"Mărţişor din inimă pentru mămica", la "Academia Piticilor"




Prichindeii de la G.P.P. "Academia Piticilor" au continuat tradiţia şi au realizat şi anul acesta, cu mânuţele lor, cele mai frumoase mărţişoare pentru mămici. Create cu multă dragoste, un strop de drăgălăşenie şi gingăşie şi culori vesele, de primăvară, "operele de artă" au fost expuse pe grupe pentru a fi admirate de către toţi, şi mai ales de către cele care i-au adus pe lume. Micuţii au fost coordonaţi de cadrele didactice în desfăşurarea acestei activităţi, care, de altfel, are şi scopul de a le dezvolta spiritul creativ şi imaginaţia. Azi, cele cinci grupe de grădinari s-au pregătit pentru poza de grup alături de educatoare şi de minunăţiile realizate de ei, după care au spus poezii pentru MAMA şi i-au cântat. Astfel, începutul de primăvară a fost vesel şi înduioşător la această unitate de învăţământ preşcolar, iar directorul Manuela Visalom a promis să reia activitatea şi anul următor, căci copiilor le place foarte mult!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
