Vis de Crăciun: o casă pentru 5 copii minunaţi!
În ultimii ani am fost cu toţii martorii unor aberaţii politice şi sociale pe care, cu siguranţă, strămoşii noştri nu le-ar fi înghiţit. Ca să nu mai spunem că ar fi extirpat din piesajul mioritic pe toţi aceia care ar fi avut curajul să le gândească, darămite să le facă publice în mijlocul târgului. Trăim într-o lume a paradoxurilor, în care pentru România este mai lesne şi de dorit să ofere sprijin familiilor de refugiaţi gonite din ţările în care s-au născut de cine ştie ce conflagraţii puse la cale de marile puteri - aparent pacifiste - în timp ce fiii ei duc straşnice lupte pentru supravieţuire fie prin străinătatea tot mai neprietenoasă, fie în propria patrie, care nu le mai poate oferi ceva cât de cât acceptabil. Aceste minunate organizaţii din care face parte şi ţărişoara noastră urzesc idei dintre cele mai odioase cu putinţă, iar ultima mare impertinenţă venită din partea splendidei şi veşnic nesătulei Uniuni Europene - la care visam şi noi ca nişte naivi cu ani în urmă mai ceva ca la un Canaan - a fost aceea de a primi cu braţele deschise sute de mii de refugiaţi sirieni şi nu numai, şi de a le oferi ajutoare sociale, locuinţe şi toate condiţiile pentru a se integra. Asta fără a se întreba nimeni dacă o ţară precum Mama România a apucat să-şi vadă şi ea toţi copiii crescuţi mari şi pe la casele lor. Iar cei care ne conduc, luaţi de valul acesta molipsitor al unei dorinţe oarbe de obedienţă faţă de Centru - că deh, altfel ni se taie ţeava cu fonduri - au zis ei că e mai bine să-i facem şi acest moft, că doar n-o fi foc! Ba este, dragi politicieni ai României! Când ţara arde şi ai mii de familii care n-au un acoperiş deasupra capului, când ai copii care n-au ce mânca, cu ce se îmbrăca sau cu ce să se ducă la şcoală, când părinţi şi bunici ajung la culmea disperării deoarece nu mai au putere să ofere ceva copiilor care se topesc lângă ei pentru visele sugrumate în faşă, voi vă faceţi praf să le asiguraţi cele mai optime condiţii unor străini veniţi din misteriosul Orient, urmaşi ai celor cu care înaintaşii noştri s-au luptat şi şi-au vărsat sângele ca să-i scoată din ţară!
Şapte oameni îşi duc traiul într-o cameră
Toate acestea vi le spunem şi dumneavoastră, cititorilor noştri, pentru că nici Oraşul Regal Curtea de Argeş nu este străin de cazuri sociale care imploră după ajutor din partea autorităţilor în primul rând, şi apoi din partea noastră, ca semeni. Zilele trecute, pragul redacţiei ne-a fost trecut de un părinte disperat, pentru care nu mai întrevede soluţii de ieşire din impasul în care se află. Remus este tatăl a cinci copii şi soţul unei femei modeste, Cecilia, care şi-a dedicat viaţa şi timpul îngrijirii şi educaţiei lor. Cei şapte membri ai familiei Neferu locuiesc cu toţii într-o singură odaie a unui apartament cu numai două camere dintr-un bloc de tip C, care aparţine mamei lui Remus. De mai bine de 14 ani, părinţii acestor copii trăiesc un soi de dramă, din care n-au reuşit să găsească o cale de ieşire la lumină. Proprietara apartamentului, o femeie în vârstă cu grave probleme de vedere, a avut dintotdeauna un caracter dificil, care a făcut ca traiul în comun să fie greu de dus şi de suportat. Instabilă în propriile decizii, a creat mai mereu stări de tensiune generate de reproşuri şi ameninţări cu evacuarea a propriului fiu, a norei şi celor cinci nepoţi, la care s-au adăugat nesfârşitele încercări de a interveni între cei doi soţi sau în educaţia pe care aceştia s-au străduit să le-o dea micuţilor. Însă problema n-ar fi numai aceasta, a neînţelegerilor tip soacră-noră, ci aceea a spaţiului de locuit. Imaginaţi-vă o cameră de bloc C în care, pe lângă mobila înşirată pe toţi pereţii - dulapuri cu haine, cărţi şi caiete de şcoală - locuiesc şi dorm 7 suflete. Pare incredibil, mai ales gândindu-ne că fiica cea mare, Rahela, are deja 14 ani şi este în clasa a VIII-a. După ea urmează Estera (clasa a VII-a), Emanuel (a V-a), Abel (a II-a) şi Natanael, în vârstă de numai 4 ani, grădinar la grupa mijlocie.
Venituri insuficiente pentru o altă locuinţă
Cei doi soţi, ambii ajunşi la vârsta de 38 de ani, "reuşesc" să întreţină familia dintr-un venit de aproximativ 1.800 lei/lunar, adică salariul lui Remus, care ajunge undeva la 1.300 de lei brut, alocaţiile copiilor şi complementara mamei. Din aceştia se scad cheltuielile cu facturile pentru energie, apă şi căldură, o parte din întreţinerea locuinţei, naveta lui Remus la Piteşti şi alte utilităţi, aşa că celor şapte membri le mai rămâne pentru hrană şi ce le mai trebuie copiiilor o sumă de 3-400 lei/lună. Asta în timp ce soacra are şi ea o pensie de 1.800 lei, pe care însă doar ea ştie cum îi cheltuieşte. E drept că mai participă uneori la achitarea facturilor şi le mai dă nepoţilor câte un bănuţ de buzunar, iar Remus ne-a spus că anul acesta a plătit întreţinerea, însă ăsta ar fi cam tot ajutorul. Cu toate acestea, Cecilia îşi face datoria şi are grijă de soacră cum poate şi ea mai bine şi cât îi permite timpul de mamă cu normă întreagă, pentru că "are şi ea părţile ei bune"... Primeşte în schimb multe cuvinte înţepătoare, zeci de reproşuri şi suduieli, care îi transformă viaţa de zi cu zi într-un calvar parcă fără de sfârşit. Nora este însă o femeie deosebită, cu mult bun simţ şi împăcată că, atât cât ţine de ea, îşi face treaba şi datoria aşa cum se cuvine. Neîntrecută în bucătărie, mai ales în domeniul dulciurilor de toate felurile, de la brioşe până la torturi decorate impresionant şi create după fotografii, Cecilia face tot posibiliul să le ofere copiiilor săi un cămin adevărat şi o copilărie fericită. Dar soacra are grijă să-i creeze neplăceri: "De multe ori, când mă apuc să gătesc ceva sau să fac un tort pentru aniversarea unuia dintre noi ori pentru a vreunei cunoştinţe, deşi o întreb dacă are sau nu treabă la bucătărie şi îmi spune că nu, când mă apuc de lucru, vine peste mine şi începe să bombăne că ea are treabă, că nu mai are unde găti pentru ea, că i-am ocupat tot spaţiul şi alte cele… Bucătăria este oricum destul de mică şi este dificil şi când ne aşezăm la masă, fiindcă suntem mulţi. Efectiv nu ai loc să te mişti…" Loc de mişcat nu este în întregul apartament, iar pe hol e o adevărată provocare să reuşeşti să treci unul pe lângă altul.
Copii exemplari, cu rezultate şcolare foarte bune
Copiii îşi fac temele pe unde apucă şi mama este deseori îngrijorată că nu se pot concentra suficient din cauza zgomotului şi foielii celor doi fraţi mai mici, pe care încearcă din răsputeri să-i stăpânească până ce termină ceilalţi. Cu toate acestea, rezultatele la învăţătură sunt remarcabile, fetele cele mari având medii generale peste 9. Totodată, au şi participat la concursuri la care au luat punctaje foarte bune, care au fost relatate şi în ziarul nostru. Când, cu o astfel de ocazie, am felicitat-o pe mamă pentru rezultatele copiiilor, aceasta ne-a spus cu un nod în gât: "Eu nu ştiu cum reuşesc ei să înveţe, fiindcă în locul lor, mi-ar fi foarte greu. N-au spaţiu să-şi pună caietele, n-au mese pentru toţi… Scrie fiecare pe unde găseşte loc, învaţă care cum poate. Cred că este strict meritul lor pentru că s-au adaptat bine la situaţie. Uneori, nici nu ştiu când au terminat aşa repede cu ele. Cred că dacă ar avea condiţii mai prielnice, rezultatele lor ar fi şi mai bune decât acum. Dar aşa, nu pot cere de la ei mai mult decât le ofer eu ca părinte…" De altfel, Cecilia îi supraveghează şi, atât cât se pricepe şi ea, îi şi ajută la teme, însă recunoaşte că în mare parte se descurcă singuri. Noi i-am cunoscut pe copii şi vă putem spune că au beneficiat de o educaţie aleasă, deşi bunica s-a infiltrat de multe ori cu influenţe negative pentru a-i amărî pe părinţi. Niciunul din ei nu le dă bătaie de cap celor doi soţi şi sunt ascultători şi respectuoşi, curaţi, îngrijiţi ca nişte flori de doi părinţi care ar face orice să-i vadă fericiţi şi mulţumiţi. "De multe ori m-am gândit să-mi caut un loc de muncă, dar ştiu că asta ar înseamna haos în casă. Sunt cinci şi cei mai mari sunt la o vârstă la care apar nenumărate tentaţii şi capcane ale adolescenţei. Dacă-i scap din mână acum, mi-e teamă că n-aş mai avea cum să-i mai recuperez. Ei sunt foarte liniştiţi şi-şi văd de sarcinile lor, dar e de aşteptat ca libertatea generată de lipsa noastră de acasă pe timpul serviciului, plus influenţa bunicii, să le fie un imbold spre tot soiul de apucături nesănătoase", ne-a spus Cecilia.
Ultima speranţă: primarul Panţurescu!
Problema spaţiului insuficient pentru ca 7 persoane să poată locui în condiţii umane nu l-a impresionat - se pare - pe fostul edil-şef al municipiului, ing. Nicolae Diaconu, căci, deşi Remus a fost de mai multe ori în audienţă şi a făcut cereri pentru o locuinţă socială, situaţia sa a rămas aceeaşi, întrucât i s-a spus de fiecare dată că nu există posibilităţi şi că municipalitatea nu dispune de un astfel de spaţiu. "Când, totuşi, au dat semne că s-ar mişca ceva şi apăruse o locuinţă socială undeva prin zona din apropierea Pieţei Centrale, care ne-ar fi convenit, deşi avea nevoie de îmbunătăţiri serioase, am fost înştiinţaţi la scurt timp că nu mai este valabilă. Când am cerut lămuriri, ni s-a imputat că am fi refuzat-o. Ori, eu aşa ceva nu am făcut şi le-am şi spus să-mi dovedească printr-o hârtie pe care aş fi semnat-o dacă am refuzat eu locuinţa. Evident că nu s-a deranjat nimeni s-o facă... La actualul primar, deşi am auzit că ar fi mai solidar cu suferinţele şi nevoile oamenilor, n-am reuşit încă să ajung, din cauza serviciului", ne-a explicat Remus.
Se înţelege de la sine că este imposibil ca această familie să strângă vreun ban pentru a cumpăra sau închiria un alt spaţiu de locuit. Cei doi soţi ne-au mărturisit că situaţia este cu atât mai nefericită cu cât nu au măcar o bucată de pământ pe care să-şi clădească, puţin câte puţin, 2-3 cămăruţe, fiindcă Remus ne-a spus că se pricepe la toate şi ar fi în stare să şi le ridice cu mâinile lui. Acesta a adăugat că pentru ei ar fi minunat dacă li s-ar da măcar o palmă de pământ pe care să pună temelia unei căsuţe. "Numai domnul primar Panţurescu ar putea face o astfel de faptă creştinească. Dacă dânsul are cunoştinţă de un teren disponibil şi doreşte să dovedească bunăvoinţă faţă de noi, va avea recunoştinţa nu doar a noastră, cât mai ales a celor cinci copii care trăiesc aşa cum trăiesc… Noi stăm cum o fi, dar pentru ei este din ce în ce mai greu. Se măresc şi efectiv nu ştim cum să mai facem loc să încăpem cu toţii într-o cameră!"
Cu gândul la o minune de Sărbători…
De Crăciun, cei cinci fraţi nu-şi doresc nici haine, nici jucării, nici dulciuri sau jocuri electronice ori tablete. Pentru micuţii familiei Neferu, cel mai frumos cadou ar fi o casă, însă ei ştiu că este un vis prea îndrăzneţ, deşi an de an speră la o minune. Până acum, părinţilor le-a fost teamă să se plângă public, ca nu cumva să-i afecteze pe copii şi să fie stigmatizaţi de colegi ori de ceilalţi din jurul lor. "Ne-au zis că mai bine stau înghesuiţi ca şi până acum decât să râdă lumea de ei. Le este greu şi-aşa să facă faţă situaţiei. Însă deja nu mai este vorba de un lucru care să depindă de ei. N-au nicio putere să influenţeze cumva mersul lucrurilor înspre bine. Ei nu sunt de vină că n-au loc să treacă unul pe lângă altul în casă ori că stau la rând la baie până seara târziu sau că nu au loc la masă. Mi se strânge inima când îi văd aşa şi eu n-am nicio putere...", ni s-a confesat mama cu amărăciune-n glas. Ea ne-a mărturisit că are un vis din tinereţe pe care speră ca vreodată să-l poată îndeplini: când va avea casa ei şi o bucătărie mai mare, să-şi deschidă o cofetărie unde să dea viaţă celor mai stilate torturi şi celor mai delicioase prăjituri... Mama copiiilor nu se plânge de nimic altceva şi a adăugat că, în afara locuinţei, Dumnezeu le-a purtat de grijă şi nu au avut alte lipsuri: "Pot spune că, în unele situaţii, am avut poate mai multe decât cei cu locuinţă..."
Cam aceasta ar fi povestea secretă a unei familii din oraşul nostru, pentru care posibilităţile de a achiziţiona o locuinţă sunt, cel puţin la ora actuală, nule. Concret, familia Neferu nu are act de proprietate pentru vreun imobil şi trăieşte la mila şi buna dispoziţie de moment a soacrei. De aceea, noi, în prag de sărbători, facem apel la dumneavoastră, cititorii noştri cu suflet care aveţi posibilitatea şi bunăvoinţa de a da o mână de ajutor unor oameni faţă de care soarta şi-a strâns punga cu o mână zgârcită, trecând mai departe indolentă. Haideţi să arătăm că încă mai există speranţă şi urmă de umanitate printre noi, să fim solidari cu suferinţa aproapelui şi să oferim unor copii minunaţi bucuria unei locuinţe! Soluţiile identificate de noi ar fi: un teren pentru o casă, un apartament sau o locuinţă a cuiva care nu are trebuinţă de ea - deşi aceasta este ceva temporar. Aşadar, dacă printre dumneavoastră se regăsesc persoane cu mână largă sau care dispun de un spaţiu locuibil liber, vă rugăm, pentru aceşti oameni, haideţi să facem o minune!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
