Acţiune caritabilă din partea a două licee locale
Liceele Tehnologice Forestier şi "Constantin Dobrescu" păstrează tradiţia şi vor desfăşura şi anul acesta un proiect intitulat "Într-o lume fără sărăcie", sub motto-ul "Dăruind vei dobândi", la care vor participa elevi din clasele IX-XII şi mai multe cadre didactice. Acţiunea va avea loc astăzi şi are ca grup-ţintă bătrânii cu posibilităţi materiale reduse şi cu alte probleme deosebite din cadrul Unităţii de Asistenţă Socială Şuici. Obiectivul este acela de a aduce un zâmbet pentru bătrânii uitaţi de vreme şi chiar de propriile rude, care se consolează cu un trecut numai de ei ştiut. De asemenea, colectivul de coordonatori are în vedere şi formarea unor deprinderi de lucru în echipă şi dezvoltarea spiritului de întrajutorare. De la Forestier am fost anunţaţi că s-au implicat în această acţiune profesorii Maria Dicu - director, Gheorghe Dicu - consilier educativ, precum şi diriginţii claselor: Luminiţa Preoteasa, Gabriela Călin, Emilia Jinga, Mirela Frujină, Tatiana Nan şi Alexandru Petrescu. Liceenii de la "Constantin Dobrescu" sunt coordonaţi de către prof. Ion Cristian Popa şi vor oferi şi un mic program de colinde pentru a-i bucura pe bătrâni şi a le readuce în suflete un licăr de speranţă. Fondurile pentru daruri au fost strânse din donaţii venite din partea elevilor, care au fost centralizate de către şefii de clase, şi de la dascăli, la care s-au adăugat contribuţii din partea unor sponsori.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
