In memoriam prof. Nicolae Enescu, luptător în Rezistenţa anticomunistă - Slujbă de pomenire la 7 ani de la trecerea la cele veşnice
Mâine, la Biserica Drujeşti - situată în imediata vecinătate a Judecătoriei Curtea de Argeş - se va oficia slujba de pomenire la împlinirea a şapte ani de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost prof. Nicolae Enescu, dascăl respectat de elevii săi, fost condamnat politic care a reuşit să scape din puşcăriile comuniste, unde l-a întâlnit pe seniorul Corneliu Coposu. După 1990 a fost ctitorul reînfiinţării organizaţiei locale a PNŢCD. Familia îl va pomeni mâine în biserica în care slujeşte nepotul său...
De cealaltă parte a Estului Europei
Familia sa se trăgea din Tigveni, iar tatăl a fost parlamentar în perioada interbelică şi a căzut victima unui asasinat politic. Nicolae Enescu a văzut lumina zilei în 4 iulie 1915 - Ziua SUA, simbolică pentru drepturile omului şi şi-a croit cu greu drum în viaţă. Student sărac la Drept în Bucureşti, exmatriculat pentru că participase la mişcarea de susţinere a lui Istrate Micescu pentru funcţia de decan al baroului de avocaţi din capitală împotriva unui contracandidat evreu, şi-a luat totuşi licenţa în Filologie şi s-a întors acasă ca să profeseze. Căsătoria cu fiica preotului ctitor al Bisericii "Sf. Gheorghe" părea să fie benefică tânărului şi talentatului cuplu, pentru că regretata d-na Margareta era una dintre vocile mari date de aceste meleaguri. Numai că lumea în care trăiseră a devenit o amintire după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Rosturile vechi s-au răsturnat, România a fost izolată de Occident în lagărul tătucului Stalin şi valorile naţionale - în numele internaţionalismului proletar - au luat calea lagărelor de exterminare. Respingând bolşevismul impus de Armata Roşie, tânărul Nicolae Enescu a sprijinit mişcarea de rezistenţă anticomunistă a fostului avocat Dumitru Apostol, de pe Topolog, cu care era şi rudă. Aşa a ajuns în vizorul organelor de represiune, fiind arestat într-o oră de curs, când le vorbea elevilor săi de la "Vlaicu" despre Eminescu. Au urmat ani grei de anchete, condamnarea, naveta între puşcării dintre cele mai sinistre, începând cu cea de la Piteşti şi terminând cu Aiudul. Fiica sa cea mare s-a născut după ce fusese "ridicat", iar când a fost eliberat, a trecut parcă dintr-o închisoare în alta: a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan împreună cu familia, iar mama sa nu mai era în viaţă. Revenit la Curtea de Argeş, şi-a găsit casa ocupată de chiriaşi băgaţi forţat de autorităţi şi s-a trezit că nu era primit să muncească undeva, pentru că avea păcatul condamnării care-l plasase în categoria "duşmanilor poporului". A fost silit să-şi vândă cărţile şi alte bunuri pentru a supravieţui cu familia care crescuse cu încă o fiică.
Reintegrarea
Din disperarea în care-l aruncase noua situaţie l-a salvat cine se aştepta mai puţin - regretatul Vasile Mohan. Deşi lider comunist, acesta i-a deschis calea spre revenirea în profesie, lucrând pe la actualul Muzeu Municipal, la Seminar, la liceul de la Corbeni şi apoi revenind în Curtea de Argeş. Tot timpul a fost în vizorul Securităţii, iar după ani şi ani povestea cum unii dintre elevii săi îi mărturiseau că aveau misiune să raporteze tot ceea ce făcea şi spunea. "Domnule, domnule, evitam şi să spun doctorului că aveam dureri în partea stângă a pieptului, la inimă, temându-mă să nu se interpreteze politic... Bucuria mea a fost aceea că am putut aduce la Curtea de Argeş nişte oameni de cultură adevăraţi, la întâlniri desfăşurate în cadru organizat şi aprobate de autorităţi..."
În 22 decembrie 1989, prof. Enescu putea fi văzut pe copertina de la intrarea în Primăria Curtea de Argeş, printre cei care alungaseră organele PCR din sediu şi se adresau concitadinilor. După reînfiinţarea PNŢCD, l-a adus în Argeş pe Corneliu Coposu şi a făcut din acest partid o forţă locală care l-a impus ca primar pe prof. Gheorghe Nicuţ, după alegerile locale din 1996. Şi-a asumat modest rolul de mentor al organizaţiei şi a promovat destui tineri, în favoarea cărora a renunţat pe modelul Coposu şi la intrarea pe lista de consilieri locali. Asta nu l-a scutit de ingratitudinea "promovaţilor", care l-a determinat să se retragă după anul 2000 în postul de preşedinte de onoare al organizaţiei locale.
"A iertat, dar n-a uitat..."
Marginalizarea l-a durut, dar cum nu era singura dezamăgire din viaţa sa, a trecut filozofic şi peste ea, având de luptat cu sărăcia, bolile sale şi ale soţiei şi bucurându-se de nepoţi. A fost un om care a fost onorat cu preţuirea de fostul Patriarh Teoctist, a urmaşului lui Corneliu Coposu la şefia PNŢCD, Ion Diaconescu, a fostului deputat Barbu Piţigoi (cu al cărui tată fusese în puşcărie), precum şi a PS Calinic, la vremea aceea Episcop al Argeşului şi Muscelului, care-l invita periodic la "sfaturi de taină", dar şi de prietenia nedezminţită a celui care a fost Aurel Ilea care, la vremea adolescenţei, mâncase şi el pâinea amară a puşcăriilor anilor '50 ai secolului trecut. În timpul mandatelor primarului Gheorghe Nicuţ a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Curtea de Argeş. Amurgul vieţii l-a trăit în singurătatea casei sale din apropierea Colegiului Naţional "Vlaicu Vodă", construit după planurile unui arhitect din neamul său, alături de membrii familiei, dar vizitat de puţini dintre cei ce-i datorau ascensiunea în viaţa publică. "Te iert, colonele de Securitate Cârnu, te iert maior Stăncilă, căpitan Zamfirescu, gardian Mayer - care m-aţi chinuit fără milă, te iert chiar şi pe tine, plutonier-major Stoica, deşi n-ai merita, căci mi-ai siluit mama când eram în puşcărie, vă iert pe toţi, dar nu uit nimic!" - a spus în repetate rânduri prof. Enescu şi a lăsat totul scris, ca într-un testament, în cartea sa. S-a stins din viaţă în ultimele zile din decembrie 2009, ca o lumânare, fiind apoi condus pe ultimul drum de cei ce l-au cunoscut şi apreciat într-o zi de ianuarie, în care ninsoarea se aşternea ca un giulgiu peste pământul atât de răbdător... Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
