Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 09:15

Reper istoric al zilei de 9 martie

 La data de 9 martie 1859 se năştea la Ismail Alexandru Averescu, unul dintre comandanţii de oşti remarcaţi pe fronturile Primului Război Mondial - după ce a condus vestita manevră de la Flămânda şi a fost socotit eroul de la Mărăşti, în vara anului 1917. A absolvit cursurile Şcolii Superioare de război de la Torino (Italia) în anul 1886 şi a condus instituţia similară creată în ţara noastră între 1894 şi 1896, după care a fost ataşat militar pe lângă curtea imperială de la Berlin în perioada 1896-1898. În anul 1907 a condus acţiunile prin care armata a reprimat răscoalele ţărăneşti, după care a fost şeful Marelui Stat Major General al Armatei Române în perioada 1911-1913. În timpul Primului Război Mondial a condus Armata a II-a, iar modul strălucit în care şi-a făcut datoria i-a adus o mare popularitate, deşi intrase în conflict cu mareşalul Prezan. După instaurarea păcii şi ctitorirea României Mari, a intrat în viaţa politică, iar Partidul Averescanilor n-a fost o formaţiune care putea fi ignorată. La 14 iunie 1930 i s-a conferit gradul de mareşal, la o vârstă destul de înaintată, ca o recompensă pentru serviciile aduse patriei. A murit la Bucureşti, la 3 octombrie 1938.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It