Odihnească-se-n pace prof. Nicolae Enescu!

Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 08.00, la Biserica "Sf. Nicolae Bătuşari" s-a oficiat slujba de pomenire la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost prof. Nicolae Enescu. Liderul ţărănist a îndurat ani grei de suferinţă prin puşcăriile de exterminare comuniste de la Piteşti, Craiova sau Aiud, alături de seniorul Corneliu Coposu şi alţi români care respingeau ideea de bolşevizare a ţării. Într-un cadru intim, familia şi câţiva apropiaţi au participat la slujba de pomenire oficiată de părintele Vlăduţ, nepotul său, alături de care au fost şi alţi verişori, precum Dănuţ. N-au lipsit prieteni sau foşti colegi ai celui dispărut dintre noi, precum fostul primar Gheorghe Nicuţ, directorul Bibliotecii Municipale, Marian Ghiţă sau profesorii Emanoil Sterescu şi Constantin Voiculescu sau psihologul Paul Adrian Cristescu. La masa tradiţională s-au rememorat amintiri cu prof. Nicolae Enescu şi s-a concluzionat că toţi trebuie să învăţăm să iertăm greşiţilor noştri, cu care mai devreme sau mai târziu va trebui să ne împăcăm, pentru a pune capăt dezbinării, dar să nu uităm faptele ce au provocat durere atâtor oameni, ca să nu se repete. Veşnică pomenire prof. Nicolae Enescu şi celor care i-au împărtăşit suferinţele şi speranţele, despărţindu-se cu sufletele nemângâiate de această lume!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
