"Nivelul învăţământului în Curtea de Argeş este unul foarte ridicat!"
Municipiul nostru a fost zilele trecute gazda unui important concurs naţional, la care au participat 148 elevi din 35 judeţe. Este vorba despre etapa naţională a Concursului de Chimie "Petru Poni", ajuns la cea de-a VIII-a ediţie. Festivitatea de deschidere a competiţiei a avut loc joi la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", apoi vineri, la C.N.V.V. s-a desfăşurat prima probă, cea scrisă. La Curtea de Argeş a fost prezentă şi prof. Daniela Bogdan, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, care ne-a acordat cu amabilitate un scurt interviu, pe care o să vi-l prezentăm în cele ce urmează:
- Câţi copii sunt înscrişi şi cum vedeţi acest concurs?
- El se adresează elevilor care urmează filiera Tehnologică. Este un concurs de Chimie şi, în general, în fiecare an participă elevi din toate judeţele, cu câteva excepţii. De exemplu, în 2017, 5 judeţe nu au avut reprezentanţi. Subiectele sunt pentru nivelul tehnologic. Avem o programă specifică şi îi încurajăm pe copii să studieze Chimia. Diplomele şi menţiunile sunt recunoscute de majoritatea universităţilor de profil, iar elevii au această şansă de a fi admişi fără a mai susţine examen la una dintre facultăţile de profil din Bucureşti, Cluj sau Iaşi. Suntem foarte mulţimiţi de faptul că aceşti copii chiar învaţă şi unii au lucrări de excepţie.
- Comparativ cu anul anterior, în 2017 sunt mai mulţi candidaţi înscrişi?
- Avem înscrişi în fiecare an un număr constant de elevi participanţi şi profesori dedicaţi pentru pregătirea copiilor, pentru că necesită eforturi suplimentare din partea colegilor noştri pentru pregătirea lor la acest nivel. Sper să capete şi o mai mare deschidere şi vizibilitate în rândul elevilor şi să participe cât mai mulţi. Cred că este o oportunitate pentru ei, care ar trebui speculată. De exemplu, la Olimpiada Naţională de specialitate, subiectele au un grad mai ridicat de dificultate. Ne bucurăm însă că avem copii foarte, foarte silitori!
- Organizarea etapei naţionale a Concursului "Petru Poni" este o premieră pentru urbea Basarabilor...
- Da şi mai trebuie spus că se află doar la cea de a VIII-a ediţie. E un concurs destul de "tânăr", faţă de altele. De exemplu, anul trecut a fost organizată ediţia jubiliară a olimpiadei naţionale de specialitate. Concursul "Petru Poni" s-a mai desfăşurat la Ploieşti, Slatina, Drobeta Turnu Severin, Craiova sau la Oneşti, în judeţul Bacău. În funcţie de cum stabilim calendarul concursurilor, avem diferite judeţe organizatoare. Însă judeţul Argeş a mai găzduit o serie de evenimente în ultimii ani în ceea ce priveşte această disciplină de studiu. Am avut în 2010 Olimpiada Naţională de Chimie, care este de mai mare amploare şi la un alt nivel şi am mai organizat o tabără de Chimie la Budeşti.
- Argeşul se poate mândri că are chimişti bine pregătiţi?
- Judeţul dvs. are în general profesori de excepţie, iar Curtea de Argeş nu face notă discordantă. Aici l-aş menţiona pe dl. Costel Gheorghe, care este membru al Comisiei Naţionale şi în comisiile centrale ale olimpiadelor, un coleg pe care ne putem baza întotdeauna!
- Sunteţi pentru prima dată la Curtea de Argeş?
- Nu. Cred că foarte mulţi dintre noi, atunci când eram elevi, veneam măcar o dată într-o vizită ca să vizităm celebra Mănăstire, mai ales pentru că studiam la şcoală Balada Meşterului Manole. Şi de când sunt în Ministerul Educaţiei Naţionale, am venit de cel puţin 5 ori!
- Din ceea ce cunoaşteţi, aţi putea să ne formulaţi o părere oficială despre cum aţi perceput gradul de învăţământ din municipiu?
- Aş răspunde la întrebare pe două paliere. În primul rând aş aminti de rezultatele de excepţie ale olimpicilor, şi este cunoscut faptul că din Curtea de Argeş au fost elevi olimpici la Chimie, la nivel internaţional. În ultimii ani au fost elevi care au venit cu medalii de la olimpiadele naţionale, ultimul dintre ei Alexandru Sava, pregătit de prof. Costel Gheorghe. De asemenea, sunt rezultate foarte bune şi ale celorlalţi elevi care nu îmbrăţişează neapărat acestă materie - Chimia. De aici, din rândul elevilor din municipiu, pleacă tineri spre domenii în care îşi pot forma o meserie din Chimie. Nivelul învăţământului în Curtea de Argeş este unul foarte ridicat!
Festivitatea de premiere a etapei naţionale a Concursului "Petru Poni" a avut loc duminică la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu". Cu rezultate şi mai multe informaţii vom reveni în următoarele ediţii ale ziarului nostru. Concursul s-a desfăşurat sub coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
