Solidaritatea umană a readus familia Văduva pe traseul normalităţii

 # Amurg senin al vieţii pentru doi septuagenari din Ciomăgeşti
# Focul pustietor îi lăsase fără acoperiş deasupra capului şi agoniseala de-o viaţă
# Campania umanitară lansată de ARGEŞ EXPRES i-a ajutat să-şi revină

În ziua în care creştin-ortodocşii prăznuiau sărbătoarea Întâmpinării Domnului, de la sediul Trustului de presă ARGEŞ EXPRES din Curtea de Argeş a pornit o nouă expediţie spre comuna Ciomăgeşti. Spre sfârşitul anului trecut, dacă vă mai amintiţi, cotidianul nostru a declanşat o campanie umanitară de ajutorare a unei familii de bătrâni lovite de năpasta focului. Pojarul iscat ca din senin lăsase pustiu în urma lui. Gospodarul Lucian Văduva, în încercarea disperată de a mai salva ceva din casă, fusese cât pe ce să-şi încheie socotelile cu viaţa. Plin de arsuri, ajunsese la Spitalul Judeţean din Piteşti, de unde, cineva a cerut ajutorul ziariştilor noştri, căci atunci când trebuia să plece acasă, nea Lucică (73 ani) nu avea practic nici măcar cu ce să se îmbrace.

Situaţia dramatică prezentată în paginile ARGEŞ EXPRES a impresionat o sumedenie de oameni. Cel mai inimos a fost arefeanul Ionică Bostan, care s-a deplasat rapid la Ciomăgeşti împreună cu părintele Paul. Acolo a cunoscut-o pe tanti Sanda, soţia lui nenea Lucică şi a văzut dezastrul lăsat de incendiu. Decizia luată imediat a fost aceea de a-i sprijini pe bieţii oameni să aibe măcar un acoperiş deasupra capului înainte de a se prăvăli urgia iernii peste ţară.

În numele omeniei

Ceea ce a impresionat delegaţia venită de la Curtea de Argeş a fost faptul că vecinii şi oamenii cu suflete de creştini din Ciomăgeşti nu stătuseră cu mâinile în sân. Preotul uneia dintre parohiile din zonă fusese primul care oferise bani şi materiale de construcţii şi voluntarii înlăturaseră urmele focului, îndepărtând resturile afumate şi trasând planurile noii case, căreia tocmai îi turnau temelia. Ionică Bostan şi părintele Paul au constatat urgenţa şi şi-au mobilizat prietenii să se alăture apelului umanitar lansat de trustul nostru de presă. Aşa s-a făcut că, în scurt timp, s-au adunat din donaţii materialele de construcţii necesare pentru a ridica un nou cuib pentru familia Văduva. Acestea au fost transportate la Ciomăgeşti cu mijlocul de transport pus la dispoziţie, fără vreo obligaţie, de către părintele Paul. Ionică Bostan, cu copiii familiei Văduva şi cu câţiva prieteni, a reuşit într-un timp extrem de scurt, în ciuda ploii şi a frigului din acel octombrie 2016, să "pună capacul casei" într-un timp record. Campania umanitară lansată de ARGEŞ EXPRES a avut drept rezultat alte donaţii de aparatură elecrocasnică, sanitară, de mobilier şi materiale de construcţii necesare pentru finalizarea lucrărilor. În zilele care au urmat s-a reuşit ca lucrările să fie terminate, astfel încât bătrânii să poată reveni în căsuţa lor, după ce fuseseră adăpostiţi în casele unor vecini, pe vremea cât fuseseră sinistraţi. Iarna putea să vină, căci nu se mai temeau de ea! Optimismul familiei Văduva la ultima vizită făcută anul trecut de ARGEŞ EXPRES la Ciomăgeşti a fost de-a dreptul tonic. Oamenii aceştia nu mai ştiau cum să le mulţumească semenilor care nu-i lăsaseră de izbelişte la necaz!

"Doamne, ce bucurie ne-aţi făcut!..."

Familia Văduva şi-a întâmpinat oaspeţii veniţi în vizită de la Curtea de Argeş cu lacrimi de bucurie în ochi. Ziua sărbătoririi Întâmpinării Domnului a fost una care prevestea la modul cel mai fericit primăvara - cu cerul senin şi înalt pe care domnea soarele ce-şi trimitea razele mângâietoare spre pământul de pe care topea zăpada din care apăreau destul de viguros ghioceii. Vizita nu fusese anunţată, din motive lesne de înţeles. S-a mizat pe sărbătoarea care era de aşteptat să-i ţină acasă pe bunii creştini după ieşirea de la slujba bisericească. Iar fumul care se ridica din hornul casei indica fără greş faptul că se estimase corect. La sunetul claxonului din poartă, nenea Lucică a ieşit curios în pragul casei. Când a văzut cine venise, şi-a strigat consoarta să iasă din casă. Şi tanti Sanda, deşi mai mare ca dumnealui cu vreo 5 ani, i-a dat degrabă ascultarea cuvenită stăpânului gospodăriei. Musafirii dragi au fost primiţi cu braţele deschise, ca şi cum ar fi venit copiii familiei. Ionică Bostan - după cum erau şi normal - s-a bucurat de cea mai caldă primire. "Aţi venit să ne controlaţi?" - a întrebat şugubeaţă femeia, invitându-i pe oamenii picaţi la drum de amiază să-i calce pragul casei. I-a luat de mână ca să le arate mândră cum s-au rostuit gospodăreşte. Din prima cameră, cu rol multifuncţional de bucătărie şi sufragerie, se trecea în cea de-a doua. Ceea ce făcea legătura dintre cele două spaţii era soba din teracotă cu plită din prima, care se continua în a doua, cea cu rol de dormitor. Acolo erau două paturi, un şifonier şi televizorul pus pe o masă. Foarte mândră, tanti Sanda a ţinut să arate frigiderul funcţional în care ţinea alimentele perisabile, maşina de spălat montată lângă chiuvetă şi aragazul. Pe masă trona o mămăliguţă aurie, încă aburindă, pentru că gazdele abia se ridicaseră de la masă. Invitaţia adresată oaspeţilor - în spiritul ospitalităţii româneşti tradiţionale de a se aşeza la masă, ca să deguste ceva afumături scoase de la oală, care merg ca unse cu murăturile ţărăneşti şi mămăliguţa călduţă şi cu un vinişor ce făcea mândria casei - a fost declinată, motivat de faptul că făcuseră în drum un popas, în cursul căruia degustaseră deja vestiţii mici de Deduleşti.

În bătătura casei hălăduia un cârd de găini printre care se dădea mare un cocoş falnic, ca un sultan în mijlocul haremului. De pe trunchiul ars al unui dud, tăiat la înălţime ceva mai mare de 1 m, un pisoi cu ochii mijiţi supraveghea bănuitor tot ceea ce se întâmpla în jurul lui. Se putea bănui că nu-i era prea clară prezenţa străinilor în curte, dar ca unul care scăpase din foc şi văzuse multe la viaţa lui, considera poate mai puţin demn să se formalizeze pe faţă. Doi godaci cereau stăpânilor din oborul cocinei să li se dea şi lor un pic de atenţie, nu să fie trataţi doar ca elemente de decor. Parcă ar fi sugerat că era sub mândria lor să intre în categoria scheletelor calcinate ale unei biciclete şi a unei motociclete - despre care spuneau bătrânii că ar fi fost al unuia dintre cei trei băieţi ai lor - care nu scăpase de lăcomia flăcărilor de anul trecut. De fapt, de sub zăpada din spaţiul grădinii de legume se iţeau şi alte resturi de la incendiu. "Când mă uit şi văd pustiul lăsat de foc, m-apucă jalea... Uite, 'colo, în colţul grădinii aveam două clăi cu fân. N-a mai rămas nici urmă din ele! Am dat vitele, ca să facem rost de bani să ridicăm căsuţa. Aveam vreo câteva butii, vase cum le zicem noi, pline cu prune adunate trudnic astă vară, de care s-a ales praful. Acum nu ne-a mai rămas decât cu o putină ceva mai mare, pe care o dădusem unui vecin să sprijine nişte fructe, scutită astfel de prăpădul focului... În rest, slavă Domnului, n-avem de ce să ne plângem: cu ajutorul oamenilor, am făcut sărbătorile în casa noastră, am avut unde pune capul pe pernele noastre şi n-am suferit nici de frig! Soba este grozavă, nu consumă mult, am ars destulă cercuială de la fosta casă şi alte resturi şi chiar ieri, dl. primar ne-a adus - după cum promisese - lemne pentru iarnă. După câte-am pătimit, n-avem de ce să ne plângem, căci cu ajutorul dvs. şi al oamenilor, am scos-o la capăt mai bine decât ne-am fi aşteptat!", spunea tanti Sanda.

"Slavă Domnului că mai sunt oameni adevăraţi pe lumea asta!..."

Gazdele au prezentat apoi pline de mândrie magazia din spatele casei, clădită cu cap, ca să poată să adăpostească tot ceea ce aveau. Şi acolo se găseau rânduite cerealele pentru animale, şuncile şi afumăturile atârnate artistic şi alte lucruri de necesitate. "La vară trebuie să gletuim şi să tencuim ca lumea interiorul casei şi al magaziei, că' altfel intră igrasia şi n-am făcut treabă socotită" - îşi stabilea priorităţile nea Lucică. "Trebuie să găsim loc şi pentru o bucătărie de vară. Asta ne lipseşte, că la vară nu-i treabă bună să găteşti în casă. Uitaţi, aici lângă trunchiul ăsta ars de dud, era... Când am tăiat lemnele cu drujba, Lucică a vrut să-l reteze din pământ. L-am oprit, că slujeşte şi el la ceva: întâi să ne aducă aminte de ce-am pătimit şi pe urmă, pentru că ne foloseşte ca butuc, cum s-a întâmplat când am tăiat porcul de sărbători". Stăpânul casei, cuviincios, o lăsa pe femeia lângă care trăieşte de mai bine de jumătate de veac să-şi verse of-ul, exprimând cerinţele impuse de nevoi, semn de preţuire şi încredere în spiritul ei gospodăresc certificat de-a lungul anilor. "De la focu' de anu' trecut, parcă nu mai sunt chiar limpede la minte, mă aprind mai uşor, mai uit ce-am vrut să fac şi asta mă cam supără...", se confesa tanti Sanda. "Asta aşa e - a întărit spusele dumneaei nea Lucică - şi uneori mă scoate şi pe mine din ale mele. Atunci îi zic să se potolească şi să nu mă mai enerveze, că mă tem să nu fac urât!" Lucirea şugubeaţă din ochii bărbatului şi semnul şmecheresc făcut către auditoriu, dar mai ales uitătura fulgerată aruncată de jumătatea lui de măr, a stârnit hohote de râs.

Bătrânii ne-au mărturisit că nu fuseseră la biserică în acea zi de sărbătoare, că era destul de departe şi nu se mai vitejeau la drum lung pe vreme de iarnă. Dar evident îl aveau pe Dumnezeu în sufletele lor şi ne-au asigurat că se roagă pentru sănătatea şi bunăstarea tuturor celor care nu i-au lăsat singuri în suferinţă. Ceea ce a fost de-a dreptul impresionant a fost faptul că, în mod evident, cei doi nu-şi pierduseră simţul umorului. "Când au încheiat băieţii lucrările de montare a aparaturii electrocasnice pe care ne-aţi adus-o de la Curtea de Argeş, ne-au zis să nu cumva să-i dăm de necaz şi să dăm colţul tocmai acu'. I-am asigurat că n-aveam de gând aşa ceva. Sigur că n-o să trăim noi cât lumea, dar nu ne-ar fi uşor să ne despărţim taman acu' de rosturile noastre refăcute..."

Înainte de plecare, au reiterat invitaţia ca oaspeţii să intre în casă şi să îmbuce câte ceva, că-i aştepta drum lung până acasă. Şi nu s-au liniştit până nu le-au promis că vor mai veni atunci când va da bine colţul ierbii şi va fi cald, când va cânta cucu şi nu va mai urla lupul prin pădurile din împrejurimi, pe unde apucaseră să vadă câteva ciute în căutarea hranei. Despărţirea a fost emoţionantă, iar pe drumul întoarcerii cu toţii am avut mulţumirea sufletească legată de faptul că ne-am făcut fiecare datoria de a le reaminti semenilor că sunt destui oameni necăjiţi care se pot pierde dacă nu li se dă o mână de ajutor atunci când au mai multă nevoie. Şi că în solidaritatea umană stă puterea noastră, care face să triumfe viaţa!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!