Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 06:51

Cele mai mici pensii se vor mări de miercuri

 Persoanele care au pensii foarte mici şi care primesc indemnizaţie socială (în trecut, aceasta era cunoscută drept pensie minimă garantată) vor primi mai mulţi bani de la 1 martie 2017, conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari va fi de 520 lei, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2016, ce va modifica OUG nr. 6/2009. Mai exact, nivelul va creşte cu 120 lei faţă de valoarea actuală de 400 lei, scriu cei de la avocatnet.ro Aşadar, 520 lei va deveni valoarea minimă pe care trebuie să o primească orice pensionar din sistemul public începând cu prima zi a lunii martie. De exemplu, chiar dacă o persoană are stabilită o pensie de 350 lei, acesta va primi 520 lei, diferenţa de 170 lei urmând să fie suportată din bugetul de stat. În prezent, persoana dată ca exemplu primeşte în mână 400 lei, diferenţa de bani plătită de la bugetul de stat fiind de doar 50 lei.

Concret, indemnizaţia socială pentru pensionari se stabileşte ca diferenţă între nivelul de 520 lei (valabil de la 1 martie) şi nivelul cuantumului pensiei (cuvenit sau aflat în plată), conform noilor reguli. Cei care se bucură de această facilitate sunt pensionarii din sistemul public de pensii şi cei din sistemul militar de pensii, indiferent de data pensionării, care au domiciliul în România şi au pensia mai mică decât nivelul indemnizaţiei sociale, adică primesc mai puţin de 520 lei (de la 1 martie) sau mai puţin de 400 lei (în prezent). "În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari se are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri", este prevăzut în OUG nr. 6/2009. Prin urmare, indemnizaţia se va acorda numai persoanelor cu veniturile însumate sub nivelul de 520 lei. Indemnizaţia socială pentru pensionari se stabileşte şi se plăteşte de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin intermediul caselor teritoriale de pensii, şi se evidenţiază în mod distinct pe talonul de pensie. Indemnizaţia socială este reglementată pentru a oferi un venit minim pensionarilor, pentru un trai decent. Aceasta s-a numit, la momentul introducerii sale în legislaţie, în 2009, pensie minimă garantată. Indemnizaţia socială se acordă fiecărui urmaş în parte dacă pensionarii beneficiază de pensie de urmaş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.