Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 10:29

Societatea Comercială ELECTROARGEŞ S.A. - CONVOCARE

 Consiliul de Administraţie al ELECTROARGEŞ S.A., cu sediul în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 12, jud. Argeş, înregistrată la O.R.C. ARGEŞ cu nr. J03/758/1991 şi C.U.I: 156027, urmare a Hotărârii C.A. nr. 206 din 15.03.2017, cu respectarea prevederilor art. 117 din Legea nr. 31/1990R, Legea nr. 297/2004, Regulamentelor ASF şi dispoziţiilor Actului Constitutiv, convoacă ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR de bilanţ, în ziua de 25.04.2017, ora 10.00, la prima convocare, la sediul societăţii din Curtea de Arges, str. Albeşti nr. 12, jud. Argeş.

Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale şi statutare pentru desfăşurarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, la prima convocare, aceasta se convoacă în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, cu aceeaşi ordine de zi, în data de 26.04.2017.

A) ORDINEA DE ZI A A.G.O.A din 25/26.04.2017:

1. Aprobarea Situaţiei financiare individuale pentru exerciţiul financiar 2016 în baza Rapoartelor Consiliului de Administraţie şi Auditorului financiar.

2. Aprobarea modului de repartizare a profitului net  din exerciţiul financiar 2016. 

# Propunerea Consiliului de Administraţie este ca profitul net realizat în exerciţiul financiar 2016 să fie repartizat astfel:

- 0,18 lei dividend brut/acţiune;

- 5% se repartizează conducerii executive şi salariaţilor pentru participarea la realizarea profitului;

- 5% se repartizează administratorilor pentru  participarea la realizarea profitului;

- restul profitului net urmând să fie repartizat pentru surse proprii de dezvoltare.

# Consiliul de Administraţie informează acţionarii că propunerea detaliată a C.A. şi alte propuneri ale acţionarilor care se vor face în baza art. 117¹ din Legea 31/1990R, vor fi publicate pe site-ul: www.electroarges.ro, Secţiunea "Comunicate elgs", vor fi incluse în procurile speciale şi buletinele de vot prin corespondenţă şi vor fi supuse discuţiei şi votului în A.G.O.A.

3. Descărcarea administratorilor de gestiunea  pentru exerciţiul financiar 2016.

4. Prezentarea şi aprobarea Situaţiei financiare consolidate a S.C. ELECTROARGEŞ S.A. pentru anul 2016, întocmită conform standarde IFRS.

5. Analiza şi aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017.

6. Aprobarea ca remuneraţia lunară a administratorilor să fie de 6.000 lei/lună, începând cu data de 01.05.2017.

7. Aprobarea Organigramei S.C. ELECTROARGEŞ S.A. pentru anul 2017 şi împuternicirea C.A. să modifice Organigrama în funcţie de necesităţile economice concrete ale societăţii.

8. Aprobarea Programului de investiţii pentru anul 2017 şi împuternicirea C.A. să aprobe modificarea acestui program în funcţie de necesităţile economice concrete ale societăţii.

9. Aprobarea Listei mijloacelor fixe amortizate şi a obiectelor de inventar propuse pentru casare şi valorificare prin vânzare în 2017 şi împuternicirea C.A. să aprobe valorificarea acestora în 2017, în condiţiile prevederilor legale în vigoare, în limita de competenţă a C.A. prevăzută de legile în vigoare.

10. Împuternicirea de către A.G.O.A. a Consiliului de Administraţie în 2017 pentru a aproba contractarea de credite şi prelungirea liniilor de credit pentru producţie şi investiţii, gajarea de active şi cesiunea de creanţe necesare contractării de credite, în conformitate cu prevederile legilor în vigoare, în limita de competenţă a C.A. prevăzută de legile în vigoare.

11. Aprobarea ca reducerile de preţ de natură comercială care vor fi practicate de S.C. ELECTROARGEŞ S.A. în 2017 să fie de maxim 10% şi numai acolo unde condiţiile de piaţă impun în mod imperativ.

12. Aprobarea Regimului de amortizare a imobilizărilor corporale şi necorporale în exerciţiul financiar 2017, cu respectarea procedurilor legale în vigoare.

13. Împuternicirea Consiliului de Administraţie ca în cazul în care A.G.O.A. aprobă distribuirea de dividende pentru anul 2016, să aprobe şi să întreprindă toate demersurile legale şi administrative pentru plata dividendelor către acţionari în termenul legal prevăzut de legile şi reglementările valabile pe piaţa de capital.

14. Aprobarea ca data de înregistrare, în conformitate cu prevederile art. 238(1) din Legea 297/2004 şi art. 5 din Regulamentul CNVM 6/2009 să fie 16.05.2017, exdate să fie 15.05.2017 şi data plăţii să fie 31.05.2017, conform art.1 din Regulamentul CNVM 6/2009 consolidat.

15. Desemnarea secretarului C.A. - dl. Ionescu Petre Dragoş - ca persoană împuternicită pentru demersurile la O.R.C. Argeş şi Notariat pentru înregistrarea hotărârii şi altor documente aprobate de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 25/26.04.2017.

B) NOTIFICĂRI CĂTRE ACŢIONARI CU PRIVIRE LA DESFĂŞURAREA A.G.O.A.:

# Sunt îndreptăţiţi să participe sau să fie reprezentaţi în A.G.O.A. şi să voteze toţi acţionarii care sunt consemnaţi în Registrul acţionarilor S.C. ELECTROARGEŞ S.A., listat de Societatea de Registru DEPOZITARUL CENTRAL S.A. Bucureşti, la data de referinţă 12.04.2017, stabilită în conformitate cu Regulamentul CNVM nr. 6/2009 - forma consolidată, cu drepturile de vot conferite conform acestui registru şi prevederilor art. 203 din Legea 297/2004 şi deciziile A.S.F. privind suspendarea drepturilor de vot valabile pentru data de desfăşurare a A.G.O.A.

Proiectul de hotărâre al A.G.O.A., precum şi documentele şi materialele de şedinţă de pe ordinea de zi sunt disponibile în format electronic, pe website-ul societăţii, la adresa www.electroarges.ro, începând cu data publicării Convocatorului, respectiv a Convocatorului completat (dacă va fi cazul), după data expirării termenului de 15 zile de la publicarea convocării iniţiale prevăzută de art. 1171 din Legea nr. 31/1990R începând cu data de 11.04.2017.

Acţionarul/ii reprezentând individual sau împreună cel puţin 5% din capitalul social are/au dreptul:

- de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală, în termen de cel mult 15 zile de la data convocării;

- de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării.

Drepturile prevăzute mai sus pot fi exercitate numai în scris, prin servicii de curierat la sediul societăţii, la fax 0248/724004 sau la adresa de e-mail: faxsecretariat@gmail.com, până la data limită de 07.04.2017, ora 10.00.

Fiecare acţionar poate adresa întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a adunării generale în scris, prin serviciile de curierat la sediul societăţii, la fax 0248/724004 sau la adresa de e-mail: faxsecretariat@gmail.com, începând cu data de 15.04.2017, ora 10.00.

Pentru identificarea persoanelor care adresează întrebări, acestea vor anexa solicitări şi copii ale documentelor care să le ateste identitatea, precum şi extrasul de cont din care rezultă calitatea de  acţionar şi numărul de acţiuni deţinute, emis de Depozitarul Central sau după caz, de către participanţii care furnizează servicii de custodie.

Răspunsurile la întrebările adresate vor fi comunicate de către membrii C.A. în cadrul şedinţei A.G.O.A.

Acţionarii înregistraţi la data de referinţă au posibilitatea de a vota prin corespondenţă, înainte de adunarea generală, prin utilizarea formularului de vot prin corespondenţă, în limba română sau în limba engleză, pus la dispoziţie începând cu data de 24.03.2017, pe pagina web a societăţii, la adresa: www.electroarges.ro. 

Formularele de vot prin corespondenţă, în limba română sau limba engleză (completate de către acţionari şi însoţite de o copie a actului de identitate a acţionarului persoană fizică, reprezentantului legal al acţionarului persoană juridică, precum şi pentru persoanele juridice, de documentul oficial care îi atestă calitatea de reprezentant legal al acţionarului), vor trebui să parvină în original, prin poştă sau prin servicii de curierat, la sediul societăţii situat în municipiul Curtea de Argeş, str. Albeşti, nr. 12, jud. Argeş, până la data de 23.04.2017, orele 10.00, la secretariatul societăţii.

La lucrările Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor pot participa şi vota numai acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor la data de referinţă, respectiv 12.04.2017. Acţionarii pot participa personal sau prin reprezentanţii pe bază de procură specială sau a unei procuri generale, inclusiv exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă.

Formularele de procură specială, în limba română sau limba engleză, se pot obţine de la sediul societăţii sau de pe website-ul societăţii la adresa www.electroarges.ro, începând cu data de 24.03.2017, respectiv 11.04.2017 (în cazul completărilor la ordinea de zi când este definitivă lista de candidaţi) şi pot fi depuse, completate, inclusiv transmise prin corespondenţă sau e-mail la adresa: faxsecretariat@gmail.com, în limba română sau limba engleză, până la data de 23.04.2017, orele 10.00.

Acţionarii pot acorda o procură (împuternicire) generală valabilă pentru o perioadă care nu va depăşi 3 ani, permiţând reprezentantului desemnat să voteze în toate aspectele aflate în dezbaterea adunării generale a acţionarilor societăţii cu condiţia ca procura (împuternicirea) generală să fie acordată de către acţionar, în calitate de client, unui intermediar definit conform art. 2, alin. 1, pct. 14, din Legea nr. 297/2004 sau unui avocat.

Acţionarii nu pot fi reprezentaţi în adunarea generală a acţionarilor pe baza unei procuri (împuterniciri) generale de către o persoană care se află într-o situaţie de conflict de interese, în conformitate cu dispoziţiile art. 243, alin. 6, indice 4 din Legea nr. 297/2004, text introdus prin OUG nr. 90/2014, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004, privind piaţa de capital.

Procurile (împuternicirile) generale se depun în original la societate cu 48 ore înainte de adunarea generală sau copie cu menţiunea conform cu originalul, sub semnătura reprezentantului.

Anterior depunerii procurilor generale sau speciale, acţionarii pot notifica societatea în legătură cu desemnarea unui reprezentant, prin transmiterea unui e-mail la adresa: faxsecretariat@gmail.com.

Formularul de vot prin corespondenţă, precum şi procura specială vor fi însoţite, în vederea identificării, de o copie după cartea de identitate a reprezentantului legal şi Certificat constatator sau Certificat de furnizare de informaţii eliberat de Registrul Comerţului, prezentat în original sau copie conform cu originalul sau orice alt document în original sau copie conformă cu originalul, emis de către o autoritate competentă din statul în care acţionarul este înmatriculat legal, care atestă calitatea de reprezentant legal.

Pentru informaţii suplimentare de la persoanele responsabile din societate vă puteţi adresa la telefonul 0248/724000 sau fax: 0248724004.

VICEPREŞEDINTE CONSILIU DE ADMINISTRAŢIE,
DIRECTOR GENERAL, Ion Gavrilă

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It