Trei zile de ploi, cu temperaturi în scădere!
Centrul Meteorologic Regional Muntenia ne-a informat că astăzi, vremea va fi uşor instabilă, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi temporar noros şi, pe arii restrânse, cu precădere în prima parte a zilei, vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat, vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab, spre moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 25 de grade C, iar cele minime, între 8 şi 12 grade C. În zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă. La munte, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi temporar noros şi local, după-amiaza şi la începutul nopţii vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Duminică, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat, începând din orele după-amiezii. Temporar, înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi, pe spaţii mici, va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor situa între 18 şi 25 de grade C, iar cele minime, între 9 şi 12 grade C. La munte, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat începând din orele după-amiezii. Temporar, înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi, pe spaţii mici, va cădea grindină. Temperatura aerului va fi în scădere uşoară faţă de ziua anterioară.
Luni, valorile termice vor continua să scadă şi se vor situa sub cele climatologic specifice acestei date. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade C, iar cele minime, între 7 şi 12 grade C. La munte, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări mai ales ziua. Temperatura aerului va continua să scadă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
