Un tânăr promiţător, preocupat de viitorul generaţiei sale: Florin Dorin Enache, de la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă"!

 Cel de-al doilea elev de la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" care a obţinut 100 puncte la etapa judeţeană a Concursului de Discurs în Limba engleză "Public Speaking" este Florin Dorin Enache, un tânăr în vârstă de 18 ani cu o educaţie aleasă, hotărât, ambiţios, cu planuri mari de viitor şi cu reale calităţi de lider împletite cu o personalitate puternică. Aceste din urmă atribute le-a dovedit deja de când este preşedinte al Consiliului Elevilor, mai întâi în etapa de gimnaziu şi apoi, din octombrie 2015, la liceu. Stând de vorbă cu Florin, ne-am dat seama că nu este un tânăr obişnuit, oricât de mult ar încerca el să arate că are preocupări comune. Pentru acesta, cartea este sfântă, iar şcoala reprezintă singura cale spre o viaţă de calitate, aşa cum şi-a plănuit-o încă de când era micuţ şi privea cu admiraţie la avioanele care zburau spre orizontul îndepărtat. Tânărul nostru nutreşte o mare pasiune pentru aviaţie şi visul său este să ajungă pilot. Dar el nu este doar un simplu visător şi nu se bazează pe filozofii de viaţă. Florin este genul de persoană pragmatică: se documentează şi aplică sau, cu alte cuvinte, îşi face din timp toate temele, căci el şi-a fixat nişte obiective precise şi ştie clar ce vrea să facă mai departe. Noi am văzut în acest tânăr un caracter bine modelat, un om sigur pe el, deosebit de matur şi echilibrat, în ciuda vârstei încă fragede. Am putea spune că are toate calităţile pe care un părinte şi le-ar dori la copilul său sau un profesor ar vrea să le vadă în elevul pe care îl pregăteşte pentru viaţă. Şi, pentru că noi, cei de la ARGEŞ EXPRES, ne-am făcut un ţel din a promova astfel de caractere, vă prezentăm în cele ce urmează povestea lui Florin Dorin Enache.

"Anul trecut am ajuns la naţională şi am luat locul II în semifinală"

- De când eşti prieten cu Limba engleză?

- Pot spune că am un noroc faţă de ceilalţi elevi. Eu nu am învăţat ca ei, la şcoală. La vârsta de 4 ani am plecat în Irlanda şi am stat în Dublin până la 10 ani şi jumătate. Eu am fost lăsat în grija bunicii cam un an de zile, după care părinţii m-au luat cu ei. Între timp, s-a născut şi sora mea acolo. Am locuit printre nativi şi engleza e devenit pentru mine ca a doua limbă. Fără engleză nu puteai trăi şi nu aveai cum merge la şcoală. După ce ne-am întors, am continuat studiile la "Basarab I".

- Ce poţi să-mi spui despre "Public Speaking"?

- Concursul este secţionat pe mai multe etape. Mai întâi, este cea pe şcoală, apoi urmează faza locală, judeţeană, regională şi naţională. Aceasta din urmă are, la rândul ei, o semifinală şi o finală. Apoi, câştigătorul merge la Londra. Eu am mai multă experienţă la acest concurs, pentru că este a treia oară când particip. Anul trecut am ajuns la naţională şi am luat locul II în semifinală.

- Cum ţi s-a părut de data aceasta?

- Tema a fost aceeaşi pentru toţi. Structura am avut-o pe aceeaşi de anul trecut. Împreună cu doamna profesoară de Engleză Luiza Herciu am reuşit să ajungem la un punct de vedere comun. Dumneaei a făcut în Power Point o schiţă clară despre cum trebuie împărţit un discurs foarte bun pentru acest concurs, iar eu am respectat tot ce scria acolo.

- Ţi-ai structurat discursul pe exemple concrete sau te-ai bazat pe modul cum percepi tu lucrurile?

- Aici este o diferenţă între cei de la categoria 12-15 şi cei de la categoria 16-20. Ceilalţi au un timp limită mai scurt şi ei pot să atingă un singur aspect şi să facă o poveste. La categoria noastră se acordă 5 minute şi jumătate şi nu putem atinge un singur punct, ci măcar 3. Când ai 3-4 puncte de abordat şi trebuie să te încadrezi în acest timp, nu mai poţi face o poveste. Încerci să atingi cât mai multe şi să nu te plimbi în jurul lor, ci să ajungi la o concluzie în cele din urmă.

- Cum te-ai raportat la tema propusă?

- Am fost de acord cu tema lor. Mi se pare un adevăr general valabil. De regulă, când primesc tema, nu încerc s-o demontez, ci o despic în patru ca să văd de ce au ales-o, pentru că sigur cineva a fost de acord cu ea. Încerc să văd şi punctul lor de vedere şi să construiesc deasupra.

- Ai căutat lucrări scrise de oameni cu renume?

- Da, am citit despre pace, despre război, am căutat informaţii despre Premiile Nobel pentru Pace. M-am documentat, pentru că la un astfel de concurs trebuie să faci asta dacă vrei să ajungi cât mai departe. Porneşti cu un discurs pe care îl vei menţine la fel până la etapa naţională semifinală. Nu ţi se permite să schimbi ceva la el.

"Îmi place să vorbesc în public şi cred că am un talent pentru asta"

- Cam cât de pregătit trebuie să fii pentru acest concurs?

- De regulă, eu citesc doar ce-mi place mie şi ce am nevoie. Pentru acest concurs, însă, am citit mult pe internet. Mi-am scris pe o foaie toate ideile la care m-aş putea încurca. După discurs, cei din public îţi pun trei întrebări. Aici ai nevoie de o cultură generală destul de vastă. Concurenţii ceilalţi şi cei din juriu pun întrebări care să te încurce. Pot să te ia istoric, cu demonstraţii... Până acum, eu m-am descurcat. Mi s-a pus şi o întrebare mai dificilă, dar pe moment n-am receptat-o chiar aşa şi am reuşit s-o scot la capăt.

- Care ar trebui să fie principala calitate?

- Stăpânirea de sine! Aici, mulţi încep să se bâlbâie şi pierd puncte. Eu mai spun ceva înainte, ca să am timp să mă gândesc, cum ar fi "ce întrebare bună!"...

- De ce mergi la acest concurs?

- Nu pot spune că ţinta mea este să plec în Londra, nici nu visez la aşa ceva acum! Pur şi simplu, iau totul pas cu pas. Îmi place să vorbesc în public şi cred că am un talent pentru asta. Apoi, am zis că dacă tot am avut ocazia să învăţ limba engleză de la nativi, n-ar fi rău să profit de acest lucru.

- Şi accentul căpătat acolo te ajută?

- Da şi ba. De data aceasta a fost bine, dar anul trecut m-a dezavantajat, la semifinală. O profesoară din juriu mi-a zis că aş avea un accent australian forţat, dar nu am înţeles cum a ajuns la concluzia asta. În orice caz, sunt oameni cărora le place şi oameni cărora nu...

Şcoala, pe primul loc!

- Cum eşti ca elev? Cum stai la celelate materii?

- Nu sunt nici în vârful, dar nici în coada clasei. Mai degrabă, mă situez undeva pe la mijloc. De când sunt la şcoală în România, n-am avut medie generală sub 9,50, iar eu cred că este un lucru destul de bun. Nu prea mă împac cu Informatica, şi asta îmi şi scade mult media.

- Cum îţi petreci timpul liber?

- Am un program destul de încărcat. Consiliul Elevilor îmi ocupă destul mult din timp. Încerc să am ca prioritate şcoala. Eu cred, însă, că timp ai pentru toate dacă ştii cum să ţi-l planifici şi să-ţi stabileşti priorităţile. N-am mai ieşit într-un club de un an jumătate şi nici nu prea-mi place să fac asta. Poate şi din cauză că nu fumez şi nu consum alcool. Prefer să ies seara la karaoke, unde simt că mă distrez şi relaţionez cu prietenii. Acolo nu-ţi bubuie muzica în urechi, ci te înţelegi cu ceilalţi şi stai liniştit la un suc.

- De ce ai ales profilul Real?

- Pentru că sunt pasionat de avioane. Visul meu este să ajung pilot şi, ca să fii un pilot bun, este nevoie de Matematică şi Fizică. Mi-a zis cineva că poţi să fii pilot sau poţi să fii pilot bun!

- De când flirtezi cu avioanele?

- De la vârsta de 4 ani, de când tata m-a luat cu el în Irlanda. Atunci a fost prima oară când am mers cu avionul şi am rămas marcat de modul cum se desfăşurau lucrurile, atât în aeroport, cât şi în avion. Când am plecat era iarnă şi cei de la aeroport degivrau, adică dezgheţau aripile, dându-le cu o soluţie. Eu, copil fiind, am fost impresionat. Tata m-a învăţat apoi să le desenez. De la an la an, însă, treaba asta s-a clădit ca o pasiune din ce în ce mai mare. Naşa mea îmi povesteşte că încă de mic m-a auzit spunând că voiam să fiu pilot de avioane militare. Dar eu nu-mi mai amintesc... eram cam mic, probabil. 

Pasiune nestăvilită pentru avioane

- Când ai început să iei lecţii de zbor?

- Atunci când am împlinit vârsta necesară, adică la 16 ani. Am auzit că sunt nişte cursuri de planor la Piteşti, la Geamăna, iar locurile sunt subvenţionate de stat. M-am interesat de înscriere - asta era acum 2 ani - şi m-am dus acolo. Ni s-au predat 7 materii în decurs de 3 luni, căci se face întâi teorie, apoi am dat un examen. Este un manual destul de stufos şi chiar trebuie să înveţi. La toate examenele eşti obligat să iei peste 7,50. 

- Cum a fost începutul?

- După ce am luat examenul, în vară ne-au chemat să ne prezinte aparatura de bord. Au scos planorul pe pistă şi ne-a suit în el. Sunt anumite manevre pe care trebuie să le faci. Când te deplasează vântul într-o parte, trebuie să-i dai o contră, iar ei ne ridicau o aripă şi noi trebuia să facem asta. Am început uşor... Apoi a urmat primul zbor, în care eşti observator şi nu ai voie să atingi nimic. Ţi se prezintă împrejurimile şi elementele de pe sol în funcţie de care te poţi orienta. La început e bine să te orientezi în spaţiu, dar apoi trebuie să simţi tu. Acum nu am încă licenţa de pilot planorist, dar am însumat deja peste 90 de zboruri şi pot decola singur, pot face zbor liber... Decolarea este cea mai grea.

- Ce sentimente te-au încercat la bord?

- Nici nu ai timp să conştientizezi când este prima oară când faci un anumit lucru la bord. Faci mereu câte ceva şi sunt atâtea greşeli micuţe care-ţi scapă şi treptat începi să le îndrepţi, încât nu poţi spune că ai avut un moment în care ai făcut ceva wow!

- Ai momente de panică?

- Nu am avut până acum, datorită pasiunii. Lumea spune că e periculos, că pot muri... Dar eu merg pe principiul că, dacă ţi-e scris să mori, oricum ai să mori! Poate fi şi pe trotuar, nu neapărat în aer...

- Şi vrei să mergi la o şcoală de aviaţie?

- Da, eu aş vrea să merg în Anglia, dacă aş putea din punct de vedere financiar. Este acolo o şcoală, CTC Aviation, care am înţeles că este cea mai bună din lume şi produce unii dintre cei mai buni piloţi.

- Deci nu vrei să studiezi în ţară...

- De obicei, toţi cei care vor să facă o facultate se uită să vadă care are cea mai mare şansă de angajare. Nu cred că-şi permite careva să arunce aşa cu 150.000 de euro. În România nu există locuri la stat. La Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă te duce la 40.000 de euro pentru trei ani. Dar cu experienţa aceasta de zbor nu te angajează nimeni, aşa că mai trebuie să plăteşti unei companii încă 30.000 de euro ca să faci un type rating, adică 200 de ore de zbor la ei. Este un drum destul de greu şi foarte nesigur, din păcate... De aceea Anglia ar fi prima mea variantă, deşi preţul este dublu. Pentru că ei au un program numit MPL cu Qatar, care este o companie din Orient şi înainte de a începe facultatea, semnezi un contract cu ei în care zice că, dacă treci toate testele şi răspunzi tuturor cerinţelor lor, te vor angaja cu contract pe 5 ani. Dacă nu reuşesc din punct de vedere financiar, mă îndrept spre Medicină, pentru care deja mă pregătesc. Pentru mine este destul de greu să mă pregătesc pentru două facultăţi aşa de diferite şi de dificil de intrat. Dar aviaţie fac doar cei care îşi permit şi deja se înţelege că nu mai vorbim despre o lume a siguranţei, ci despre una în care se învârt foarte mulţi bani.

Un lider adevărat, preocupat de soarta colegilor săi

- Cum ai ajuns preşedintele Consiliului Elevilor?

- Păi şi când am fost elev la "Basarab I" am avut această "funcţie". Acolo am făcut prima dată cunoştinţă cu ceea ce înseamnă acest lucru. Eu apreciez faptul că şi acolo chiar există un astfel de consiliu, care să se ocupe de problemele copiilor.

- Ai calitatea de lider?

- Aş zice că este una dintre calităţile principale pe care le am. Din toate proiectele pe care le-am avut până acum, am văzut că sunt capabil să conduc.

- Cu ce proiecte te-ai ocupat?

- Când am candidat pentru a fi preşedintele Consiliului, am avut ca scop schimbarea educaţiei formale cu cea non-formală. Am vrut să fac altceva, ca elevii să se şi distreze şi să se cunoască unul pe altul. De aceea, în primul mandat, m-am ocupat cu balurile, şi chiar am avut multe. Ştiind că avem în liceu copii foarte talentaţi şi care nu vor merge neapărat la studii în direcţia Politehnicii, ci mai degrabă pe latura artistică, am zis să le dau şansa să se afirme în cadrul unui spectacol. Acum, în cel de-al doilea mandat, vreau evoluţie şi continuitate. Vrem să aducem medici, avocaţi, poliţişti, care să le vorbească elevilor despre domeniile respective, despre cum este facultatea... M-am gândit la mine, ce mult mi-ar plăcea să cunosc un pilot care să-mi explice cum a ajuns acolo, să-mi descrie în amănunt paşii. Ori chestia asta nu poţi s-o faci numai pe internet... Cu siguranţă nu sunt singurul care nu are această ocazie, aşa că am zis să ne ajutăm unii pe alţii.

- Cum te văd colegii?

- Sunt văzut ca un copil normal. În clasă suntem destul de uniţi. Aşa e peste tot, în ultimii ani se unesc mai tare colegii. Eu sunt glumeţ, interacţionez, sunt prietenos... Poate uneori mai exagerez cu glumele, dar aşa sunt de fel!

- Dintre profesori, cu cine ai o relaţie mai bună?

- Aş alege mai mulţi, dar un om pe care îl apreciez foarte mult ar fi profesorul meu de Chimie, dl. Costel Gheorghe, care, înainte de a ne fi dascăl, ne este prieten şi părinte şi ne învaţă lucruri utile în viaţă. Pe mine m-a susţinut foarte mult cu Consiliul şi mereu, când am nevoie de un sfat, nu mă refuză. Chiar mă cheamă să-mi facă sugestii... Mi se pare că este, mai presus de orice, OM!

- Care este părerea ta despre oraşul nostru?

- Sincer, cred că nu este admisibil să fim Oraş Regal cu străzi neasfaltate. Mi se pare o lacună extraordinară în existenţa noastră ca aşezare urbană! Apoi, turistic nu ştim să valorificăm altceva decât Mănăstirea. Toţi se bazează pe construirea autostrăzii, care ar aduce un plus, dar acelaşi plus îl avem deja datorită Transfăgărăşanului şi nu ştim să ne folosim de el. Cred că ar trebui să muncim mai mult la oraşul nostru ca să avem ce roade să culegem. Ar mai fi faptul că încă avem câini care umblă liberi. Iubesc animalele şi nu sunt de acord cu eutanasierea, însă chiar şi eu, cât sunt de mare, am o teamă de ei şi mi-e frică să umblu singur seara. Latră unul şi vin toţi... Trebuie neapărat făcut un centru şi ţinuţi în condiţii umane. Avem pretenţii de la oameni să se comporte civilizat şi să fie ca în afară, dar acolo nu vezi animale abandonate. O să ajungem să ne mai trezim când - Doamne fereşte! - moare iar un copil muşcat de câini... 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!