Să învăţăm de la bulgari să facem şi noi turism adevărat!

 A fost a treia oară când am ales Bulgaria ca destinaţie turistică pentru o excursie de o zi, numai bună de a contribui benefic la ieşirea din zona de stres şi oboseală. La un preţ accesibil, compania respectivă promitea o vizită la Mănăstirea "Sf. Dimitrie Basarabov" săpată în stâncă (sau Basarbovo, locul unde s-au găsit moaştele Sf. Dimitrie cel Nou, Protectorul Bucureştiului), un tur pietonal prin satul tradiţional Arbanassi (sat pitoresc cu case din piatră şi lemn, care a fost un important centru comercial, având legături cu Sibiul şi Braşovul) şi un altul în Veliko Târnovo. Acest oraş medieval, cu peste 5 milenii de istorie şi legende, adăposteşte Palatul Ţarului şi Patriarhia Bulgariei, mai multe biserici medievale, printre care "Sf. 40 Mucenici", "Sf. Dumitru", "Sf. Apostol Petru şi Pavel", ateliere meşteşugăreşti, la care se adaugă magazinele de suveniruri, cristale şi antichităţi şi renumitele cosmetice cu parfum de trandafir, din care Bulgaria contemporană a făcut un brand naţional. Despre serviciile companiei, ghid şi organizare nu voi discuta acum, însă atenţia deosebită pe care ţara vecină o dă turismului ar trebui să ne servească drept pildă şi nouă, celor ce trăim la nord de Dunăre. Pentru că, fără intenţia de a trage pe cineva de urechi (deşi poate că ar merita!), avem multe de învăţat de la cei la care ne-am obişnuit să ne uităm de sus...

Turismul este motorul economic al Bulgariei

Se ştie că românii au anumite prejudecăţi seculare despre Bulgaria, fiindcă de multe ori am auzit şi eu de "ţara săracă a castraveţilor muraţi", care oferă "servicii hoteliere de proastă calitate", din partea unor "oameni cu ceafa lată" ce nu ştiu să se exprime în engleză, năpădită de "rakeţi" care jefuiesc tot ce prind sau de "poliţai corupţi", fixaţi pe amendat românii fără motiv. Aceste etichete sunt greu de înţeles, însă cert este că rivalitatea pare să capete proporţii tot mai mari, poate tocmai din cauza faptului că, din punct de vedere turistic, vecina noastră de la sud de Dunăre se detaşează de noi prin nişte venituri babane obţinute din această industrie aflată în plin "boom" la ora actuală. Ori asta explică multe, căci nu vorbim despre un fenomen pur întâmplător.

Tocmai de aceea, după o a treia experienţă, nu pot să nu recunosc: bulgarii ar fi în stare să scoată obiective turistice şi din piatră seacă! În mare, pentru că vecinii noştri au realizat destul de repede că, la ora actuală, asta este principala lor şansă de supravieţuire în spaţiul european din punct de vedere economic. Aşa că au fost deştepţi (sau şireţi), au atras fonduri, au identificat orice locşor străbătut de istorie care putea fi valorificat şi l-au scos "la produs". Iar dacă n-a mai rămas mare lucru de capul lui din cauza timpului, a războaielor şi a influenţelor climatice, chestia asta nu a reprezentat decât o provocare serioasă: aceea de a reconstrui! Şi uite aşa, s-au apucat de au scotocit după documente vechi, schiţe, planuri, descrieri şi tot ce se putea găsi prin izvoarele istorice avute la îndemână, au refăcut cât mai fidel posibil ruinele, le-au explicat pe plăcuţe (aici ar avea un minus, căci deseori am găsit doar în bulgară descrieri) şi le-au dotat cu proiectoare ochioase care, pe timp de noapte, creează privelişti parcă rupte din alte vremuri. Cu alte cuvinte, iluminatul ăsta arhitectural chiar face toţi banii! În fine, au stabilit preţuri accesibile, au tipărit bilete şi acum fac turism adevărat, ca occidentalii. Între timp, zona se dezvoltă, micii comercianţi apar ca ciupercile după ploaie şi aproape că te roagă cu suveniruri hand-made, produse local sau, mai rar, importate de la fraţii chinezi. Toate astea în timp ce noi nu suntem în stare să valorificăm nici măcar ce avem în picioare şi frumos conservat... Fireşte, mă refer la Curtea de Argeş, care are multe lucruri în comun cu acest oraş medieval din care bulgarii au făcut un rai al turismului pentru iubitorii de istorie şi arheologie, nostalgici, romantici sau curioşi - splendidul Veliko Târnovo! Care va să zică, autorităţile locale şi cele guvernamentale ale Bulgariei s-au luptat din răsputeri şi au muncit cu seriozitate ca să facă din sporadicele mărturii ale acelor vremuri apuse şi afectate puternic de evenimentele istorice tumultuoase ceea ce se vede astăzi. Concret, cea mai mare parte a fortificaţiei Tsarevets este reclădită de la zero, însă rezultatul este de departe unul spectaculos, având o istorie care se poate în sfârşit prezenta palpabil şi care atrage anual zeci de mii de turişti.

Scurtă incursiune pe urmele vechilor vlahi

Aş spune că o zi este insuficientă pentru vizitarea integrală a oraşului, căci numai mirifica fortăreaţă Tsarevets, situată pe dealul cu acelaşi nume, îţi ia câteva ore s-o parcurgi şi s-o admiri temeinic, să faci câteva poze şi să te odihneşti pe o băncuţă, privind de jur-împrejur la oraşul pitoresc care se întinde în cascadă la poalele colinei, străbătut de râul Yantra, tributar şi el Dunării. Potrivit istoriei, oraşul vechi se afla pe trei dealuri - Tsarevets, Trapezitsa şi Sveta Gora, însă fostele reşedinţe ale ţarilor şi ale patriarhilor Ţaratului Vlaho-Bulgar se aflau pe dealul Tsarevets, unde se regăsesc şi astăzi ruine erodate aprig de vremuri, printre care 22 de biserici, 4 mănăstiri şi peste 400 de locuinţe, prăvălii, adăposturi şi turnuri, porţi şi ateliere, toate datând din Evul Mediu. Cetatea, acum frumos amenajată şi având chiar şi un parc în interior, a fost folosită în trecut de către romani şi de către traci ca loc strategic defensiv, după care bizantinii au adus-o la forma actuală.

Văzut de mulţi turişti români drept "Sighişoara Bulgariei", mai ales pentru faptul că este considerat oraşul cu cel mai glorios trecut din istoria Bulgariei, Veliko Târnovo se află la aproximativ 170 km distanţă de Bucureşti şi se ajunge destul de uşor acolo, în vreo 3 ore (dacă ai noroc la vamă!). Numele, din punct de vedere etimologic, ar fi format din slavul "tern"/"turn", care însemna "tron", suferind de-a lungul vremii modificări precum "Ternov", "Turnov", "Tur-nov", "Turnovgrad" şi "Turnovo" şi ajungând în cele din urmă la varianta de astăzi, respectiv Veliko Târnovo, unde "veliko" se traduce prin "mare". Istoricii spun că pe dealul Tsarevets s-ar afla practic una dintre cele mai vechi aşezări umane descoperite în Europa. Despre vestigiile de pe colina Tsarevets se spune că ar data dinaintea Erei Bronzului, adică de prin sec. XIII î.Hr. şi că primii care ar fi locuit aici ar fi fost tracii. Cetatea a fost locuită permanent începând cu mileniul III î.Hr., iar în secolul IV d.Hr. a fost ocupată de bizantini. Perioada de maximă înflorire şi glorie pare să fi fost în vremea dinastiei vlaho-bulgare a Asăneştilor, prin secolul al XII-lea. Cum bulgarii au şi ei mândria lor, nu ar recunoaşte nici în ruptul capului că fraţii Asan (ori Asen) au fost vlahi, ci vor spune că aceştia îşi au originea la ei. Oricum, părerile sunt împărţite. Conform izvoarelor istorice, se pare că cei trei fraţi vlahi (aromâni) din Munţii Hemus - Asan I, Ioan (Ioniţă Caloian) şi Petru (Teodor) - s-au prezentat prin anul 1185 înaintea lui Isaac II Anghelos, împărat al Bizanţului, pentru a-şi cere drepturile, căci, în lăcomia sa, mărise îngreunător impozitele.

Acest lucru se întâmpla cu aproximativ 150 de ani înainte ca Basarab I să fie recunoscut ca prim voievod al vlahilor din Muntenia, iar răscoala lor s-a soldat cu înfrângerea bizantinilor şi crearea Ţaratului Vlaho-Bulgar, considerat Al II-lea Ţarat Bulgar, care a durat între anii 1127 şi 1280. Odată cu domnia lor renaşte din temelii şi fortăreaţa Tsarevets, care a trecut prin transformări radicale până ce a căpătat forma unei cetăţi demne de un mare imperiu, devenind capitală şi ocupând aproximativ 110.000 mp şi fiind întărită cu ziduri imense, de până la 3,4 m grosime şi peste 10 m înălţime. Mândria cetăţii erau cele trei porţi succesive, străjuite de tot atâtea turnuri şi creneluri, care au ţinut piept timp de două secole barbarilor prăduitori. Cele 22 de biserici ortodoxe erau centrul câte unei comunităţi, între care se ridica falnic palatul ţarilor, depăşit ca maiestuozitate şi înălţime de patriarhie, clădită în punctul cel mai înalt al colinei (lucru văzut de unii analişti ca un avertisment cu privire la ascendentul puterii religioase asupra celei civile). Complexul patriarhal a fost ridicat pe ruinele unei vechi basilici bizantine şi ocupa nu mai puţin de 3.000 mp, fiind şi acesta înconjurat de ziduri înalte şi creneluri. În scurt timp, locul s-a transformat într-un mare centru cultural, vizitat de sute de cărturari care veneau să-şi desăvârşească învăţătura aici. Din păcate, gloria s-a sfârşit brusc şi tragic, prin prăbuşirea Imperiului Vlaho-Bulgar şi incendierea Tsarevetsului de către otomanii care-l sprijineau pe ţarul Şişman de la Târnovo împotriva fratelui său, Straţimir, în anul 1393, război în care Mircea cel Bătrân l-a sprijinit pe cumnatul de la Vidin. Ceea ce bulgarii scot de fiecare dată în evidenţă şi au şi marcat cu indicatoare pentru a fi văzut de toţi turiştii este Stânca Execuţiei, un afloriment poziţionat undeva deasupra râului Yantra, de unde trădătorii condamnaţi la moarte erau aruncaţi în gol şi sfârşeau în apa care le târa trupurile inerte la vale. În orice caz, acolo este şi un avertisment care spune că n-ar prea fi indicat să te apleci ca să admiri priveliştea!

Veliko Târnovo - o urbe a contrastelor

Conform datelor oficiale, există în Veliko Târnovo aproximativ 140 de vestigii istorice de importanţă naţională, care, împreună cu flora şi fauna specifice zonei, precum şi apele termale aflate în apropiere de satul Voneshta Voda, cunoscute sub numele de "Apele împuţite", asigură cadrul ideal pentru turismul cultural, de vânătoare sau medical şi balneologic. La acestea se adaugă şi sârguinţa localnicilor şi interesul sporit al autorităţilor pentru păstrarea şi continuarea artei tradiţionale meşteşugăreşti, care contribuie din plin la frumuseţea şi pitorescul locului. Populaţia numără aici în jur de 65.000 de locuitori permanenţi, însă cifra reală ar fi mai mare cu cel puţin încă 10.000, în mare parte datorită studenţilor care frecventează Universităţile "Sf. Cyril şi Methodius" (a doua ca mărime din Bulgaria) şi "Vasil Levski" (universitate militară).

Fireşte, este nevoie să stai câteva zile acolo ca să le poţi vizita pe toate, însă poţi alege ca alternativă promenade pe frumoasele străduţe, unele destul de înguste faţă de cele care sunt pe la noi, întortocheate, care şi-au păstrat aspectul de odinioară. Străduţele acelea sunt populate de comercianţi şi meşteri din partea locului, care vând obiecte de artizanat. Fie că este vorba despre olari, cofetari şi brutari, ţesători, anticari sau pictori, majoritatea îşi defăşoară activitatea cu ferestrele deschise, aşa că dacă te roade curiozitatea, poţi arunca un ochi înăuntru ca să-ţi aminteşti de acest trecut pe care mai ai şansa să-l cunoşti doar prin filme şi în niciun caz să-l experimentezi în secolul XXI. Aici trebuie amintită şi cea mai veche stradă din Veliko Târnovo, Gourko, denumită după mareşalul rus Joseph Vladimirovici Romeyko-Gourko, cel care a eliberat oraşul în timpul războiului ruso-romano-turc dintre anii 1877-1878. Această stradă este neschimbată din Evul Mediu - sau cel puţin aşa zic localnicii - şi este un loc idilic pentru cuplurile romantice care ies la plimbare seara. La toate acestea se adaugă parfumatele şi cochetele prăvălii cu produse din trandafir "Rose of Bulgaria", care te îmbie seducător să păşeşti înăuntru şi să respiri aerul acela frumos mirositor şi, evident, să doreşti să iei acasă câteva produse, care variază de la cosmetice până la alimentare (rahatul bulgăresc de trandafir este o adevărată încântare a simţurilor!). Să nu uităm nici de tradiţionalul vin bulgăresc, Mavrudul, din viile de pe domeniile din apropiere de acest oraş istoric, care se găseşte la preţuri decente în buticuri de profil. În orice caz, diversitatea este ameţitoare în magazinele de suveniruri (care sunt atât de multe, încât aproape ai senzaţia că acolo se face un comerţ agresiv), iar preţurile nu sunt deloc piperate, ci accesibile chiar şi buzunarelor fără prea mare greutate. Însă este bine ca înainte să cumperi, să dai o raită prin mai multe prăvălii, să-ţi fixezi ce anume vrei să iei şi să fii atent la preţuri, fiindcă variază de la una la alta pentru acelaşi produs, cu diferenţe chiar şi de 2 leva (aproape 5 lei).

Cel mai trist este faptul că vânzătorii se exprimă într-o engleză nonverbală de-i dor mâinile, fiindcă mulţi dintre ei nu ştiu decât banale formule de salut şi câteva cuvinte pentru preţ sau cantitate, şi, deşi par că înţeleg ce le spui sau ceri prin înclinaţii ale capului, se întâmplă ca pur şi simplu să nu aibă vreo reacţie şi aşteaptă să continui. Care va să zică, n-au priceput o iotă!... Sigur, nu e cazul tuturor, dar foarte mulţi sunt neputincioşi şi nu ştiu ce să zică, deşi sunt dornici să-ţi ofere ajutorul şi dau dovadă de toată amabilitatea posibilă. Căci da, merită menţionat că n-am întâlnit vreunul posac ori sictirit de vremea de afară sau de viaţă. Practic, ştiu să te atragă prin zâmbete, priviri, prezentare de produse inedită (chiar dacă nu ştiu engleza, ţi le flutură energic pe sub nas, pe rând, şi fac semne să-ţi arate pentru ce sunt sau cum sunt). Şi n-ai cum să nu cumperi, măcar din politeţe că s-au străduit atâta să-ţi prezinte marfa! Poate şi de-asta, Veliko Târnovo este inclus de mulţi agenţi de turism în Topul 10 al celor mai vizitate destinaţii turistice din Europa Estică!

Foarte atractiv este contrastul care te izbeşte pe măsură ce avansezi pe străduţele sale, căci dai peste o îmbinare destul de armonioasă între edificiile istorice şi magazinele ori restaurantele moderne - dar care se străduiesc să rămână în sfera rusticului. În orice caz, contrastul acesta nu ruinează farmecul clădirilor vechi şi foarte vechi, cu o arhitectură unică, impresionantă, care îţi dau senzaţia că trăieşti în vremuri medievale. Şi, dacă tot vorbim despre magazine, se poate face lejer şi shopping-ul cel de toate zilele căci, mai ales pe străzile principale, se găsesc destule magazine pentru domniţe cochete, cu haine, poşete şi încălţăminte, apoi obiecte de home-deco sau jucării ori magazine de profil pentru domni, cu scule, maşini şi unelte (ce-i drept, astea sunt pe străduţe mai dosnice). Pentru că este un centru turistic foarte frecventat, se întâlnesc aici zeci de terase şi baruri, pub-uri şi localuri pentru servit masa, cu specific naţional sau exotice. Din cele probate, mâncarea lor este gustosă, multă şi destul de accesibilă ca preţ. Mai precis, pentru 25 de leva, se satură două persoane şi mai au şi răgazul necesar să se bucure în tihnă de priveliştea oferită de terase, căci sunt puse strategic, ca să ai ce admira între timp - casele tradiţionale terasate sau râul Yantra. Şi uite aşa, poţi trăi, măcar imaginar, satisfacţia unei călătorii în timp, vrăjit de parfumul acesta al urbei medievale atât de pregnant marcată de istorie şi atât de conştiincios conservată. Senzaţia este aceea de promenadă vizuală printr-un tablou care inspiră. Fireşte, nu trebuie să uităm de cafenelele bulgăreşti ori cu specific macedonean, grecesc sau albanez, dintre care am văzut şi unele săpate direct în stâncă. Ar mai fi de menţionat că nu tot oraşul este atât de fermecător, căci veţi întâlni aici şi o parte aşa-zisă modernă, cu un imens cartier de blocuri, ridicată de comunişti, însă cu aceeaşi grijă pentru păstrarea aspectului medieval al urbei.

Ce e de văzut?

Păi, multe!... Oraşul se laudă, printre altele, cu nu mai puţin de trei muzee: Sarafkina Kashta, muzeu etnografic având ca specific meşteşugurile populare autohtone (costume şi bijuterii), Muzeul Arheologic şi Muzeul de Istorie. Apoi, urmează şi obiective turistice cu mai mare greutate: Galeria de Artă, Monumentul Asăneştilor, Biserica "Sfinţilor Petru şi Pavel", Catedrala din Veliko Târnovo şi Biserica Fortificată a celor 40 de Sfinţi Martiri. Fireşte, acestea toate sunt dominate de mirifica cetate Tsarevets, piesa de rezistenţă, unde biletul de intrare costă 6 leva. Dacă mai vrei şi ghid, mai dai 6, dar dacă îţi faci temele dinainte, nu este neapărat necesar, mai ales că nici acela nu excelează la engleză. Apoi, sigur, nu trebuie trecut cu vederea satul pitoresc Arbanassi, aflat la doar 4 km de Veliko Târnovo. Aşezarea asta te cucereşte printr-un aer de poveste cu totul fascinant. Satul este populat cu aproximativ 100 de case, dar se diferenţiază de oricare altul prin faptul că regula locului nu permite nimănui să construiască decât după tiparul acela rustic, cât mai apropiat de stilul primelor aşezări, şi neapărat gardurile trebuie să fie sub forma unor ziduri de piatră. Potrivit istoriei, Arbanassi a fost întemeiat în secolul XV de către creştinii ajunşi în zonă din sud-vestul Peninsulei Balcanice. De atunci datează şi cea mai veche construcţie de aici, Biserica "Naşterii Domnului", ridicată prin anul 1650. Acest aşezământ bisericesc este constituit din cinci camere în care se regăsesc peste 2.000 de picturi cu scene biblice, motiv pentru care a fost declarat muzeu şi are o taxă de intrare de 4 leva. Casele, deşi majoritatea sunt recent construite, păstrează aspectul vremurilor demult apuse. Aici veţi găsi şi un parc foarte frumos structurat, ridicat pe o moviliţă, cu băncuţe şi câteva monumente. Pentru cei nostalgici şi romantici, Arbanassi este locul ideal în care să-ţi petreci o vacanţă de neuitat.

Catedrală Patriarhală cu scenarii danteşti

Revenind la Tsarevets, după ce le arăţi biletul celor doi indivizi postaţi strategic la intrare, eşti liber să zburzi toată ziua printre ruine şi să admiri împrejurimile. Şi când zic toată ziua, nu exagerez, pentru că acesta este timpul necesar dacă vrei să colinzi tot ansamblul. Oricum, priveliştea este covârşitoare şi nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de aceste locuri! După ce treci de partea cu biletul, ai la dispoziţie undeva pe stânga două automate de suveniruri sub formă de monede având sculptate în basorelief fie cetatea, fie chipul lui Asan I. Astea te costă 4 leva bucata, dar sunt aurii, lucioase şi foarte frumos lucrate, aşa că merită investiţia! Cum spuneam în prima parte, Catedrala Patriarhală domină cetatea prin apariţia sa impunătoare şi poziţia în cel mai înalt punct. Ca să ajungi acolo, ai ceva de urcat şi, dacă nu prea eşti în formă, ajungi la un moment dat să gâfâi. Dacă în exterior nu se diferenţiază prin ceva extraordinar faţă de alte construcţii similare, interiorul este de-a dreptul şocant. Însă înainte de detaliile sinistre, să vedem care este povestea acestui edificiu. Ei bine, se pare că a fost ridicat în două etape, pe ruinele unei biserici romane care data din secolele V-VI (cumva, se aseamănă cu povestea Mănăstirii de la Curtea de Argeş, care a fost ridicată pe ruinele Catedralei Mitropolitane de prin anii 1300). Prima parte de lucrări ar fi fost întreprinsă între secolele XI-XII, când construcţia a fost destinată uzului monahal, iar apoi, în secolul XII, a mai primit unele adăugiri şi a fost transformată în reşedinţă a Patriarhului bulgar. Ca şi Mănăstirea noastră, acest aşezământ bisericesc a trecut prin dezastre care au lăsat în urmă daune majore, ireparabile. De pildă, în urma unui incendiu din secolul XIV, a fost necesară o restaurare radicală, care mai degrabă ar putea fi numită reconstruire, mai ales că i s-au adăugat atunci pridvorul exterior şi turnul clopotniţă. În izvoarele istorice medievale se găsesc doar câteva referiri la acestă biserică şi o reprezentare a sa apare într-o gravură medievală a cetăţii Tsarevets, care se află într-un Minei datând din secolul al XIV-lea, adăpostit la Braşov încă de când Bulgaria a trecut sub ocupaţie otomană. Istoricii spun că aici şi-ar fi dat duhul primul împărat al Imperiului Latin de la Constantinopol, Balduin I, care fusese luat prizonier şi închis într-unul din turnuri. În data de 17 iulie 1393, în timpul asedierii cetăţii, aşezământul monahal a fost distrus complet şi a mai fost reconstruit după secole, între anii 1978-1981 şi redeschis publicului începând cu anul 1985.

Noua construcţie le pare multor turişti destul de sinistră. Respectând planul de cruce înscrisă cu cupolă şi turn clopotniţă, clădirea ridicată din cărămidă şi piatră a fost decorată generos, însă interiorul este nemaiîntâlnit. Pictura a fost realizată în anul 1985 de către Teofan Sokerov şi constă în fresce şi mozaicuri reprezentând scene memorabile din istoria Bulgariei, dar şi tablouri biblice. Însă stilul este de un modernism intrigant - deşi curajos, ce-i drept, generând o atmosferă apăsătoare prin siluetele fantomatice care par schingiuite şi-ţi generează senzaţia că-şi dau duhul în cele mai abominabile chinuri. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost "Divina Comedie" a lui Dante, şi, mai precis, "Infernul", căci figurile lor funeste te duc cu gândul la Apocalipsă sau la vremuri bântuite de boli precum ciuma ori holera. Tehnica este şi ea destul de bizară şi poate fi comparată cu un colaj, unde dai de personaje în alb-negru (ai zice că sunt din ziare dacă nu ar arăta cum am spus mai sus), alături de chipuri şi obiecte color, ceea ce pe mine m-a dus cu gândul la Andy Warhol, El Greco şi Edvard Munch, mai ales la tabloul intitulat "The Scream" al acestuia din urmă. Autorul ar fi păstrat, se pare, frânturi din vechea pictură bizantină, pe care le-a integrat în compoziţia sa, ajungând astfel la un efect cromatic inedit, în care se remarcă sfinţii cu aureolele lor încă pâlpâind. Personajele diforme de pe pereţi sunt chiar groteşti, dacă ne raportăm la proporţiile ciudate care le-au fost date, căci mâinile lor scheletice sunt neobişnuit de mari, iar feţele cam prea alungite. Cert este că pictura asta lugubră, oricât de reuşită ar fi ea din punct de vedere estetic, n-a fost gustată de clerici, astfel că biserica n-a fost resfinţită şi nu găzduieşe slujbe. Tot la capitolul de ciudăţenii aş introduce şi faptul că nu există altar, catapeteasmă sau icoane. Potrivit informaţiilor de la intrare, catedrala adăposteşte actualmente rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor Ioachim I, Macarie şi Ioachim al III-lea.

Cam acestea ar fi impresiile de călătorie printr-un orăşel care seamănă mult cu al nostru, numai că a fost administrat diferit şi acum profită de istoria sa pentru a se dezvolta economic. Dacă ne gândim cât potenţial istoric zace în mica cetate a Basarabilor, ne dăm seama că am putea avea şi noi o astfel de oază de turism cultural, care să ne aducă în topul celor mai iubite destinaţii de vacanţă. Poate strategia aceea de dezvoltare durabilă va trece mai departe de nivelul pe hârtie şi se vor implementa şi cele câteva puncte legate de turism, care cu siguranţă ne-ar propulsa cu mult în acest domeniu. Avem ruine pe care să le readucem la viaţă şi o Biserică Domnească în care regăsim fresce unice în lume, avem un tunel care n-a fost scos la lumină şi ar fi o descoperire de senzaţie, apoi o biserică în vârf de deal - Sân Nicoară, care ar putea deveni o Catedrală Patriarhală veghiind peste Curtea de Argeş, avem un bulevard cu tei, legende frumoase, o mănăstire care are la bază mitul sacrificiului pentru creaţie, o istorie tumultuoasă - să nu uităm că oraşul nostru a fost prima capitală a Ţării Româneşti - şi avantajul că suntem legaţi de fabulosul Transfăgărăşan. Ca să nu mai amintim de Cetatea Poenari aflată la o aruncătură de băţ şi de misteriosul Negru Vodă. Mă întreb, totuşi, ce ne-a lipsit în toţi aceşti ani de nu am reuşit să valorificăm atâtea vestigii rămase de la înaintaşii noştri?... 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!