Bucurii Pascale, la Şcoala Gimnazială Corbeni

Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină. Farmecul deosebit al acestor zile este dat atât de semnificaţia religioasă, cât şi de tradiţii: oul pictat, iepuraşul, masa cu mâncăruri tradiţionale de Paşte - cozonacul, pasca, mielul, slujba de sâmbătă seara cu luarea luminii... Creştinii din lumea întreagă se pregătesc printr-un întreg ritual să întâmpine Paştele. În spiritul acestor zile, Şcoala Gimnazială nr. 1 Corbeni doreşte să îmbogăţească atmosfera atât de dragă tuturor şi organizează Concursul judeţean intitulat Bucurii Pascale - aflat la ediţia I, al cărui deznodământ va fi marcat în data de 13 aprilie. Proiectul are menirea de a reuni copii şi cadre didactice din toate colţurile ţării, de a crea legături durabile, prietenii unite sub acelaşi ţel, al faptelor bune, al respectului pentru obiceiuri şi tradiţii strămoşeşti. Organizatorii se adresează elevilor din ciclul primar, având vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, pasionaţi de arta plastică. Aceştia, coordonaţi de cadrele didactice, vor realiza lucrări practice şi plastice cu interes şi dăruire, păstrându-şi identitatea, valorizând istoria, credinţa şi obiceiurile locurilor din care provin. Activităţile vor fi supravegheate de următorii prof. înv. primar: Elena Loredana Dovleac, Rodica Mihaela Ilina, Larisa Popescu, Maria Gole, Mariana Cican, Gabriela Ciobotaru şi Carmenuţa Pătroi. Aşa cum spuneam mai sus, jurizarea se va face pe 13 aprilie, în funcţie de un set de criterii bine stabilite, şi se vor acorda diplome. Sponsorul proiectului este investitorul local Vasile Iosif (S.C. Ghiţu SRL Corbeni). Vom reveni cu detalii.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
