Antonia, "mâna de fier" din culisele Balului Bobocilor de la C.N.V.V.: "Am vrut un eveniment de calitate, nu băşcălie!"

 Tot ceea ce s-a desfăşurat pe scenă în cadrul acestui bal a creat impresie deosebită în rândul invitaţilor şi s-a vorbit multe zile după eveniment despre modul în care elevii din clasa a XII-a A au reuşit o să realizeze din acest moment de bun venit pentru colegii lor mai mici un adevărat spectacol. Şi atunci, şi ulterior, laudele şi mulţumirile "copiilor lui Gobej" şi ale dirigintelui s-au îndreptat spre Antonia Mieiţă, care nu s-a arătat pe scenă decât la final, când a fost chemată pentru a i se recunoaşte public meritele pentru reuşita acelei seri. Surprinsă de gestul colegilor ei şi intimidată de numărul mare de oameni din sală, "regizorul" sau "mâna de fier" a acestui bal - după cum au numit-o toţi - a declarat cu modestie că a totul a fost rezultatul unei munci colective, pe care ea numai a moderat-o. Însă clasa şi prof. Gobej au fost de altă părere şi ne-au spus că ea a fost creierul evenimentului. Am fost şi noi curioşi să o cunoaştem mai bine şi să vedem ce se ascunde în spatele acelei fiinţe sfioase care s-a arătat la final pe scenă, aşa că am invitat-o la un interviu. Iată ce ne-a dezvăluit Antonia:

- Ne-a plăcut foarte mult Balul organizat de voi! Cum ai gândit totul?

- Nu pot să-mi asum eu toate meritele, pentru că toţi am fost acolo şi am muncit. Eu doar am colectat ideile celorlalţi - care au fost foarte bune - şi am avut un suport grozav din partea tuturor. Efectiv, totul a venit de la ei. Eu doar am luat, am prelucrat şi am pus pe scenă. Nimic mai mult!

- Ai fost numită regizorul evenimentului...

- Da. Eu m-am ocupat foarte mult de partea video. Filmările s-au făcut sub îndrumarea mea. Am creat o mică poveste cu mesaj, cu toate că a mai scârţâit câte puţin. De acolo mi s-a tras numele de regizor. Bine, am şi o dorinţă a mea, că mi-ar plăcea să dau la actorie, dar n-o voi face. În rest, am avut inspiraţie, iar colegii au executat totul cu precizie. Am văzut nişte materiale, fiindcă m-am documentat înainte. Oricum, ambele filmuleţe au avut un substrat istoric.

- Care este povestea din spatele celui de prezentare a "bobocilor"?

- La cel al "bobocilor" am făcut o analogie şi m-am gândit la Vlaicu Vodă, domnitorul care a fost aici şi a apărat teritoriul acesta. El a purtat războaie şi a avut nevoie de o armată bine pregătită. Pornind de la această idee, m-am gândit că liceul nostru pregăteşte viitorul, o nouă generaţie, cu oameni care se vor ridica şi vor ajunge să ajute la conservarea şi consolidarea acestui oraş şi a tradiţiilor pe care le are. Am şi parodiat puţin, pentru că nu puteam merge pe sobru. Riscam să plictisim oamenii. Am adăugat apoi acele meserii amuzante. La preselecţii, am avut vreo 50 de "boboci" care voiau să participe. La întâlnirea cu ei, m-am uitat la ce au făcut când s-au prezentat, cum au vorbit, ce atitudine au avut. Şi aşa, mi-am zis că unul are faţă de poliţist, altul de asistent medical şi tot aşa. I-am selectat şi nominalizat natural. Au fost meserii simple, nu chestii complicate.

- Ce poţi să-mi spui despre cel cu clasa voastră?

- La filmul clasei a XII-a A, am vrut să arătăm că noi, fumând, chiulind, sărind garduri şi tot aşa, n-am fi sfârşit bine. N-am câştigat la bile şi am ajuns să spălăm podele! Am vrut să subliniez că nu aceea este calea, ci că trebuie să învăţăm şi să fim serioşi. Colegii mei şi-au ales acele meserii, dar strict pentru acel filmuleţ, nu că şi le-ar dori ei. I-am pus în nişte scene şi am încercat să-i scot în evidenţă pe fiecare.

- Cam cât aţi muncit să puneţi la punct totul?

- Am lucrat foarte mult şi a fost foarte stresant. Cred că s-a filmat timp de 24 de ore, adunate la un loc toate. Ne-am descurcat foarte greu. Ne-am organizat cât s-a putut, dar timpul ne-a cam presat. A durat foarte mult şi partea de editare. La cancelarie s-a filmat după ore, de la 14.00 la 18.00 în fiecare zi, până când a ieşit bine. Am avut de multe ori momente când am zis că renunţ şi-i las baltă. Au fost şi neînţelegeri şi nepotriviri de păreri, dar am trecut peste toate acestea şi am lucrat ca o echipă. La final, am avut problemă cu tricourile, că nu mai reuşeam să le facem unde vorbiserăm noi, dar până la urmă am luat autocolant, am decupat litere şi le-am lipit cu fierul de călcat pe spate.

- Apropo de tricouri... Momentul acela cu prof. Gobej a fost o dovadă clară a faptului că îl îndrăgiţi foarte mult. Dar ce a fost cu scena în care dumnealui juca rolul chimistului?...

- Sper că n-am dat o notă de aroganţă cu dansul şi tricourile pe care am imprimat litere - am vrut să fie elegant totul! Însă, pentru noi, domnul diriginte a fost cel mai tare, din toate punctele de vedere! Eu una n-aş fi putut să-mi imaginez pe altcineva în locul dumnealui. Am numai cuvinte de laudă şi-l iubim toţi! Ne-a luat în clasa a IX-a şi eu m-am gândit că ne-a primit ca pe nişte pietre neşlefuite. Cu timpul, cu foarte multă muncă, implicare şi dăruire, ne-a modelat şi ne-a făcut oamenii care suntem astăzi. De aceea am imaginat scena aceea cu chimistul care amestecă ingredientele potrivite pentru o clasă ca a noastră: talent, dragoste, frumuseţe şi implicare. Am imitat ideea din animaţia Powerpuff Grirls.

- Cum v-aţi descurcat cu "bobocii"?

- Au fost foarte receptivi. De la început, au fost foarte deschişi. Au ascultat, au venit cu sugestii. Mi-au spus ce gândeau, punctele lor de vedere... Sunt foarte inteligenţi! Au fost 14 oameni pe care chiar m-am putut baza. M-au ajutat mult şi mi-au oferit un suport solid. Am vrut un eveniment de calitate, nu băşcălie!

- Ce poţi să-mi spui despre probe şi juriu?

- Juriul l-a ales în mare parte domnul diriginte. Dar am vrut să avem şi din partea elevilor doi reprezentanţi, precum şi doi părinţi. Restul, dumnealui a decis. În ceea ce priveşte probele, am urmărit să aibă un oarecare grad de dificultate, dar să fie totuşi uşor de trecut. Am vrut să verificăm în ce măsură se puteau adapta ei situaţiilor în care i-am pus. Punctajele au fost de la 1 la 7. Am gândit o probă de prezentare, să-i auzim şi să vedem ce au de spus fiecare despre ei. Am vrut să le vedem aptitudinile fizice şi dexteritatea, dar mai ales talentul care-i face pe ei speciali şi-i defineşte ca oameni. La acest capitol, a fost totul subiectiv la notare. În rest, noi nu am intervenit în alegerile lor legate de aceste numere şi nici în ţinutele lor. Am făcut totuşi proba ca să vedem cât timp ne ia, cum ne prezentăm... 

- Cum aţi ales-o pe Feli?

- Noi am căutat foarte mult un artist şi am vrut pe cineva bun, care să cânte live şi bine, să aibă prestanţă şi să transmită un mesaj frumos. A fost o decizie colectivă. Din nou, subliniez că toţi am avut un cuvânt de spus în această alegere.

- La ce sumă aţi ajuns pentru întreaga organizare?

- Balul ne-a dus undeva la 10.000 lei, dar am avut sponsori foarte generoşi şi s-au acoperit cheltuielile. Invitaţiile s-au vândut din primele zile, premiile şi florile au venit tot de la sponsori. Una peste alta, suma a fost rezonabilă...

- Ce reacţii aţi avut din partea profesorilor după bal?

- După, a fost o nebunie totală!... Noi eram entuziasmaţi, eliberaţi că am terminat şi emoţionaţi că ne-a ieşit bine, că am fost o adevărată echipă... Eram mulţumiţi de noi. Din partea profesorilor, au fost foarte multe laude: că nu s-a mai văzut un astfel de bal, că a fost un eveniment unic care va intra în istorie şi tot aşa. Ne-au felicitat pe toţi! "Bobocii" au fost şi ei mulţumiţi de experienţă. S-a discutat mult la after party, iar părerea generală a fost că le-a plăcut mult.

- Ni s-a spus că eşti o elevă cu 10 pe linie... Cum reuşeşti?

- Am avut doar în clasa a XI-a 10 pe linie. Consider că nu sunt excepţională. Sunt mediocră, mă descurc, însă nu aş insista pe faptul că am avut 10 pe linie. Notele sunt relative în viaţă! Nu le văd ca pe un motiv de mândrie... Mai degrabă m-aş mândri cu ce ştiu, decât cu ce note am. Este vorba, oricum, despre determinare. Am muncit mult şi mi-am fixat ţelul ăsta, pentru a-mi demonstra mie că pot. Nota 10 nu este o barieră. E o notă pe care o poţi lua dacă tu vrei! Apoi, norocul meu este că sunt la A, care e o clasă etalon, te forţează să te menţii pe linia de plutire. Se păstrează o prestanţă. Eu am terminat şcoala generală la Oeşti. Am luat examenul cu note foarte bune, am avut şi o medie mare şi am intrat la A, la domnul prof. Gobej, care m-a motivat să învăţ tot mai bine.

- Ai început să te pregăteşti pentru Bac?

- Da, învăţ constant, dar pe sărite. Adică şi de colo, şi de colo... Nu tocesc, pentru că mă chinui. Am raţionamente logice şi un fundament bun. Adun informaţiile care îmi trebuie. Oricum, Bac-ul este pe primul loc acum! Timpul mi-l împart ţinând cont de acest examen foarte important şi încerc să-l folosesc cât mai practic.

- Ce ai de gând să faci mai departe?

- Mă gândesc să dau la Jurnalism sau la Litere. Mi-ar plăcea, de exemplu, să fiu profesor şi să îndrum pe alţii. Dar sunt încă foarte nehotărâtă. Azi zic una, mâine alta... Mă tot gândesc ce ar fi mai bine pentru mine. Mai am timp...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!