Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 18:30

Prognoza meteo până în data de 3 mai

Centrul Regional Meteorologic Muntenia ne-a informat că astăzi vremea se va menţine caldă pentru această dată, dar va deveni în general instabilă. Începând cu orele amiezii, în jumătatea de nord-vest a Munteniei vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie. Pe spaţii mici vor fi căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor depăşi, izolat, 20 l/mp, în nord-vestul zonei. În rest, probabilitatea de apariţie pentru astfel de fenomene va fi mai mică. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 27 de grade C, iar cele minime, între 8 şi 13 grade. La munte, vremea va deveni în general instabilă. Începând cu orele amiezii, înnorările se vor accentua şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse vor fi căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor fi însemnate, local peste 20-25 l/mp şi, izolat, 30 l/mp. Valorile termice vor scădea accentuat faţă de intervalul precedent.

Duminică, valorile termice vor continua să scadă şi se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va avea înnorări temporare şi, îndeosebi pe parcursul zilei, local va ploua. În nord-vestul Munteniei, cantităţile de apă vor fi mai însemnate, izolat peste 25 l/mp şi se menţin condiţiile de grindină. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări izolate şi în general de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 22 de grade C, iar cele minime, între 7 şi 11 grade C. La munte, temperatura aerului va continua să scadă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, îndeosebi pe parcursul zilei, va ploua pe arii extinse. Cantităţile de apă vor mai fi însemnate, izolat peste 25 l/mp şi se menţin condiţii de grindină. Noaptea, trecător şi în Munţii Bucegi, la peste 1.800 m altitudine, precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab, spre moderat, cu intensificări izolate şi în general de scurtă durată, mai ales în zona montană înaltă.

Luni, vremea va deveni predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab, până lamoderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 25 de grade C, iar cele minime, între 8 şi 11 grade C. Izolat, în zonele joase de relief, cu precădere în sud-estul regiunii, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. La munte, vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, mai ales pe parcursul zilei, când local se vor semnala averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab, spre moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Marţi, vremea se va menţine predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab, spre moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 26 de grade C, iar cele minime, între 8 şi 12 grade. La munte, vremea va continua să se încălzească. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales ziua, pe arii extinse vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It