O istorie a Barajului Vidraru
Cartea lui Ducu şi a lui Paul Gheorghiescu a trezit interesul multor argeşeni încă dinainte lansare, căci altfel nu se poate explica numărul atât de mare de participanţi la eveniment. Sala de Consiliu a Primăriei a fost neîncăpătoare, ce-i drept, iar din public au făcut parte, pe lângă primarul Panţurescu şi alte oficialităţi, şi foşti sau actuali lucrători în cadrul Hidrocentralei Vidraru, sau, cum i se mai spune, "Cristea Mateescu", după numele celui care a fost şeful de proiect al barajului. Cu toţii au fost uniţi de respectul şi preţuirea pe care i-o poartă acestui simbol măreţ al Argeşului, care, pe vremea când a fost construit şi inaugurat, se poziţiona în primele cinci baraje în arc din Europa - Barajul Vidraru, redenumit "Radu Prişcu" în data de 3 iulie anul curent, în memoria marelui hidrotehnician care a coordonat lucrările la acest monument al ingineriei româneşti. Revenind la albumul monografic aniversar care s-a lansat, intitulat "Hidrocentrala şi Barajul Vidraru - 50", vă putem spune că autorii l-au gândit în aşa fel încât să îmbine utilul cu plăcutul, fiindcă, pe lângă întreaga suită de informaţii istorice şi tehnice legate de subiectul abordat, au mizat şi pe impactul vizual, astfel că au adunat laolaltă fotografii dintre cele mai grăitoare, atât din vremea construcţiei, cât şi din zilele noastre. Cele mai vechi au fost realizate de către prietenul şi colaboratorul celor doi - Nelu Turcu - acum dispărut dintre cei vii, în timp ce cadrele mai noi sunt opera lui Ducu Gheorghiescu. Tabelele şi schemele au fost întocmite de tatăl său, Paul, care, în ciuda vârstei înaintate, nu s-a dat în lături de la a învăţa ceva nou în domeniul operării pe computer. În fine, din punctul de vedere al aspectului, cartea este un bun editorial de calitate, pornind de la coperta cartonată pe care se regăseşte o imagine sugestivă cu barajul, până la paginile de interior, din hârtie net superioară celei obişnuite, potrivită întocmai pentru a reda fidel fotografiile.
Dovada vie că regimul comunist a avut şi părţi bune
Incipitul şi finalul întâlnirii au fost marcate de momente video cu imagini, în primă parte, cu şantierul şi întreaga înlănţuire de lucrări, iar, în loc de deznodământ, cadre ameţitoare cu întregul ansamblu, aşa cum îl ştim şi noi astăzi. Păreri, impresii şi argumente au prezentat acad. Gheorghe Păun, managerul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, autorii şi fostul director de la Electrocentrale, ing. Nicolae Badea. Primul a constatat, printre altele, lăsând la o parte gândurile ostile din partea celor mai mulţi, că pe vremea aceea, românii erau puşi în starea de a face ceva concret, pentru ei şi ţara lor, lucru care lipseşte cu desăvârşire în dreptul politicii de astăzi. Pentru a susţine această aserţiune, acad. Păun a amintit de cele două mari realizări din timpul regimului comunist, respectiv Hidrocentrala şi Barajul Vidraru - construite în 5 ani - şi spectaculosul Transfăgărăşan - la care s-a lucrat vreme de 4 ani, ambele introducând România în topuri cu greutate. "Toate astea atunci, în timp ce, în vremea noastră, în Bucureşti, se lucrează de 7 ani la 2 km de metrou...", a încheiat acesta.
Ştefan Dumitrache a făcut, ca de fiecare dată, câteva conexiuni istorice, pornind de la faptul că românii au fost încă din vechime un popor de oameni curaţi, prieteni cu igiena şi apa, căci şi la Curtea Domnească se regăsesc urmele a ceva ce a fost la vremea ei o baie în toată însemnătatea şi utilitatea ei. "Am fost şi suntem un popor modern, care a avut acces la ştiinţă şi tehnologie. Încă de pe la 1200, acest popor numit înapoiat ştia să folosească tehnologia bizantină, faianţa şi arta cea mai înaltă, reuşind până târziu să fie înaintea celorlalţi. În secolul al XVI-lea aveau baie, iar mai târziu, iată că s-a făcut şi barajul, să aibă lumea apă să se spele. Noi n-am făcut parte dintre popoarele nespălate, care acum ne dau lecţii cum să ne comportăm. Ducu a făcut o lucrare minunată, are mult talent şi are norocul extraordinar că a găsit în tatăl său un scriitor foarte bun. Din arta sa fotografică şi din peniţa domnului Georghiescu avem ca rezultat o bijuterie!"
Ce înseamnă să scrii o istorie după 50 de ani?...
Paul Gheorghiescu, fostul inginer şef al Întreprinderii Electrocentrale, responsabil de călătoria virtuală prin meandrele istoriei Barajului Vidraru, a vorbit despre modul în care a conceput cartea, menţionând de unde a plecat cu ideea de a o scrie, explicând cât de greu i-a fost să adune informaţii valide şi cum a gândit-o ca pe o cronică a principalelor evenimente. Redactarea unei astfel de cărţi era imperios necesară, căci timpul aşterne un strat tot mai gros de praf peste faptele lăudabile ale celor care au pus umăr la umăr şi, prin sudoarea frunţii, au ridicat unul dintre cele mai falnice baraje din Europa. "Dacă mai treceau încă 30 de ani, nu se mai găsea nimeni care să vorbească despre aceste lucruri", a explicat autorul. Multe dintre datele istorice au fost preluate din gazeta săptămânală "Făclia hidrocentralei", în care era prezentată la zi evoluţia lucrărilor de pe şantier. Însă, după cum se ştie, presa vremii nu reflecta prea bine momentele de cumpănă sau eşecurile ori insuficienţele foarte mari cu care se confruntau muncitorii. Cu alte cuvinte, în publicaţie se regăsesc elemente de istorie disparată, dar, în mod cert, autentică. Atunci, evident că s-au născut în rândul oamenilor şi unele întrebări, care au fost clarificate în carte, după consultări cu cei care au lucrat acolo şi au fost martori la ceea ce s-a petrecut pe şantier. Autorul a prezentat cele două capitole la care a spus că ţine foarte mult, unul urmărind istoria propriu-zisă a barajului şi hidrocentralei, celălalt - momentele de impas din timpul construcţiei, între care a inclus acel mai puţin cunoscut fenomen "Manole", când, din cauza mineralului format dintr-un silicat de magneziu, aluminiu şi fier care, în contact cu aerul, se umfla şi îşi mărea volumul cu 30-40%, tot ceea ce minerul săpa ziua în secţiunea galeriei din dreptul Rotundei, peste noapte se umfla şi era prins în masa de argilă. După îndelungi frământări şi consultări cu cei mai mari ingineri din ţară, tot din rândul muncitorilor a venit soluţia: izolare pentru ca roca să nu mai ia contact cu aerul, folosindu-se sprit beton. Ing. Paul Gheorghiescu a vorbit şi despre avarii, cu accent pe cea din 1974, care a avut o aşa de mare amploare că însuşi preşedintele Ceauşescu a venit la faţa locului cu elicopterul. O învăţătură importantă din întreaga activitate desfăşurată la baraj pe care autorul a ţinut să o precizeze a fost aceea că "este bine ca şefii să fie alături de executanţi în momentele importante ale unei construcţii" şi să urmărească îndeaproape ceea ce se petrece pe şantier. În fine, în ultimă instanţă, acesta a îndreptat discuţia înspre ideea privatizării, care a fost tot mai des vehiculată printre cei de la conducerea ţării, lucru care este de neînchipuit, căci acest baraj este zestrea noastră extrem de valoroasă, care nu trebuie vândută, ci este bine să rămână în beneficiul acestui popor. Tocmai de aceea, cartea lansată îşi propune, printre altele, să atragă atenţia guvernanţilor, care să nu materializeze o astfel de idee dăunătoare.
După ce şi ing. Nicolae Badea a rememorat unele dintre întâmplările din aceste vremuri de mult apuse şi şi-a spus punctul de vedere cu privire la volumul lansat, invitaţii au avut ocazia să ia cartea cu autograf şi au primit la ieşire mici suvenire cu fotografii făcute la baraj.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
