Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 17:12

Adio Taxă Radio-TV!

 Ieri, deputaţii au eliminat peste 100 de taxe, printre care şi pe cea Radio-TV, după ce Liviu Dragnea a criticat, în plenul parlamentului, felul în care au reacţionat TVR şi Radioul Public când a fost propusă această schimbare, atenţionând pe cei din conducere că, dacă până în prezent nu şi-au obţinut posturile prin concurs, acest lucru se va schimba. Aceasta cu atât mai mult cu cât TVR venise cu pretenţia de creştere a acestei sume pentru a-şi putea remedia impasul financiar în care se află instituţia în prezent. "Soluţia care venea din partea TVR era creşterea taxei TV, adică ni se propunea ca un management prost, cu rezultate dezastruoase, să fie suportat tot de către cei care primesc acasă factura electrică şi care sunt obligaţi să plătească această neperformanţă", a declarat acesta. Preşedintele PSD a propus ca, începând de anul viitor, cele două taxe mai sus menţionate să fie eliminate în dreptul cetăţenilor, urmând ca sumele de 21 lei/persoană pentru Radio şi 34 lei/persoană pentru TVR să fie plătite de la bugetul de stat, în numele fiecărui beneficiar al acestor servicii, printr-o finanţare predictibilă, care presupune o sumă de 420 milioane lei pentru Radio şi 680 milioane lei pentru TV.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It