Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 09:16

Copiii de la "Sf. Cristofor" şi cei de la Şcoala Budeasa au lucrat împreună felicitări de Mărţişor

 

Zilele trecute, în urma parteneriatului "O rază de soare" derulat între ASOCIAŢIA AJUTOR, SPERANŢĂ&HOSPICE - ASH şi HELP HOPE&HOSPICE (HHH) Centrul "Sf. Cristofor" Curtea de Argeş, elevi din clasele a II-a şi a IV-a de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Budeasa, sub îndrumarea mediator şc. Mihaela Zărneanu şi a prof. Carmen Barna, au venit în vizită la centrul din municipiu. Scopul acestei întâlniri a fost de a favoriza interacţiunea dintre copiii, de a dezvolta spiritul de colaborare, întrajutorare, sporirea încrederii în sine, îmbunătăţirea muncii în echipă, stimularea creativităţii şi descărcarea emoţională, prin intermediul unor lucrări realizate împreună. În cadrul vizitei, copiii au confecţionat felicitări 3D, s-au organizat jocuri şi concursuri, iar la finalul întâlnirii, fiecare a primit felicitarea realizată de un coleg. Întreaga activitate s-a încheiat cu o mică petrecere cu dulciuri şi suc. Coordonatorii proiectului au fost directorul şcolii Budeasa, prof. Ilie Megherleu, mediator şc. Mihaela Zărneanu şi prof. Carmen Barna, precum şi coordonatorul Centrului ASH, psih. Marilena Bădoi. În plus, ieri, copiii de la "Sf. Cristofor" au oferit argeşencelor pe stradă felicitări realizate de ei, cu ocazia zilei de 8 Martie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It