Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 10:28

Reper istoric al zilei de 17 martie

La 17 martie 1883 se năştea la Curtea de Argeş, în casa familiei de pe actualul Bulevard al Basarabilor, Demetru Demetrescu-Buzău, cel care avea să fie cunoscut ca scriitor sub pseudonimul Urmuz. Licenţiat în Drept, a fost judecător în Argeş, Tulcea şi la Târgovişte, iar după ce în timpul Războiului Balcanic a participat la campania trupelor române din Bulgaria, a fost numit grefier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A început să scrie pentru distracţia sa şi a surorilor, iar proza sa aparte i-a atras atenţia lui Tudor Arghezi, care l-a debutat în 1922 cu "Pâlnia şi Stamate", sub pseudonimul Urmuz. A fost considerat a fi un precursor al lui Eugen Ionescu, marele dramaturg care a creat teatrul absurdului. S-a despărţit de viaţă la vârsta de numai 40 ani, la 23 noiembrie 1923, în Bucureşti, lăsând ca moştenire o operă concentrată în circa 50 pagini.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It