Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 29 iunie 2026 05:48

Omagiu lui Emil Ivănescu-Millan: expoziţie-document la Muzeul Municipal

 Astăzi, la Muzeul Municipal s-a marcat împlinirea a 141 ani de la naşterea excepţionalului sculptor român Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876) prin "Ziua Porţilor Deschise", prilej cu care Biserica Domnească şi Secţia de Istorie din cadrul instituţiei amintite au putut fi vizitate gratuit pe parcursul întregii zile. Totodată, în rând cu această acţiune se va înscrie şi expoziţia-document realizată sub genericul "O viaţă în slujba artei", care-l va avea ca subiect principal pe mare artist şi iconograf de biserici, argeşeanul Emil Ivănescu-Millan (1910-1972), de la naşterea căruia s-au împlinit 107 ani pe 15 februarie. Trebuie să ştiţi că acesta este considerat unul dintre cei mai valoroşi pictori-restauratori români, specialist în tehnica fresco, novator şi continuator al stilului neobizantin în pictura românească, dascăl, subtil maestru al pastelurilor şi armoniei cromatice, în tonuri şi nuanţe impresioniste. Despre viaţa şi activitatea sa veţi afla cu siguranţă detalii valoroase dacă veţi lua parte la expoziţie marţi, începând cu ora 13.00.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It