Biserica Domnească din Curtea de Argeş - prima Mitropolie a Ţării Româneşti
Una dintre bisericile reprezentative ale ortodoxiei universale, aflată în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, în general şi în special, în patrimoniul Eparhiei Argeşului şi Muscelului este Biserica Domnească din Curtea de Argeş, în prezent biserica Parohiei "Sfântul Nicolae Domnesc". Construită dintru început ca biserică mitropolitană, Biserica Domnească din Curtea de Argeş era cel mai mare monument religios din Ţara Românească în secolele XIII-XIV, atunci când se presupune că s-a construit; (istoricii, nici până astăzi, nu s-au pus de acord cu privire la data construirii acesteia).
Că "monumentul era destinat să adăpostească instituţia bisericească cea mai înaltă a întregii ţări, Mitropolia însăşi" se poate argumenta prin faptul că amploarea edificiului este prea mare, depăşind nevoile Curţii Domneşti în perioada în care inclusiv domnia era în plin proces de formare şi consolidare şi fără pretenţii la "etichetă". Un argument deloc neglijabil prin care se arată localizarea scaunului mitropolitan la Biserica Domnească îl aduc Ana Maria Musicescu şi Grigorie Ionescu. Susţinerea lor este probată de însăşi tematica picturii bisericii, relevând faptul complexităţii iconografiei din altar prin numirea "Cortului mărturiei", "Epistolele lui Pavel către Evrei" şi "Ofrandele reprezentanţilor celor 12 seminţii ale Israelului" - simboluri legate de ritualul imperial bizantin. Lor li se alătură prezentarea în natrex a sinoadelor ecumenice, prezente aproape exclusiv în catedralele mitropolitane.
Privitor la perioada edificării Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş există încă multe opinii, deocamdată neconcludente. Cu prilejul restaurărilor din perioada anilor 1911-1920, în timpul lucrărilor de decopertare a straturilor de pictură, pentru a se ajunge la cea originală, s-a descoperit cunoscutul "zgrafitti" - cu ştirea morţii lui Basarab I, în anul 1352, însemnată prin zgărierea cu un obiect ascuţit pe tencuiala crudă. Cercetările au stabilit că până la data când a fost "zgâriată" acea consemnare privitoare la trecerea în Ţara de peste veac a marelui Basarab Voievod, la Câmpulung în 1352, acest "exerciţiu de memorie", scris în slavonă, nu a fost zgrafilat pe mortarul de legătură dintre elementele de zidărie - "scris cu ciobul de cărămidă, pe mortarul aflat între spatiile dintre cărămizi" - ci pe tencuiala de egalizare de pe peretele nordic al Bisericii "Sfântul Nicolae". Dacă afirmaţiile corespund realităţii, înseamnă că la acea dată, biserica era deja ridicată, fiind pregătită să primească sau poate va fi primit şi o parte din podoaba picturală. Se cunoaşte, în conformitate cu tradiţia păstrată până astăzi, că într-o biserică se poate oficia slujba religioasă chiar înainte de finalizarea integrală a ei. Construirea bisericii în perioada anilor 1351-1352, când, pe lângă scaunul voievodal exista şi cel al unui înalt ierarh bisericesc, a cărui autoritate nu era încă legiferată canonic, a făcut parte din însăşi acţiunea voievodului de a obţine recunoaşterea oficială a ocupantului scaunului mitropolitan de către Patriarhia Constantinopolului. După cum însuşi Nicolae Iorga afirma: "... această biserică a fost înălţată din nou, tot de Alexandru-Vodă, [...] Ea era menită, nu atât pentru orăşenii din Argeş, cari erau puţini, sau pentru sătenii din împrejurimi, cât pentru Mitropolie."
Mitropolia Ţării Româneşti a fost recunoscută canonic în 1359, cu primul mitropolit în persoana Sfântului Iachint de Vicina. Pentru împlinirea acestui deziderat, domnitorul Nicolae Alexandru Basarab înaintează către Patriarhia de la Constantinopol, "nu odată, ci de mai multe ori" scrisori prin care ruga "să fie de acum şi în viitor întreaga lui stăpânire şi cârmuire sub jurisdicţia şi conducerea preasfintei şi marii biserici a lui Dumnezeu şi să primească un arhiereu hirotonit de smerenia noastră şi făcând parte din dumnezeiescul sinod şi să-l aibă pe acesta ca legiuitor şi păstrător a toată Ungrovlahia...". Faptul că Mitropolitul Iachint s-a aflat de mai multă vreme la Curtea Voievodală din Argeş, presupune că acesta a contribuit la întocmirea planului Bisericii Domneşti, dar şi la impunerea programului iconografic. În aceste circumstanţe, lucrările trebuie să se fi desfăşurat chiar sub îndrumarea sa. "Mitropolitul Iachint era un grec, în legătură cu Constantinopolul; planul bisericii celei mari şi mai însemnate a Ţării Româneşti din acea vreme trebuie să fi venit de la dânsul", consemna acelaşi Nicolae Iorga. Părerea lui Iorga este susţinută câţiva ani mai târziu şi de Alexandru Lepădatu: "Biserica Domnească (din Curtea de Argeş), zidită fiind drept catedrală a nou-înfiinţatei Mitropolii a Ungro-Vlahiei sub Alexandru I Basarab... a trebuit să fie lucrată de meşteri aduşi din Orientul grecesc, de unde venea Mitropolitul însuşi, ceea ce explică arhitectura ei greco-bizantină".
Un alt argument este faptul că, în Biserica Domnească din Curtea de Argeş, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost depuse încă de la aducerea lor în ţară, între anii 1395-1404, în această biserică, ce era în acelaşi timp scaunul mitropoliei din capitala ţării, şi nu în altă parte. Nu puteau fi aduse Sintele Moaşte ce au stat o perioadă în catedrala patriarhală de la Tîrnovo într-o biserică oarecare, ci doar tot într-o catedrală şi aceasta a fost Biserica Domnească. Aici le găseau, în ianuarie 1657, patriarhul Macarie al Antiohiei şi fiul său, arhidiaconul Paul de Alep, şi tot aici se aflau la 19 iulie 1746, când mitropolitul Neofit Cretanul a slujit la biserica lui Radu-Negru Vodă, ce poartă hramul Sfântul Nicolae, unde se aflau moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia. Aici au rezidat până la sfârşitul veacului al XIX-lea, respectiv 1894, când biserica a fost închisă pentru că se afla într-un grad avansat de deteriorare.
Mutarea reşedinţei mitropolitane de la Biserica "Sfântul Nicolae Domnesc" la edificiul ctitorit de Vlad Dracul în perioada primului interval de domnie 1436-1442, al cărui hram era "Adormirea Maicii Domnului", trebuie să să fi produs la 15 august 1439, când a fost sfinţită. Data de 15 august 1439 se constituie astfel ca încheierea perioadei când Biserica "Sfântul Nicolae Domnesc" înceta să mai fie reşedinţa Mitropoliei Ungrovlahiei, devenind Biserică parohială de mir până la 1953, când este desfiinţată ca personalitate juridică de regimul comunist. Chiar dacă, în toată această perioadă, Biserica Domnească a trecut prin furtunile istoriei, ea a rezistat datorită unor vrednici ierarhi şi preoţi, care s-au luptat ca ea să rămână aşa cum o vedem astăzi.
Mitropolitul Neofit Cretanul a ajuns în scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei la 1738 şi se numără printre cei dintâi care acordă un plus de atenţie monumentalului edificiu. Acesta a restaurat biserica în perioada 1747-1751. În urma războiului ruso-turc din anul 1788, când Ţările Române devin câmp de luptă al operaţiunilor militare dintre Rusia, Austria şi Turcia, trupele austriece ocupă Curtea de Argeş, unde jefuiesc şi incendiază Biserica Domnească, fiindu-i sparte şi clopotele (unul dintre ele refăcut în anul 1812, sub păstorirea episcopului Iosif). Pagubele pricinuite de jaf şi incendiu sunt amplificate de cutremurele din 27 noiembrie 1793 şi 14 octombrie 1802, impunându-se o nouă restaurare. Aceasta se va executa în anul 1827. Cu acest prilej al restaurării, a fost scoasă vechea pisanie, care mai exista încă în anul 1812.
Din porunca domnitorului Gheorghe Bibescu şi cu cheltuiala boierilor Brătieni (care au fost înmormântaţi în pronaos începând cu anul 1839 până în 1845) Drugănescu, Prisbeanu, s-au executat oarecare reparaţii ale bisericii în anul 1843. Reparaţiile consemnate anterior n-au putut stopa decât vremelnic starea de ruină spre care se îndrepta biserica. În anul 1850, domnitorul Barbu Ştirbei, cu ocazia vizitelor făcute la Curtea de Argeş, se opreşte şi la vechea ctitorie a primilor Basarabi.
La 13 iulie 1831, "urmare a ordinului Departamentului din Lăuntru şi Ordinului Domnesc 1212, semnat de domnitorul, prin porunca Ocârmuirii judeţului Argeş, epitropul Vlaicu, Prezidentul Magistratului oraşului, dă trei mii de lei". Suma fiind prea mică pentru restaurarea sfântului locaş, Episcopul Climent al Argeşului dă condice scrise pe întreg teritoriul Episcopiei şi strânge suma de 25.133,48 lei. Sumele strânse au fost cheltuite pentru aprovizionarea cu materialele necesare executării lucrărilor, prelucrarea lemnului şi manoperă. Cheltuielile s-au ridicat la suma de 21.296,27 lei, rămânând 3.793,40 lei. În anul 1882 au apărut crăpături la turla bisericii, care s-au amplificat; din cauza umezelii, bolţile se degradează, arcurile bolţilor crăpate, tiranţii de lemn tăiaţi pentru aşezarea cafasului ameninţau prăbuşirea întregului edificiu. Ameninţată cu prăbuşirea şi devenind un pericol pentru credincioşii parohiei, în data de 9 ianuarie 1894, la intervenţia arhitectului Emile Andre Lecomte de Nouy, membru corespondent al Institutului Franţei şi arhitect al guvernului francez, Biserica "Sfântul Nicolae Domnesc" a fost închisă pentru săvârşirea cultului, după aproape cinci secole şi jumătate în care s-a oficiat serviciul divin. În anul 1898, bătrânul edificiu a fost sprijinit, atât la interior, cât şi la exterior cu "proptele de brad", dar acestea au putrezit, în 1905 fiind înlocuite cu altele de stejar. "Biserica bătrână ce se sprijină în cârjile reparaţiilor noastre..." - acesta era aspectul bisericii "începuturilor domniei muntene, pe care Nicolae Alexandru-Vodă a înălţat-o pentru Mitropolitul cel nou ce adusese de la Măcin pentru Iachint Grecul", consemna Nicolae Iorga.
Prefectura judeţului Argeş dăduse, în 1911, ordin Epitropiei ca Biserica Domnească, cel mai vechi edificiu religios din Muntenia, să fie dărâmată. Salvarea a venit de la preotul paroh al Parohiei Domnească, iconom Ştefan Dumitrescu, care "s-a găsit să protesteze contra acestui ordin şi, alergând într-un suflet la Bucureşti, oferi Consiliului Monumentelor Istorice ca să puie la dispoziţia consolidării bisericii suma de 56.000 lei, adunată de Epitropie în acest scop". În februarie 1911, se dispune începerea lucrărilor de restaurare a Bisericii "Sfântul Nicolae Domnesc" din Curtea de Argeş. Prin adresa nr. 151 a Epitropiei Bisericii "Sfântul Nicolae Domnesc", înaintată Comisiunii Monumentelor Istorice şi înregistrată sub nr. 218/1914, se menţionează că Epitropia "ţine la dispoziţia Comisiunii suma de 23.000 lei pentru mobilierul bisericii". În şedinţa Comisiunii din 21 aprilie 1914 se ia hotărârea de a se răspunde Epitropiei "că această sumă şi cu ce i s-a putut repartiza din fondul general de lucrări, Comisiunea va continua restaurarea picturii, rămânând ca mobilierul să se facă la urmă". La 29 octombrie 1923, Parohia Domnească trimite răspuns Comisiunii Monumentelor Istorice că în timpul Primului Război Mondial, nemţii "hotărâse ridicarea învelişului de aramă al bisericii şi facerea cimitirului chiar în curtea bisericii, la care s-a opus numai parohul respectiv, îndurând cele mai înfricoşătoare ameninţări şi multe din partea comandaturei germane aflată la Curtea de Argeş. Pe lângă aceasta, tot Epitropia a apărat biserica de dărâmarea hotărâtă... şi tot ea a pus la dispoziţia Onor Minister al Cultelor, capitalul de 86.000 franci în anul 1911, cu care s-a început restaurarea...". Din nefericire, preotul paroh Ştefan Dumitrescu, cel care slujise cu dragoste şi multă purtare de grijă la Biserica Domnească, încetează din viaţă la 10 octombrie 1933, la 78 de ani, slujba înmormântării fiind oficiată în Biserica "Sfântul Nicolae Domnesc".
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a produs stricăciuni şi Bisericii Domneşti, aceasta intrând iarăşi într-un nou proces de restaurare începând cu anul 1942. Închisă pentru o perioadă din cauză de forţă majoră pe perioada desfăşurării lucrărilor de restaurare, lucrări de restaurare finanţate de Episcopia Râmnicului şi Argeşului şi apoi de Episcopia Argeşului şi Muscelului, conform documentelor din arhivă, şi din cauza politicii din perioada comunistă, în Biserica Domnească s-a săvârşit iarăşi Sfânta Liturghie, începând cu ziua de 6 decembrie 1986, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, după o lungă perioadă de timp. În urma îndelungatelor restaurări, care începând cu anul 1985 s-au făcut cu Binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, la data de 6 decembrie 2003, Biserica Domnească a fost sfinţită de Înaltpreasfinţia Sa dimpreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. În prezent, Biserica are funcţia de biserică parohială a Parohiei "Sfântul Nicolae Domnesc", fiind împodobită cu mobilier şi obiecte de cult necesare desfăşurării serviciului divin, recăpătându-şi iară cinstea de odinioară, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria credincioşilor care participă în număr mare la sfintele slujbe oficiate în duminici şi sărbători!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
