Prin darul lui Dumnezeu Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului - Cuvânt Pastoral Ia Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

 Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare, Preacuvios Cin Monahal,
Dreptmăritori Creştini şi Creştine,
Iubitori ai Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Iisus Hristos a Înviat din mormânt! Bucuraţi-vă! (Matei 28,19)

Domnul Dumnezeu, în Treime preaslăvit: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în Sfatul dumnezeiesc, S-a gândit şi a hotărât din veşnicie, crearea fiinţei omeneşti drept coroană aşezată în frumuseţea acestei lumi văzute, noi fiind, fiecare în parte, expresia întrupării din iubirea şi hotărârea Sfintei Treimi.

În istoria lumii, cele mai importante evenimente înregistrate, după crearea Universului şi a omului, au fost: Bunavestire, adusă de Arhanghelul Gavriil, Fecioarei Maria, ca un ghiocel imaculat de primăvară, anunţând Naşterea lui Iisus Hristos în vatra noastră pământească, precum şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, ca Împărat şi Mântuitor al omenirii, căzută în păcate şi deznădejde.

Cele două minuni au deschis uşile sfintelor speranţe, prin două cuvinte imperative. În primul rând: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei! [...] Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema." 

Iisus Hristos, Domnul, a venit să restaureze cu bucurie omenirea căzută în păcate multe: "Şi toată făptura va vedea mântuirea adusă de Dumnezeu".

Al doilea cuvânt biblic, imperativ, este rostit de data aceasta de Însuşi Iisus Hristos, după Învierea Sa din tenebrele morţii, când S-a arătat femeilor mironosiţe şi le-a zis: "Bucuraţi-vă!"

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

Unii dintre înţelepţii lumii, din trecute vremi, ne arată cele şapte bucurii, pe care trebuie să le aibă omul:

1. Bucuria sănătăţii depline.

2. Bucuria lipsei de datorii.

3. Bucuria rămânerii în ţara natală.

4. Bucuria relaţiilor cu oameni cumsecade.

5. Bucuria unui mijloc sigur de a trăi.

6. Bucuria de a nu-ţi fi primejduită viaţa.

7. Bucuria de a fi împăcat cu Dumnezeu, cu semenii şi cu tine însuţi!

Cine nu ştie dintre noi, din experienţa proprie, că bucuria şi durerea, prosperitatea şi restriştea, dobândirea şi pierderea, moartea şi viaţa, dau, rând pe rând, peste fiecare dintre noi. De aceea este înţelept să ne bucurăm, pentru că toate sunt în grija lui Dumnezeu şi să nu-L întristăm cu deznădejdea noastră.

Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, a trecut prin dureri de moarte, învăţându-ne şi pe noi trecerea aceasta! Dar la capătul acestor treceri ne aşteaptă bucuria, ştiind acum şi mai mult din viaţa pământească a lui Iisus Hristos, că nu se dobândeşte bucuria fără a trece prin amărăciunea durerilor.

Care ar fi motivaţia bucuriei? Dar motivaţia zâmbetului?

Unii îndrăznesc să spună că, veselia râsului sau râsul veseliei ar fi fost ultima şi suprema bucurie a omului. Semnul desăvârşirii sale! Iar Dumnezeu, în a şaptea zi a creaţiei Sale, S-a odihnit şi a zâmbit cu bucurie pentru tot ce a zidit cu Cuvântul şi mâna Sa dumnezeiască.

Dacă te veseleşti, ironizându-i pe alţii, este prima treaptă, la îndemâna oricui. A doua treaptă este să râzi de tine însuţi, treapta marilor spirite şi a celor care au umor sănătos. Iar când ajungi la împărăteasca performanţă să râzi de propriile tale insuficienţe, este semnul că ai urcat încă o treaptă: a omului liber şi stăpân pe sine.

Cine nu ştie oare că, bucuria este starea de spirit normală a omului şi că pentru aceasta, Iisus Domnul slavei, ne-a poruncit, după Învierea Sa să ne bucurăm?

Cu cât dezvoltarea intelectuală a omului este mai ridicată, cu atât omul este mai liber în Dumnezeu şi viaţa sa este plină de bucurie sfântă.

Suntem chemaţi, ca toţi să ne bucurăm! Să ne bucurăm în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta înseamnă că trebuie să devenim ca pruncii, plini de seninătate şi candoare, cu inima veselă şi nevinovată.

Râsul, starea de veselie şi marea bucurie este cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Niciodată firea omului nu se arată mai deplină ca atunci, când este bucuroasă, când zâmbeşte sau râde în hohote.

De cele mai multe ori este greu să afli caracterul omului. Dar atunci când vorbeşte şi mai ales, când râde sănătos şi sincer, aproape instantaneu, în acel moment, caracterul lui îţi apare limpede ca lumina zilei. Cred că ucenicii lui Iisus erau într-o mare veselie, având în vedere, porunca expresă primită după Sfânta Sa Înviere, de a se bucura cu orice preţ.

Noi, oamenii, aşteptăm să vină asupra noastră bucuria aşa, ca din senin. Ea vine şi astfel, dar trebuie ca fiecare dintre noi să împărtăşească bucurie din bucuria proprie şi celor care sunt adesea mohorâţi şi întristaţi de greutăţile acestei vieţi trecătoare.

Dreptmăritori creştini şi creştine, iubitori ai Învierii lui Hristos,

Suferinţa care apasă asupra vieţii noastre, la drept vorbind, este o născocire omenească, dar o realitate, din primăvara vieţii noastre. Cu stăruinţă trebuie să evităm toate cauzele şi să nu fim noi înşine creatori de suferinţă. Cred că omenirea, adică noi toţi, dacă am fi cu mai mult optimism în viaţa de toate zilele, am fi mai sănătoşi, deoarece vinovaţii de toate întristările personale suntem doar noi, oamenii.

De aceea, Iisus Domnul se adresează nouă direct şi mai ales femeilor mironosiţe, adică tuturor femeilor din lume, ele fiind mai îndrăzneţe, prin cuvintele: "Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!"

Neîndoielnic, izvorul tuturor bucuriilor, dar şi al supărărilor, se află în mintea, inima şi sufletul nostru. Noi suntem izvorul bucuriilor, atunci când gândim frumos, medităm curat, cântăm voios, scriem ordonat, vorbim prietenos, ne rugăm cu râvnă, citim cărţi de mult folos şi-L avem pe Domnul Iisus, drept Părinte şi Mângâietor ceresc.

Se impune să scoatem din inima, mintea şi simţirea noastră melancolia, tristeţea, îndoiala, disperarea, răutatea, invidia şi tot răul care ne zguduie temelia vieţii.

Starea de tristeţe, adică lipsa bucuriei este o grea povară pentru inima şi sufletul nostru. Nimic nu ne poate tămădui ca buna dispoziţie sau un cuvânt rostit cu har, o vorbă cu umor şi fără dublu înţeles!

Cei de demult, cu mii de ani în urmă, ne îndemnau zicând: Bucură-te în fiecare zi! Iisus Hristos, atunci când ne-a poruncit: "Bucuraţi-vă!", ne-a îndemnat să ne bucurăm pururea, în orice clipă a vieţii, pentru că bucuria este precum respiraţia care ne întreţine viaţa.

Bucuria este respiraţia sufletului nostru. Ea trăieşte prin bucuria sfântă pomenită de către Părintele Bucuriei Veşnice, care prin Întruparea, Jertfa şi Învierea Sa, ne-a adus bucuria bucuriilor şi mângâierea mângâierilor, adică moştenirea vieţii veşnice.

Bucuria Învierii este bucuria pe care Iisus Hristos Domnul ne-o împărtăşeşte fiecăruia dintre noi, fără deosebire, alungând iarna şi îngheţul din inima şi de pe chipul nostru, obosit de greul zilei.

Bucuria zilnică, veselia omului, este ca parfumul florilor din dumbrăvile paradisiace ale României. Să ne împrospătăm mereu viaţa cu apa vie a Credinţei şi a faptelor bune, iar bucuria dăruită altora, departe de a se micşora, se întoarce spre inima noastră însutit, devenind generatori sau izvorâtori de bucurie şi pace în Duhul Sfânt.

Fraţi Creştini,

Să nu uităm porunca lui Iisus Hristos de a ne bucura din toată inima, fără rezerve, pentru că bucuria, veselia, râsul sănătos, dezvăluie cel mai adesea chipul de copil, care nu s-a stins din fiinţa noastră.

A birui suferinţa este o bucurie sfântă. Marii artişti ai lumii au spus şi au scris: "Slăvită să fie bucuria, dar slăvită să fie şi durerea! Una şi cealaltă sunt surori şi amândouă sfinte. Ele făuresc lumea şi umplu sufletele mari. Ele sunt tăria, ele sunt viaţa. Cine nu le iubeşte pe amândouă, nu iubeşte nici pe una, nici pe alta. Şi cine le-a gustat, cunoaşte preţul vieţii!"

Dacă Iisus Domnul nu trecea prin genunea suferinţelor şi nu cobora la iad ca să elibereze din întuneric pe moşii şi strămoşii noştri şi să aducă bucuria salvării şi împăcării cu Dumnezeul Iubirii, n-ar mai fi poruncit ca să ne bucurăm, adică să participăm împreună cu El, la Bucuria Împăcării şi a Mântuirii.

Iisus Hristos ne-a îndemnat la o bucurie cerească, precum a îngerilor şi a sfinţilor, ferindu-ne de comicărie ieftină şi apanaj de circ, abordând bucuria şi veselia ca atitudine izvorâtoare a unei seriozităţi, ca sancţiune aplicată urâţeniilor, care ne înconjoară în lumea aceasta. Astfel, toate bucuriile vor fi bucurii de creaţie, iubire, geniu, acţiune - flăcări de forţă biruitoare ieşite din focul iubirii dumnezeieşti.

De ce să ieşim în întâmpinarea suferinţei fără ajutorul lui Dumnezeu? De ce să ne chinuim înainte de vreme cu gânduri şi stări care poate nu vor veni niciodată?

De ce să nu punem înainte binele şi bucuria?! De ce să nu ascultăm de Iisus Domnul, slăvit fie numele Lui în veacul veacurilor, de a ne bucura în Duhul Sfânt?!

Dacă durerea o purtăm uneori în dura singurătate, bucuria, pentru a rodi în chip deplin, trebuie să o împărtăşim cu aproapele, neuitând îndemnul dinamic: "Înfrânge-ţi durerea, fii vesel cât se poate, căci tot în zi ajunge şi cea mai lungă noapte!"

Ori de câte ori vedem vreo faţă mohorâtă şi întristată, vom înţelege de îndată că toate supărările noastre izvorăsc din neliniştile care cotropesc viaţa de zi cu zi, din frica de toată ziua şi de toate neîmplinirile sau din ura şi invidia neîmpăcată.

Să înţelegem în chip hotărât că omul este sortit pieirii dacă nu are măcar perspectiva vreunei bucurii, fie ea cât de mică şi neînsemnată. Când auzim un strigăt din inima unui om, din durerea sufletului său, acel strigăt este sfânt şi cere să fie auzit de Dumnezeu, dar şi de oameni! Să auzim şi noi cu grijă strigătele confraţilor noştri, ori de unde ar veni acestea!

Iisus Hristos, Domnul, tocmai pentru aceasta a venit la noi în bătătură, că a auzit strigătele noastre de disperare. A venit să ne vindece: "Când Te-am chemat, M-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz M-ai desfătat. Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea!" Şi "Pentru aceasta s-a veselit inima mea şi s-a bucurat limba mea, dar încă şi trupul meu va sălăşlui întru nădejde."

Strigătele noastre către Dumnezeu trebuie să se înteţească şi să avem curaj precum pruncii la părinţii lor, zicând: "Cercetează-mă, Doamne şi mă ceartă; aprinde rărunchii şi inima mea de dragoste pentru Tine." Şi încă, mai mult să strigăm: "Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu."

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Atunci când bucuria noastră se curmă şi disperarea neputinţelor se prăvale peste noi, să îndrăznim la Părintele vindecărilor, Doctorul doctorilor şi Mângâietorul, zicând: "Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi M-ai vindecat; auzit-a Domnul şi m-a miluit, Domnul a fost ajutorul meu."

Cum vom mulţumi Domnului Dumnezeu, Iisus Hristos, pentru grija Lui păstrată tuturor celor necăjiţi, bolnavi şi doborâţi de toate greutăţile vieţii zilnice?

Când Iisus Hristos era mustrat că bea şi mănâncă cu vameşii şi cu păcătoşii, le-a răspuns fără echivoc: "N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. Nu au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi."

Cât de mare este bucuria care cuprinde inima noastră, ştiind şi recunoscând, fiecare dintre noi, că suntem păcătoşi, mai mici sau mai mari şi că pentru noi a venit Iisus Hristos, ca să ne vindece, ca să ne izbăvească! 

În clipa în care ne-am recunoscut că avem oarecare vină sau păcate, de îndată, Iisus este prezent la uşa inimii noastre şi bate ca să-I deschidem şi să rămână pururea cu noi! 

Ce poate fi mai mângâietor? O, Doamne Iisuse!

Ce poate fi pe lumea asta mai frumos?!

Are Domnul nostru Iisus Hristos vreun dor în cer şi pe pământ? Da! Are dorul veşnic şi nestins de a ne dărui fiecăruia în parte mântuirea şi ajutorul Său, în lucrarea noastră de fiecare zi!

Auzim coruri îngereşti cântând întru slavă: "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, paşte-i pe ei şi îi ridică până în veac."

Iisus Domnul a venit ca să mântuiască popoarele, neamurile din lumea aceasta văzută şi a celor din lumea nevăzută de ochii noştri trupeşti. A venit să mântuiască şi România!

De cele mai multe ori, ca şi azi, de Ziua Învierii Tale, noi, ne bucurăm să fim în comuniune frăţească ortodoxă şi românească, aducând rugă de mulţumire şi preaslăvirea numelui Tău, închinându-ne Ţie, precum ne îndeamnă Duhul Sfânt: "Aduceţi Domnului slavă numelui Său, închinaţi-vă în curtea cea sfântă a Lui."

Dăm slavă lui Dumnezeu şi pentru că, în curtea istorică a Mănăstirii Argeşului, numită de savantul Nicolae Iorga, România de la Argeş, acum 500 de ani, Sfântul Neagoe Vodă Basarab participa activ la sfinţirea ctitoriei sale.

Această bijuterie arhitectonică reprezintă pentru noi, românii, dovada faptului că omul, lucrând sub binecuvântarea şi protecţia lui Dumnezeu, poate atinge perfecţiunea, pe care ne-o dorim cu toţii, pe toate planurile activităţii de zi cu zi.

Doamne, Iisuse Hristoase, de Ziua Învierii Tale, îţi mulţumim cu recunoştinţă că ne-ai adus pe lumea aceasta, oferindu-ne darul vieţii!

Întăreşte-ne cu putere îndestulătoare de a lucra întru lumina zilei, la zidirea vieţii noastre şi nu ne părăsi în toate zilele pe care ni le dăruieşti, din iubirea Ta cea dumnezeiască!

Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule al Puterilor, că ne-ai binecuvântat cu bucurie aleasă!

Te rugăm, Doamne Dumnezeule, binecuvântează România şi lumea toată, cu pace, sănătate şi bucurie statornică, precum şi cu vremi liniştite şi rod bogat!

Tuturor, vă zicem din inimă: Hristos a Înviat!

Calinic Argeşeanul

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!