Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 18:57

A început Postul Naşterii Domnului (Postul Crăciunului)!

 Postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, aşa cum este cunoscut de către toţi credincioşii este ţinut cu stricteţe de credincioşii din întreaga lume. Prin intermediul acestui post, Dumnezeu ne dă putinţa curăţării trupeşti şi sufleteşti. Acesta închipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, dar şi postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci aşteptau venirea Mântuitorului pe Pământ cu post şi rugăciune, aşa se cuvine ca toţi credincioşii să aştepte şi să întâmpine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.

Acest post ţine 40 zile, începând cu data de 15 noiembrie şi sfârşind la 25 decembrie, lăsându-se sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Totuşi, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie. În acest post, credincioşii ar trebui să consume mâncăruri de post şi se obişnuieşte ca toţi credincioşii să postească de carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea, miercurea şi vinerea se consumă mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie, inclusiv, se dezleagă de untdelemn, peşte şi vin.

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri, Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin; iar dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare în calendar cu cruce roşie, atunci se face dezlegarea şi la peşte. În zilele de marţi şi de joi, credincioşii pot consuma peşte, vin sau untdelemn.

În ziua de Ajun se mănâncă abia seara şi doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrigi, turte din făină şi poame, deoarece cu seminţe a ajunat şi Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilor, care au prevestit şi au aşteptat Naşterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade, se mănâncă de dulce. Se mănâncă untdelemn şi se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 şi 30 noiembrie, dar şi pe 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 şi 20 decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuieşte sfinţii mai importanţi.

Se face dezlegarea la peşte atunci când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare va cădea miercurea sau vinerea. De asemenea, credincioşii pot mânca peşte în zilele de luni, miercuri şi vineri ale acestui post doar dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră. Nu în ultimul rând, se face dezlegare la peşte în zilele cu sfinţi însemnaţi, dar şi în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 noiembrie şi 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 decembrie, dacă zilele acestea cad marţea sau joia, cu atât mai mult când atunci se prăznuieşte hramul bisericii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim! 

Pin It