O octogenară din Căpăţâneni şi-a pierdut în foc casa şi tot avutul - Arefeanul Ionică Bostan i-a sărit în ajutor să-i construiască un adăpost deasupra capului
# Apel umanitar pentru ajutorarea bătrânei Victora Luţă
Astăzi, în Căpăţâneni, un alt incendiu a distrus aproape în totalitate căsuţa în care locuia o bătrână în vârstă de 79 ani, pe nume Victora Luţă. De parcă nu era de ajuns că sărmana nu are rude şi îşi trăieşte cum poate bătrâneţile ajutată de vecini, focul a lăsat-o acum, în toiul iernii, săracă lipită pământului, sub cerul liber şi parcă neîndurător cu biata de ea. Sărăcăcioasa ei agonisire de-o viaţă s-a mistuit ca într-o clipită în flăcările nemiloase ce i-au înghiţit întâi acoperişul, apoi tot ce mai avea, lăsând în urmă câteva fragmente de perete şi tăciuni. Cauza de la care s-a pornit coşmarul se pare că ar fi ţinut de coşul sobei nescuturat, care s-a încins şi s-a aprins ca o torţă. Lăsând cu greu în urmă mormanul negru rezultat în urma incendiului, bătrâna - scoasă la timp din calea flăcărilor - se adăposteşte provizoriu în casa unei familii cu suflet mare din vecinătate, însă are mare nevoie de ajutorul nostru pentru a putea să se mute din nou în cămăruţa ei, ca să nu fie povară cuiva. Contactat de Aurelia Lazăr, consăteanul Ionică Bostan a răspuns şi de această dată strigătului de ajutor şi s-a mobilizat imediat pentru a pune temelia unei noi cămăruţe în care să poată sta tanti Victora. "M-am apucat de ales materialele necesare, ca să-i fac o cămăruţă de 3/4 m. Eu trebuia să plec până la Braşov, dar am revocat planul şi sper, ca până sâmbătă sau duminică, să-i ridic patru pereţi şi un acoperiş. Se face rapid, din OSB şi cu ce voi mai primi de la câţiva sponsori... Am luat material, vată minerală, am mai adus câte ceva şi de acasă... Practic, la prima urgenţă ne-ar mai trebui tabla şi nişte OSB. Dar va mai avea nevoie de lucruşoare prin casă, nişte haine, ceva mobilier - un pat, un scaun..."
Inimosul arefean este un voluntar care nu rămâne indiferent la durerile semenilor. După cum aţi aflat din paginile ziarului nostru, în toamna trecută a fost unul dintre motoarele ridicării unei noi case pentru familia bătrânilor Văduva de la Ciomăgeşti, unde a lucrat efectiv la ridicarea clădirii. O asemenea acţiune nu este deloc singulară în CV-ului acestui om cu totul deosebit, care nu trebuie lăsat singur!
Pe această cale, facem şi noi apel la cititorii noştri care ar dori şi pot s-o ajute pe sărmana femeie, să nu ezite în a face un bine unui suflet amărât şi lovit de soartă atât de crunt tocmai în cei mai grei ani ai amurgului vieţii. Şi suntem convinşi că, aşa cum s-a mai întâmplat, vor sări în ajutorul ei!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
