Se anunţă grindină şi ploi de intensitate!
Specialiştii din cadrul Centrului Meteorologic Regional Muntenia ne-au informat că astăzi, în cea mai mare parte a regiunii, instabilitatea atmosferică se va menţine şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi, izolat, 30-40 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară, mai ales în vestul zonei, se vor încadra între 18 şi 23 de grade C, iar cele minime, între 9 şi 13 grade C. La munte, vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii relativ extinse, prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi în scădere faţă de cele din ziua anterioară.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
