Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 23:45

Prietenia continuă: copiii de la "Sf. Cristofor" şi cei de la Şcoala Budeasa au petrecut încă o zi împreună!

Zilele trecute, copiii de la Asociaţia Ajutor, Speranţă&Hospice-ASH - Centrul "Sf. Cristofor" i-au avut ca musafiri pe prietenii lor de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Budeasa, cu care, de altfel, se vor întâlni periodic în cadrul unui program care vizează socializarea, îmbunătaţirea comunicării, formarea unor deprinderi sociale şi însuşirea de valori morale adecvate cerinţelor societăţii. Aceste activităţi, ce reprezintă şi asigurarea continuităţii unor proiecte anterioare, se vor derula cu implicarea Asociaţiei Ajutor, Speranţa&Hospice-ASH, a C.J.R.A.E.-Argeş, reprezentată de directorul Rodica Emilia Ciucă şi a Şcolii Gimnaziale nr. 1 Budeasa, reprezentată de director, prof. Ilie Megherelu.

Cert este că micuţii au petrecut o zi frumoasă, plină de activităţi, surprize şi voie bună. Pentru că erau obosiţi de pe drum şi urmau să organizeze şi un program cu jocuri şi concursuri, mai întâi au servit masa împreună, beneficiind de un prânz sponsorizat de Constantin Neguţ, la Restaurantul "Capra Neagră". Au urmat apoi ore de jocuri şi concursuri, momente pline distracţie, timp în care s-au întrecut să demonstreze cine ştie mai multe lucruri. Cu toate acestea, copiii s-au ajutat şi susţinut unii pe alţii, legând noi prietenii şi întărindu-le pe cele deja formate. La final, fiecare copil a fost recompensat cu diplome pentru modul în care a participat şi cu toţii s-au răcorit cu un pahar de suc. A fost un timp minunat, aşa cum aceşti copii ar dori să fie fiecare zi a săptămânii!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It