Reper istoric al zilei de 1 martie
La 1 martie 1812 se năştea la Bucureşti Nicolae Kretzulescu, cel care avea să fie, potrivit lui A.D. Xenopol, primul doctor în medicină de naţionalitate română din Muntenia. A absolvit Facultatea de Medicină la Universitatea din Nantes (Franţa) şi în 1842 a deschis Şcoala Mică de Chirurgie de la Spitalul Colţea. Susţinător al Revoluţiei de la 1848, alături de fraţii Constantin şi Scarlat, n-a deţinut funcţii în Guvernul Provizoriu, dar după Unirea Principatelor a fost de trei ori premier liberal (1862-1863, 1865-11 februarie 1866 şi martie-noiembrie 1867). A fost, de asemenea, ministru de Interne şi al Instrucţiunii Publice şi membru fondator al Societăţii Academice Române (viitoarea Academie). A întocmit primul "Manual de anatomie descriptivă" în limba română, remarcându-se ca o puternică personalitate a vremii sale. A decedat în decembrie 1900, la Leordeni-Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
