Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 23:45

Diana Tănase, premiată la SICEA: "Locul l, alături de celelalte premii câştigate până acum, îmi confirmă că nu trebuie şi nu mă voi desprinde vreodată de Artă!"

Vă informam de curând că la prima ediţie a Salonului Inovaţiei şi Creativităţii, eveniment organizat de Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar, Universitatea din Piteşti şi Primăria Mioveni şi adresat elevilor din judeţ, multe dintre premiile acordate au luat direcţia municipiului Curtea de Argeş. Inclusiv marele câştigător a fost de la noi din urbe: este vorba despre Andrei Ghioca, elev în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic "Ferdinand I". Dintre ocupanţii locurilor I, v-o prezentăm astăzi pe Diana Tănase, elevă în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab" la Secţia de Patrimoniu Cultural, care a participat la concurs cu un joc cu personaje de tip tăbliţă interactivă, lucrare intitulată "Poveste unicat" şi încadrată în clasa de jurizare 18 - Sport-Timp liber, Jocuri-Jucării.

Tânăra a fost înscrisă în competiţie de către prof. Cristina Iacobescu şi Cornelia Mihăilescu. Lucrarea sa a fost concepută pentru stimularea imaginaţiei şi se prezintă sub forma unei măsuţe în jurul căreia se adună participanţii pentru joc. "Este alcătuit dintr-un suport, trei planuri pictate şi laminate, personaje variate (rege, regină, prinţ, prinţesă, balaur, vrăjitoare etc.) şi accesorii pentru acestea (baghete, aripi, mătură) oferind o varietate de texturi. Jocul este perfect pentru petrecerea clipelor minunate în familie, cu prietenii, pe plajă, la munte sau în parc, pentru că oferă jucătorilor şansa de a deveni naratorii propriei poveşti", ne-a explicat Diana. Jocul l-a realizat singură, începând cu modelarea figurinelor, continuând cu croitul hainelor şi pictatul feţelor. Cadrele de poveste sunt, de asemenea, pictate de mâna ei. "Documentaţia a fost una aparte, fiind realizată prin analiza practică a situaţiilor de joc şi încercarea de a găsi idei inovatoare", a adăugat eleva, care şi-a exprimat convingerea că invenţia sa poate îmbunătăţi comunicarea copiilor cu prietenii, cu părinţii, profesorii, psihologii sau terapeuţii.

Diana ne-a mărturisit că, în urmă cu 4 ani, când sosise momentul să decidă cu privire la viitorul ei, şi-a analizat înclinaţiile şi potenţialul artistic şi s-a gândit că locul ei trebuia să fie la Seminar, căci doar acolo ar fi avut şansa de a-şi dezvolta capacitatea creatoare şi de a-şi modela talentul: "Când a trebuit să iau o decizie cu privire la alegerea liceului, Seminarul Teologic din Curtea de Argeş reprezenta cea mai apropiată instituţie în cadrul căreia mă puteam manifesta şi pregăti ca artist în devenire. Nu am regretat niciodată alegerea făcută!" Aşa că tânăra noastră doreşte să continue studiile în aceeaşi direcţie, căci şi-a întreptat atenţia asupra Facultăţii de Teologie, unde va opta pentru specializarea "Artă Sacră". 

Eleva ne-a spus că aceasta nu este o invenţie singulară, căci tot datorită Seminarului Teologic a reuşit să-şi materializeze ideile de nenumărate ori, dat fiind faptul că instituţia organizează periodic concursuri şi activităţi pe diverse teme, abordate prin multiple mijloace de realizare - fotografie, teatru, pictură, machetă, creaţie literară - şi, totodată, îşi înscrie elevii la competiţii naţionale şi internaţionale. "Recunosc că, până la acest proiect SICEA, nu mă gândisem la îmbinarea îndeletnicirilor pe care le am în scop educaţional, însă de acum mă voi îndrepta spre această ramură a creaţiei", a completat Diana. La şcoală, tânăra inovatoare este ataşată de toate materiile, pe care le priveşte ca un tot unitar ce contribuie la dezvoltarea sa armonioasă şi la pregătirea constructivă pentru viaţă: "Privite în ansamblu, toate materiile se leagă între ele şi, într-un fel, ele spun aceeaşi poveste. Le îndrăgesc pe toate, fiind conştientă că mai am multe de aprofundat de la profesorii din jurul meu. Învăţ cu drag, iar asta se reflecă în notele mele! Până acum am reuşit să iau premiul l în fiecare an de când sunt la liceu!"

Gândindu-ne la tema aleasă şi la scopul lucrării sale, am priceput că Dianei îi place să petreacă timpul cu copiii şi să se joace cu ei, astfel că, la provocarea noastră de a scorni o invenţie care să-i atragă spre lectură, fata ne-a răspuns: "Imaginaţia lor nu are limite, iar acest lucru m-a inspirat şi în realizarea jocului meu. Mă voi gândi la un mod de a readuce lectura in inimile copiilor printr-un joc. Este o temă interesantă!" Eleva a participat la SICEA la propunerea cadrelor didactice, însă, deşi îşi dorea foarte mult ca munca ei să-i fie apreciată, nu se aştepta la primul loc. "Pictura este pasiunea vieţii mele! Pictez de la vârsta de 4 ani şi de atunci nu mă ştiu altfel decât pictând... Locul l, alături de celelalte premii câştigate până acum, îmi confirmă că nu trebuie şi nu mă voi desprinde vreodată de Artă!"

Aceasta este povestea frumoasă a unui copil care a ştiut de la început ce-şi doreşte de la viaţă, a ales cu inima, dar şi raţional, şi luptă pentru a-şi duce visul la îndeplinire, acela de a deveni un artist desăvârşit. Ea este cazul fericit de elevă pe care părinţii au lăsat-o să urmeze un liceu potrivit cu aptitudinile sale şi au încurajat-o să-şi urmeze vocaţia. Cu siguranţă vom mai auzi despre Diana Tănase, căci noi îi întrevedem un viitor încununat cu succes!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It