Bătrânii de la Căpăţâneni s-au mutat în noua căsuţă!


Căsuţa de la Căpăţâneni este gata de locuit! Lucrările s-au isprăvit zilele trecute, într-un timp record, iar de partea interioară - cum ar fi mobilier, haine, alimente sau electrocasnice - s-au ocupat tineri inimoşi din Piteşti, de la un post TV local. Pentru încălzire, arefeanul Ionică Bostan le-a instalat şi o sobă de teracotă. Nu putem să vă spunem decât că, iată, implicarea şi bunăvoinţa oamenilor, generozitatea şi compasiunea lor faţă de semeni au făcut minuni! Toţi cei care au pus umărul la ridicarea căsuţei au împărţit bucurie acestor sărmani loviţi de necaz în toiul iernii, dar din aceeaşi bucurie, şi-au hrănit şi propriile suflete! Bătrânii au vărsat lacrimi, au împărţit necontenit mulţumiri şi au îmbrăţişat pe toată lumea, căci e mare lucru să primeşti o mâne de ajutor în astfel de momente de impas!... Acum le-a mai rămas să tragă acolo şi curent, căci partida pe care le-a distrus-o incendiul nu era pe numele lor. În plus, în primăvară, cu materialele primite, cei doi tineri vor începe construcţia casei lor, pentru care vă spuneam în ediţiile trecute că au turnat temelia. Până una-alta, important este că, deocamdată, lucrurile au revenit la normal - atât cât se poate, iar frigul aspru al iernii nu le va mai pătrunde-n oase!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
