Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 12:50

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită de Muzeul Judeţean

Ziua Mondială a Apei se sărbătoreşte anual în data de 22 martie, decizia instituirii acestei sărbători fiind luată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătoreşte începând cu anul 1993, cu scopul aducerii în atenţia opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor şi de a scoate în evidenţă îndatoririle şi responsabilităţile celor cu atribuţii în întreţinerea, valorificarea şi protejarea resurselor de apă, dar şi a cetăţenilor de rând. În fiecare an, sărbătorirea se face sub un slogan, anul acesta motto-ul fiind "Apele uzate".

Cu acest prilej, Muzeul Judeţean Argeş organizează astăzi, între orele 12.00-13.00, în sala 3 (Casa Verde) a muzeului, dezbateri pe tema apei, la care participă elevi de la Colegiul Naţional "Zinca Golescu" din Piteşti, sub îndrumarea prof. Gabriela Voica. Aceştia vor transmite un mesaj de conştientizare şi valorificare a resurselor: "Nimic pe pământ nu este atât de abundent şi totuşi atât de puţin. Nu avem suficientă apă potabilă. 70% din suprafaţa pământului este acoperită de apă, însă 97% este apă sărată şi doar 3% este apă dulce. Din apa dulce, 2% se află stocată în gheţari şi numai 1% este apă potabilă pentru satisfacerea nevoilor populaţiei. Rezervele de apă dulce scad. Creşterea demografică exercită deja o presiune tot mai mare asupra aprovizionării cu produse alimentare. Consumul de apă pentru producerea hranei de zi cu zi este îngrijorător de mare, motiv pentru care trebuie redusă risipa de alimente - căci 30% din cele produse la nivel mondial sunt aruncate sau rămân nefolosite. Fără apă, pământul ar muri de sete până în anul 2050! Tendinţa de scădere a resurselor de apă ar putea deveni, în următorii ani, cea mai gravă problemă cu care se confruntă omenirea. Aşadar, obiectivele Zilei Mondiale a Apei, atât pentru instituţiile statului, cât şi pentru fiecare dintre noi vizează raţionalizarea consumului de apă în gospodării, agricultură şi industria alimentară."

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It