100 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA TRUPELOR ROMÂNE DE VÂNĂTORI DE MUNTE

Written by Gl. Bg. dr. (rtg.) Florian TUCĂ. Col. (rtg.) Laurenţiu DOMNIŞORU on 31 Octombrie 2016.

Armata Română modernă are o vechime de peste 150 de ani. Ea s-a organizat pe aceste baze în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, din iniţiativa şi prin implicarea sa directă de fost militar de carieră. Se impune însă să arătăm că oştirea din spaţiul carpato-danubiano-pontic, care a fost în toate timpurile "braţul înarmat al ţării", are o vechime de două ori milenară. În îndelungata sa existenţă, ea s-a afirmat cu bărbăţie şi vitejie la începutul mileniului I în luptele dintre daci şi romani, iar apoi în veacurile care au urmat, în timpul domniilor lui Basarab I (bătălia de la Posada), Mircea cel Bătrân (bătălia de la Rovine), Vlad Dracul (bătălia de la Varna), Iancu de Hunedoara (bătăliile de la Sântimbru şi de la Porţile de Fier ale Transilvaniei), Vlad Ţepeş (bătălia de la Târgovişte), Ştefan cel Mare (bătăliile de la Baia, Podul Înalt, Valea Albă şi Codrii Cosminului), Radu de la Afumaţi (luptele de la Gubalvi, de la cetatea Bucureşti, de la cetatea Târgovişte şi de la Alimăneşti), Petru Rareş (luptele de la Feldioara), Mircea Ciobanu (luptele de la Periş şi Măneşti), Ioan Vodă cel Cumplit (bătăliile din zona lacului Cahul şi a localităţii Roşcani), Mihai Viteazul (luptele de la Putinei, Stăneşti, Şerpăteşti, Călugăreni şi Şelimbăr) etc. În perioadele care au urmat, oştirea română şi-a menţinut, şi-a micşorat sau şi-a mărit efectivele în funcţie de necesităţile vremurilor. Aşa cum am mai afirmat înainte, în timpul domniei luminoase a lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), ea a fost organizată pe baze moderne, lărgindu-şi şi perfecţionându-şi dotările cu tehnică de luptă şi instrucţie, structurile ostăşeşti participând apoi, cu rezultate excepţionale, la Războiul de Independenţă din 1877-1878. La numai câteva luni de la intrarea României în Primul Război Mondial, adică la sfârşitul anului 1916, după memorabile succese pe de o parte şi insuccese regretabile pe de altă parte (luptele de la trecătorile Carpaţilor, de la Jiu şi din Dobrogea, pe linia Dunării şi la porţile Bucureştiului), Armata Română a fost reorganizată şi mai bine dotată cu tehnică de luptă în vederea luptelor ce vor urma.

Printre altele, s-a înfiinţat un nou gen de arme, adică trupele de vânători de munte, structură militară menită în principal să desfăşoare acţiuni militare în zone muntoase, specifice teritoriului României. În mod concret, la data de 3 noiembrie 1916, printr-un ordin al Marelui Cartier General, care poartă numărul 234, s-a decis înfiinţarea Corpului Vânătorilor de Munte, prin transformarea Şcolii Militare de Schiori Bucureşti. Noua structură ostăşească a fost organizată iniţial pe trei batalioane, alcătuite fiecare din trei companii, efectivele lor numărând la început un total de 2.000 de militari. Aceştia au fost recrutaţi după criterii bine stabilite, din întreaga armată, criteriul de bază fiind acela ca ei să aibă calităţi fizice deosebite, să fie plini de iniţiative şi curajoşi, şi evident, să fie în măsură să poată desfăşura acţiuni de luptă în terenuri muntoase şi greu accesibile. Conform informaţiilor de care dispunem, militarii care au fost recrutaţi pentru alcătuirea Corpului Vânătorilor de Munte au fost încartiruiţi în cadrul cazărmii Regimentului 4 Roşiori din Bucureşti, unde aveau să se întrunească în vederea desfăşurării acţiunilor de luptă în zone muntoase. La numai două luni şi ceva de la înfiinţare, adică în ziua de 9 ianuarie 1917, Corpul Vânătorilor de Munte a fost reorganizat, primind atunci o altă denumire, adică de Batalion de vânători de munte, fiind structurat pe 5 companii de puşcaşi, 2 companii de mitraliere şi o secţie de transmisiuni. Atât ca structură ostăşească nouă, cât şi ca număr de luptători, avea echivalentul unui regiment. Instruirea viitorilor luptători în vederea desfăşurării acţiunilor militare în teren denivelat şi muntos a durat aproape şase luni, adică până în luna iulie 1917. Apoi ei aveau să primească botezul de foc pe frontul din Moldova, în zonele Târgu Ocna şi Oituz. Ordinul de a intra în luptă a fost dat în ziua de 8 august 1917 de către generalul Constantin Prezan, iar botezul de foc propriu-zis l-au primit începând cu ziua de 11 august. În timpul luptelor pe care le-au desfăşurat cu elan, bravură şi eroism, vânătorii de munte la Cireşoaia, pe dealul Coşna, în zonele Vrânceanu şi Oituz, s-au acoperit de glorie nepieritoare. În zonele de luptă, şi cu precădere la Oituz, s-a născut deviza eroică românească "Pe aici nu se trece!". După acele încleştări crâncene din Moldova, unitatea de vânători de munte a fost retrasă de pe câmpul de luptă pentru refacere în garnizoana Târgu Neamţ. Ulterior, bravul batalion de vânători de munte, în fruntea căruia s-a aflat maiorul Virgil Bădulescu, a fost transformat în regiment, primind numele de "Principele Carol".

După făurirea României Mari, apreciindu-se la modul cuvenit rolul jucat de către trupele române de vânători de munte pe front, în Armata Română a sporit în mod substanţial numărul de unităţi şi de mari unităţi cu acest profil. În mod concret, în anul 1923 au fost înfiinţate două divizii de vânători de munte, şi anume: Divizia 1 Vânători de Munte, cu garnizoana la Braşov şi Divizia 2 Vănători de Munte, cu garnizoana la Bistriţa.

În anul 1937, cele două divizii aveau să fie reorganizate în trei brigăzi distincte, care au primit denumirile de 1, 2 şi 3 Vânători de Munte. Ulterior, adică în anul 1939, s-a înfiinţat o nouă brigadă de vânători de munte, ea purtând denumirea de Brigada 4 Vânători de Munte. Brigăzile respective erau organizate pe batalioane şi câte două divizioane de artilerie cu tunuri de munte de calibrele 75 sau 76,2 mm., şi de un divizion de obuziere de munte cu calibrul de 100 mm. În perioada aceea, specialiştii militari români apreciau faptul că "brigăzile noastre de vânători de munte erau în măsură să acţioneze relativ independent pe câmpul de luptă". Prin dotarea şi instruirea lor, ele puteau fi considerate superioare în luptă în teren muntos brigăzilor de infanterie. Acest lucru se va dovedi cu prisosinţă în timpul participării României la cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe durata desfăşurării războiului, atât pe Frontul de Est (1941-1944 ), cât şi pe cel de Vest (23 august 1944 - 12 mai 1945), pentru a se asigura brigăzilor de vânători de munte o mai mare putere de luptă şi flexibilitate în acţiuni, conducerea armatei stabilise încă din anul 1940 creşterea numărului de batalioane ale unei brigăzi de la 4 la 7, în perioada respectivă înfiinţându-se câteva batalioane de rezervişti şi două batalioane de luptători pe schiuri. În literatura de specialitate se apreciază că organizarea celor două batalioane de schiori "reprezenta o noutate absolută în armatele statelor europene din acea perioadă".Organizate pe baze moderne, cu o dotare militară de tehnică de luptă adecvată timpului, brigăzile române de vânători de munte au participat efectiv, cu rezultate excelente, la luptele de eliberare a Basarabiei, Bucovinei şi a ţinutului Herţa de sub ocupaţia sovietică. Ulterior aveau să acţioneze la fel de bine în alte zone ale frontului, ca de pildă la luptele din Crimeea.

În ultima perioadă a lunii martie 1942, considerându-se că ar fi binevenită o reorganizare pe divizii de vânători de munte, au luat fiinţă pe frontul de Est Diviziile 1, 2, 3, 4, iar ulterior, adică la sfârşitul anului 1943, Divizia 18 Infanterie a fost transformată în Divizia 18 Vânători de Munte. În vara anului 1944, în cadrul aceleiaşi structuri ostăşeşti aveau să se înfiinţeze, pe lângă fiecare divizie de vânători de munte, divizii de instrucţie unde urma să fie pregătit pentru viitoarele lupte un număr apreciabil de militari. Marile unităţi de vânători de munte la care ne-am referit aveau să participe activ la aspre încleştări atât pe frontul de Est, cât şi pe cel de Vest, la unele dintre ele cu rezultate excepţionale. În această privinţă, se cuvine să fie amintite succesele militare repurtate pe frontul de Est de către Divizia 2 Vânători de Munte comandată de generalul Ioan Dumitrache, care s-a remarcat în bătăliile din Crimeea. Pentru modul exemplar cu care comandantul şi-a condus divizia în acele aprinse încleştări, el avea să fie decorat de către statul german cu "Crucea de Cavaler a Crucii de fier".

Amintim, de asemenea, de generalul Leonard Mociulschi, care a condus trupele Diviziei 3 Vânători de Munte, atât pe frontul de Est, cât şi pe cel de Vest. El este socotit şi în zilele noastre un vânător de munte de elită şi de excepţie, recunoscâdu-i-se calităţile şi meritele. Numele său îl poartă cu demnitate şi mândrie Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal, din Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa".

Referitor la participarea trupelor române de vânători de munte la cel de-Al Doilea Război Mondial, atât pe frontul de Est, cât şi pe cel de Vest, socotim necesar să facem câteva aprecieri de sinteză. Astfel, numărul de vânători de munte care au participat la război a depăşit cifra de 200.000 de oameni. În perioada anilor 1941-1944, ei s-au bătut cu trupele duşmane în luptele pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei, apoi pe frontul din Crimeea, până în preajma Sevastopolului şi în cele din urmă în bătălia de la Iaşi-Chişinău. Începând cu ziua de 23 august 1944, trupele române de vânători de munte împreună, cu celelalte categorii de trupe ale armatei (infanterie, tancuri, artilerie, aviaţie, marină etc.), au participat la eliberarea României de sub ocupaţia străină, iar apoi, începând cu data de 25 octombrie 1944, la luptele de pe teritoriile Ungariei, Austriei şi Cehoslovaciei.

Dintr-o statistică întocmită după război de către istoricii noştri militari, rezultă cu claritate faptul că drumul de luptă parcurs pe fronturile de Est şi de Vest ale celui de-Al Doilea Război Mondial de către trupele noastre de vânători de munte "a fost de peste 3.000 de km". Dintr-o altă statistică rezultă că în timpul aprigului război, jertfele de sânge date de vânătorii noştri de munte în numele şi pentru gloria patriei "au fost de 74.208 militari, dintre care 70.000 erau gradaţi şi soldaţi, 2.378 ofiţeri şi 1.830 subofiţeri".

Familiile din rândul cărora au făcut parte aceşti eroi trebuie să fie mândre că fiii şi apropiaţii lor şi-au dat viaţa pentru cauze drepte, înălţătoare şi nobile, şi să le cinstească şi să le pomenească numele ori de câte ori au prilejul, să povestească urmaşilor de vitejia şi sacrificiul lor. În anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, trupele române de vânători de munte au evoluat în acelaşi timp cu întreaga noastră armată, evident cu urcuşuri şi coborâşuri. În această privinţă, începând cu anul 1946, ele au fost reorganizate succesiv. La un moment dat, cele mai multe brigăzi de vânători de munte au fost chiar desfiinţate, pentru ca apoi să fie reînfiinţate în alte garnizoane. Pentru că o astfel de problemă este, în linii generale, cunoscută şi relatată pe larg de noi în alte articole, nu ne vom referi la ea. Considerăm însă necesar să mai consemnăm un fapt foarte important referitor la istoricul trupelor de vânători de munte. Este vorba despre participarea exemplară a unor structuri de vânători de munte în teatrele de operaţii pentru menţinerea păcii şi stingerea unor conflicte în străinătate. Avem în vedere în mod special acţiunile militare desfăşurate în ultimi 10 ani de către luptătorii Brigăzii 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" în Kosovo, Irak şi Afganistan. Pe timpul desfăşurării acelor acţiuni, un număr destul de mare de militari din această mare unitate şi-au pierdut viaţa, ei fiind consideraţi pe bună dreptate eroi ai neamului românesc. Ca foşti militari, avem o datorie de cinste şi de suflet să le consemnăm numele în scris şi să nu-i uităm niciodată pe sublocotenenţii post mortem Aurel MARCU, Florin BĂDICEANU, Valerică LEU, Paul CARACUDĂ şi Dan CIUBOTARU din Batalionul 33 Vânători de Munte POSADA Curtea de Argeş, pe maiorul post mortem Iuliu-Vasile UNGURAŞ şi pe sublocotenentul Claudiu CHIRA din Batalionul 21 Vânători de munte "Gl. Leonard Mociulschi" Predeal şi pe sublocotenentul post mortem Dragoş ALEXANDRESCU din Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" Câmpulung Muscel.

La centenarul trupelor române de vânători de munte, toţi românii de bine trebuie să privească cu toată dragostea şi recunoştinţa lor pe oştenii din zilele noastre din această categorie de trupe şi să aibă încredere în ei şi în întreaga noastră armată!

În aceste ceasuri de aniversare, cei ce semnează acest articol omagial - un general, fost profesor, ziarist şi gazetar şi un colonel, fost vânător de munte - le urează tuturor vânătorilor de munte, din zilele noastre, noi succese în activitatea profesională, bucurii în familie, cu pace şi linişte şi tradiţionalul "La Mulţi Ani!"

BIBLIOGRAFIE:
- Col. (rtg.) Gheorghe SUMAN, col. (rtg.) Vasile PRICOP, "Istoria Vânătorilor de Munte", Bucureşti 1998.
- Gl. Bg. dr. (rtg.) Florian Tucă, col. (rtg.) Laurenţiu Domnişoru, "3 Noiembrie - Ziua Trupelor de Vânători de Munte", 2013;
- Gl. Bg. dr. (rtg.) Florian Tucă, col. (rtg.) Laurenţiu Domnişoru, "3 Noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte", 2014.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!