la C.N.V.V. "Nu mă bucură neapărat locul obţinut, ci faptul că toţi copiii care au participat s-au distrat. Invitatul nostru special, Schuster Stephan, nu numai că a făcut zeci de copii fericiţi prin prezenţa lui, dar ne-a lasat şi pe noi mască atunci când am privit numărul lui de freestyle. A fost un contest reuşit, cu un număr foarte mare de participanţi!", ne-a declarat tânărul.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It