Concertul Vienez de la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" - un regal binemeritat pentru argeşeni!

În seara de Sfântul Nicolae, instituţia culturală amintită a oferit concitadinilor un cadou muzical inedit, prin prezenţa pe scenă a membrilor Vienna Opera Company, alături de artiştii internaţionali Marco Ascani (Italia), Catarina Lal şi Theodore Coresi (Austria) şi Lucia Kim (Coreea). Întregul grup s-a remarcat printr-o prestaţie de înaltă calitate - după cum era de aşteptat, de altfel, care a fost apreciată de toţi cei care au luat parte la spectacolul de operă. Concertul a urmat modelul vienez, atât de îndrăgit de melomanii din întreaga lume, iar spectatorii au audiat un repertoriu bogat, de la colinde, la romanţe şi muzică vieneză din opera lui Johann Strauss. Cei patru solişti au dus la extaz publicul cu vocile lor deosebite, dar şi prin atitudinea scenică atât de cordială, fiindcă au fost foarte comunicativi şi expresivi prin gesturi şi mimică - doar vorbim despre profesionişti! De altfel, surpriza cea mare a venit din partea Catarinei Lal, originară din Hunedoara, care nu numai că a vorbit cu invitaţii, dar s-a şi plimbat printre aceştia în timp ce cânta faimoasele arii. Oricum, se ştie că stilul inedit de interpretare şi sensibilitatea aparte, altături de vocea fermecătoare, o definesc şi o recomandă ca mare soprană pe marile scene ale lumii. Sala cea mare a fost plină - ceea ce dovedeşte că foarte mulţi argeşeni au gusturi rafinate - şi s-au putut remarca atât chipuri familiare, cât şi persoane necunoscute, de toate vârstele, care au susţinut spectacolul de pe scenă cu ropote de aplauze, uneori chiar şi în timpul interpretărilor muzicale. Din repertoriul artiştilor, cunoscătorii au putut distinge compoziţii precum "Cavalleria rusticana", "Tarantella Napoletana", "Il bacio Walzer", "Czardas", "Hava Nagila", "Tiritomba", "Radetzky-Marsch", "Funiculì, Funiculà", "Tanzen möcht' ich", "Stille nacht/Silent night" (cântat în mai multe limbi), celebrul Vienna Waltz, de Johann Strauss, dar şi un lied vienez, despre cum arată oraşul noaptea, când îndrăgostiţii se plimbă prin parcuri - "Wien Wird Schön Erst Bei Nacht". Momentul de final a fost cu adevărat apoteotic, căci cu toţii s-au unit într-o interpretare originală a colindului românesc "Florile dalbe". Sopranele, cele două violoniste şi pianista au fost răsplătite cu buchete de flori din partea managerului C.C.A., Cristian Mitrofan şi a primarului Constantin Panţurescu. La final, prof. Florica Popa ne-a declarat: "Concertul a fost superb! Pentru noi este cel mai frumos dar de Sfântul Nicolae!" De asemenea, acad. Gheorghe Păun a remarcat: "Sunt profesionşti, să vede că le place ce fac şi am observat că şi sala a fost destul de plină. Cugetam mai devreme la câtă frumuseţe este pe lume şi câţi oameni nu o gustă, preferând să facă rău celor din jur..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
