Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 16:28

Am primit la redacţie - Recunoştinţă pentru medicii adevăraţi

Zilele acestea ne-a vizitat la redacţie consilierul local ALDE, Constantin Ştefănescu. Dumnealui este unul dintre cei mai vechi membri ai legislativului de la Valea Iaşului, care a candidat de mai multe ori şi la postul de primar, pe lista PNL, apoi din partea liberalilor pe cea a USL, în 2012, iar anul acesta, din partea ALDE. Om activ, implicat în viaţa comunităţii, a preferat să nu bage în seamă prea mult problemele de sănătate cu care se confrunta de mai mult timp şi a rămas în prima linie a luptelor politice, fără să se lase doborât de unele insuccese pe care le-a socotit - probabil - trecătoare. Numai că, la începutul acestei luni, din cauza alterării stării generale de sănătate, a ajuns să vadă moartea cu ochii. Norocul său a fost că a încăput pe mâna unor medici care şi-au făcut datoria aşa cum se cuvine şi - după cum ne-a mărturisit - l-au salvat. În vizita pe care ne-a făcut-o la redacţie, ne-a rugat să-i publicăm o scrisoare de mulţumire pentru oamenii minunaţi, care l-au ajutat să rămână în sânul familiei. "Destui români sunt nemulţumiţi - şi poate pe bună dreptate - de modul în care funcţionează sistemul nostru de sănătate. Eu însă am probat pe propria-mi piele faptul că în ciuda tuturor neajunsurilor, vorba veche din bătrâni, potrivit căreia omul sfinţeşte locul, are acoperire faptică şi în prezent", ne-a declarat Constantin Ştefănescu. Şi pentru că noi credem în puterea exemplului personal, vă redăm în continuare scrisoarea dumnealui, cu speranţa că exemplul celor ce l-au îndatorat cu recunoştinţă pe vizitatorul nostru, să fie urmat de cât mai mulţi dintre purtătorii halatelor albe:

"Vă mărturisesc cu bucurie faptul că am descoperit, într-un moment de cumpănă al vieţii mele, latura profund umană a unor medici care chiar respectă Jurământul lui Hipocrate, pe care l-au depus. Povestea mea este simplă şi probabil că are puncte comune cu ale multor alţi oameni. În ziua de 7 octombrie, mă aflam în Piaţa Centrală din Curtea de Argeş, când am avut o senzaţie de pierdere a echilibrului şi a cunoştinţei. Mi se întunecase vederea şi a trebuit să mă sprijin de un zid, până când mi-am revenit cât de cât. Cineva care mă cunoştea, mi-a recomandat să merg la spital. Dar n-am fost de acord să cheme Serviciul de Ambulanţă, sperând că era o senzaţie trecătoare, provocată de vreo stare de oboseală psihică. După ce mi-am mai revenit, am plecat cu maşina proprie la Spitalul Municipal, unde am şi ajuns destul de greu, dar cu bine, deşi persista o stare avansată de ameţeală. La Urgenţă era de gardă doctoriţa Mihai, căreia i-am spus că sunt diabetic şi că am mai multe probleme de sănătate. Imediat, dumneaei mi-a făcut o glicemie şi o electrocardiogramă. Constatând că aveam glicemia doar de 75 şi că tensiunea era bună, mi-a pus rapid o perfuzie, în urma căreia m-am restabilit, astfel că am putut să plec acasă şi, fără prea mari probleme, am ajuns la Valea Iaşului. Imediat mi-am verificat glicemia cu aparatul propriu, şi am constatat că ajunsese la 427! Drept urmare, am intervenit imediat cu Insulină şi Novomix, după care m-am simţit mai bine. Cum a doua zi mi-au revenit simptomele, am apelat la Ambulanţă. Aceasta a sosit destul de repede, iar personalul de specialitate mi-a luat glicemia şi tensiunea, după care m-a pus la perfuzie şi la oxigen - pentru că aveam greutăţi de respiraţie - şi aşa am fost transportat la Urgenţa Spitalulului Municipal, unde am avut şansa s-o găsesc de gardă tot pe doctoriţa Mihai, care ştia ce se întâmplase cu o zi înainte. Operativ, dumneaei m-a îndreptat spre medicul diabetolog Georgeta Andreescu (foto). După consult, a decis să ia legătura cu medicul neurolog care, însă, n-a putut fi contactat. Am fost dus din nou la Urgenţă, unde dr. Mihai a sunat la Neurologia de la Spitalul Judeţean, unde am şi fost transportat imediat.

La Piteşti, am avut norocul să dau de un medic de mare caracter, neurologul Valentin Sandu Goilan, un profesionist desăvârşit care, după ce m-a consultat, m-a trimis la un control efectuat cu computerul tomograf. Apoi, am fost pus la perfuzii şi când a venit rezultatul, mi-a spus că am venit poate în ultimul moment, deoarece starea mea era gravă şi impunea internarea, ceea ce s-a şi făcut imediat. Până în data de 14 octombrie am urmat tratamentul recomandat, din care n-au lipsit perfuziile. Aici trebuie să remarc ajutorul dat de asistente, cu precădere de Adriana Ciocârlan, de la Secţia de Neurologie, dar şi de prof. de gimnastică Becheru. Modul în care am fost îngrijit a avut drept rezultat faptul că m-am stabilizat. Nu în ultimul rând, trebuie să remarc ambientul plăcut din Salonul 7, unde am fost coleg de suferinţă cu oameni deosebiţi, de mare caracter, cum ar fi domnii Dan Mitran, Constantin Bugeac - profesor de muzică - sau colonelul Trocan. Acest ambient şi sprijinul constant al familiilor noastre, care au comunicat permanent cu medicul şi asistentele ce şi-au făcut datoria la nivel înalt, ne-a ajutat să fim redaţi celor dragi într-un timp destul de scurt. 

Pe această cale, ţin să le mulţumesc oamenilor minunaţi care-şi fac datoria cum se cuvine în numele tuturor celor ce le datorează recunoştinţă. Cu mult respect, Constantin Ştefănescu". 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It