Poveste de viaţă: şase ani, sechestrată de gherilele FARC - Emmanuel, copilul născut ostatic
- Interviu cu Clara Rojas, deputat în Camera Reprezentanţilor din Columbia -
FARC este cel mai puternic grup terorist din Columbia. Forţele Armate Revoluţionare Columbiene, de orientare marxist-leninistă, constituite în anul 1964, se află într-un perpetuu conflict cu Guvernul Columbiei. De peste cinci decenii, insurgenţii FARC s-au perfecţionat în tehnici subversive, de sabotaj, de gherilă şi terorism. De asemenea, organizaţia are legături strânse cu cartelurile de droguri, situaţie ce a costat viaţa a mii de columbieni şi instabilitate politică în ţară. Strategia ei este de a ameninţa şi asasina oameni politici şi funcţionari publici pentru a lăsa un vid de guvernare în diferite regiuni ale ţării, dar printre ostaticii FARC se numără şi cetăţeni străini. Teroarea generată astfel a condus la depopularea mai multor zone din sudul ţării. Bugetul FARC se bazează pe taxe de răscumpărare a ostaticilor, taxe de protecţie pe care le primesc din partea cultivatorilor şi traficanţilor de droguri şi alte surse. Printre miile de victime ale gherilelor columbiene s-a aflat şi avocata Clara Rojas, în prezent deputat în Camera Reprezentanţilor. În luna februarie a anului 2002, avocata Clara Rojas, şefa campaniei electorale a candidatei la prezidenţiale Ingrid Betancourt, împreună cu aceasta, a mers într-o zonă nesigură a Columbiei, San Vicente del Caguán. Clara Rojas, Ingrid Betancourt şi câţiva jurnalişti străini au fost sechestraţi de către insurgenţi. După acest incident, Partidul Verde Oxigen a propus-o pe Clara Rojas candidată pentru funcţia de vicepreşedinte al Columbiei, deşi era sechestrată. În captivitate, avocata Clara Rojas a rămas însărcinată cu unul dintre gherilişti. În condiţii inumane, fără vreo asistenţă medicală, la data de 16 de aprilie 2004 s-a născut Emmanuel, copilul-minune care a reuşit să supravieţuiască în junglă. În ziua de 10 ianuarie 2008, urmare a unei acţiuni internaţionale de salvare - "Operaţiunea Jaque", avocata Clara Rojas a fost eliberată din captivitate.
În loc de vicepreşedinte al Columbiei, ostatică FARC
- Stimată doamnă Clara Rojas, pentru început, aş vrea să vă mulţumesc pentru acest privilegiu pe care mi-l oferiţi de a realiza împreună un interviu pentru presa de limbă română, pentru cititorii de la mare depărtare de Columbia care ştiu puţin, foarte puţin, uneori aproape nimic despre FARC şi, mai ales, despre experienţa dureroasă pe care aţi avut-o ca ostatică în mâinile gherilelor columbiene. Înainte de acea zi neagră de 23 februarie 2002, v-aţi imaginat vreo clipă că, într-o zi, aţi putea fi victima FARC? Aţi avut cumva vreo premoniţie sau nu credeţi în aşa ceva? Credeţi că ar fi fost posibil să evitaţi hazardul?
- Mai întâi de a vă răspunde la întrebările dumneavoastră, vă rog să-mi permiteţi, de asemenea, să vă mulţumesc anticipat pentru interesul pe care îl manifestaţi pentru această temă. Ceea ce aş putea să vă spun este că nu am avut nicio premoniţie cu privire la sechestru, dar am avut teamă, ca mulţi dintre compatrioţii mei din acea epocă. În mod special, cu o zi înainte, când am încercat să o previn pe d-na Betancourt cu privire la riscul pe care, eventual, ni-l puteam asuma, de a călători în ziua următoare la San Vicente del Caguan, în sudul ţării. Nu cred prea mult în hazard, în general, cred că noi, fiinţele umane, suntem produsul deciziilor pe care le luăm zi de zi şi, în majoritatea cazurilor, ne asumăm consecinţele deciziilor luate, în mod special când lucrurile nu ies aşa cum speram.
- Să descoperi natura din junglă, să faci fotografii, să încerci măcar pentru câteva zile capacitatea emoţională şi fízică în singurătatea din junglă, a fost mereu şi va rămâne un scop, un vis pentru mulţi cercetători şi turişti temerari. Dar ce au fost pentru avocata, ex-candidata la funcţia de vicepreşedinte al Columbiei, Clara Rojas, zilele şi nopţile petrecute în captivitate, în mijlocul selvei? Unde dormeaţi, ce mâncaţi, care erau pedepsele pe care vi le aplicau gheriliştii şi, pentru ce vă pedepseau? Cum a fost prima zi, prima noapte în selvă pentru o persoană care trăise înainte într-un mare oraş, în Bogota?
- Trebuie să menţionez că nu am reuşit să realizez decât că ne-ar putea sechestra, dar nu şi cum ar fi experienţa sechestratului în densitatea şi profunzimea junglei. Anii petrecuţi în captivitate au însemnat întuneric, singurătate, izolare, foame, deziluzie, abandon, tristeţe, melancolie, delir, momente la un prag de nebunie, ce să vă mai spun despre tratamentul ostil al gheriliştilor sau despre colegii ţinuţi captivi, şi cu siguranţă multe alte sentimente care ar putea fi menţionate. Dormeam în hamac, pe pământ, în corturi, în foşnet de arbori, pe unde eram duşi. La fel şi cu mâncarea, care era cam aceeaşi întotdeauna: câteva cereale, orez, paste, foarte rar carne din animale sălbatice sau peşte. Pedeapsa era captivitatea însăşi, izolarea, lanţurile, lipsa de activitate şi comunicare, lipsa de înţelegere şi umanitate.
- Se spune că politica FARC este sechestrarea sau convingerea contra unei plăţi a copiilor, tinerilor, a oamenilor de la sate, pentru a-i înrola în armată şi pentru a-i folosi pentru diverse munci în taberele insurgenţilor. Care este numărul gheriliştilor, şi din acest număr, câţi sunt minori?
- Se face o confuzie: FARC recrutează copii indigeni şi adulţi din sate pentru care nu se plăteşte nimic. Verbul corect este "a recruta", nu "a convinge", este o diferenţă. Astăzi, se estimează că ar fi un număr de aproximativ 7.000 de gherilişti, plus cei care îi ajută. FARC a recrutat mai mult de 9.500 de copii, cifră comunicată de către Organizaţia Naţiunilor Unite.
- Despre FARC se ştie că ar fi o mare putere economică, mulţi bani fiind câştigaţi din traficul de droguri. Într-un interviu pe care mi l-a acordat, în anul 2002, ambasadorul Columbiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Enrique Arias Jimenes spunea că puterea economică a Forţelor Armate Columbiene depăşeşte bugetul Columbiei.
- Despre capacitatea economică a FARC s-a speculat mult, inclusiv Revista Forbes a plasat FARC printre cei 50 de bogaţi ai lumii, dar cred că este difícil de spus câţi bani au primit ca urmare a sechestrărilor, extorsiunilor şi narcotraficului, pe lângă alte venituri.
- Clara Rojas, prietena şi coechipiera cea mai apropiată a ex-candidatei la alegerile prezidenţiale, Ingrid Betancourt, ambele sechestrate de FARC, în aceeaşi zi... De-a lungul timpului, în presa columbiană au apărut diverse informaţii cu privire la ruperea prieteniei cu Ingrid. Astăzi, după atâţia ani de când aţi fost sechestrată, regretaţi decizia de a fi fost alături de Ingrid în proiectele sale politice? Este adevărat sau au fost numai zvonuri potrivit cărora dumneavoastră aţi fi acceptat de bunăvoie să fiţi sechestrată, ca un gest de loialitate faţă de prietena Ingrid Betancourt?
- Nu cred că cineva ar acepta sechestrarea, de bunăvoie. Nu a fost opţiunea mea, nimeni nu m-a întrebat niciodată dacă mi-ar plăcea sau nu să rămân în captivitate sau să plec. Greşeala mea a fost că am însoţit-o pe doamna (n.r. - Ingrid Betancourt), în acea zi, şi urmare a acestei decizii, mi-am asumat consecinţe foarte dure timp de şase ani în care am fost sechestrată.
- Deşi aş avea multe întrebări, îmi dau seama că ar fi imposibil să ne povestiţi, într-un singur interviu, şase ani de calvar. De aceea, cu permisiunea dumneavoastră, v-aş propune să ne spuneţi câteva cuvinte despre prezent şi viitor. V-aţi întors în politică şi sunteţi aleasă în Congresul Columbiei, deputat din partea Partidului Liberal, la Camera Reprezentanţilor. Mulţi cetăţeni străini, inclusiv diplomaţi, pun semnul egal între Columbia şi gherilişti, percepţie care se traduce în reticenţa de a vizita sau a lucra în Columbia. Credeţi că există o soluţie pentru a se pune capăt conflictului dintre FARC şi Guvernul columbian? S-a schimbat ceva după ce aţi fost sechestrată sau ameninţarea, puterea FARC este la fel ca înainte de anul 2002?
- Alternativa prin care se încearcă să se termine acest conflict cu FARC este actualul Proces de Pace. Avem încredere că în lunile viitoare se va reuşi semnarea unui acord, aşa cum s-a anunţat. Nu va fi un acord perfect, pentru că este o problemă complexă; nu consider că este soluţia perfectă, dar este o alternativă şi, dacă Acordul va fi implementat, Columbia ar putea fi în alt scenariu, cu toate, că, repet, este vorba despre un proces complex pentru a fi implementat.
- Câţi ani avea Emmanuel când a aflat despre sechestrarea mamei sale şi despre condiţiile în care el s-a născut? Ce v-a spus, i-ar plăcea să lucreze in armată, să se lupte cu FARC?
- Încă nu am vorbit cu el despre lucrurile acestea. Emmanuel este încă prea mic pentru a şti ce ar vrea să fie când va fi mare.
- "Cautive" este titlul cărţii în limba spaniolă în care dvs. povestiţi cei 6 ani de sechestru, o carte tradusă în mai multe limbi. V-ar plăcea să fie tradusă şi în limba română?
- Desigur că mi-ar plăcea!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
