La 17 ani, Vlăduţ Lazăr ştie ce vrea de la viitor: "Vreau sută la sută să fac carieră în dans!"

Dacă zilele trecute aţi făcut cunoştinţă cu Cătălina Teodora Pavel - Teo, după cum i se spune în cercul de prieteni - astăzi vă prezentăm povestea partenerului ei de dans, Vlad Ionuţ Lazăr, un tânăr în vârstă de 17 ani, elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic "Ferdinand I". Vă reamintim că această pereche a câştigat recent locul I la Concursul naţional de dans sportiv "Cupa Vâlcea", unde au mers pregătiţi cu multă dedicare de prof. Ion Gîrtonea. După discuţia purtată cu dansatorul nostru, vă putem spune că ne-a creat o impresie extraordinară, dovedindu-ne că speranţele noastre, ale tuturor, că mai există tineri cu verticalitate, care ştiu ce vor în această viaţă şi lasă în urmă exemple de caractere frumoase, nu sunt deşarte. Vă invităm, aşadar, să vă convingeţi singuri de acest lucru, căci în cele ce urmează veţi regăsi portretul unui tânăr ambiţios şi curajos.

Un şir de începuturi

Vlad este un copil - aşa cum îi place lui să spună - care a căutat dintotdeauna să fie diferit de ceilalţi. Pasionat de mic de dans sportiv şi descoperind că are aptitudini în această direcţie, a început să ia cursuri de la vârsta de 8 ani, însă la acea vreme nu se gândea să ia lucrurile prea în serios: "După 2 ani, am abandonat din cauza partenerei, fiindcă ea era pe clasa a patra şi a început să se axeze mai mult pe şcoală, pe pregătiri... E adevărat că fiecare îşi alege drumul în viaţă, în funcţie de ce ştie să facă, dar mie mi s-a părut ciudat că făcea pregătiri de atunci. Şi eu am făcut, dar pe clasa a opta. Fiind prea mic şi eu, am zis că, dacă nu mai dansează ea, nu mai dansez nici eu, iar părinţii nu m-au obligat să mai merg." După ce a renunţat la antrenamente, şi-a dat seama că nu putea sta prea mult acasă degeaba, aşa că a încercat să se orienteze spre altceva: "Am făcut apoi doi ani de zile Karate, dar nu s-a lipit nimic de mine. Eu voiam mai mult scheme de autoapărare, acolo învăţam multe scheme de lovit... Nu-mi plăcea deloc!"

Timpul a trecut, cu chiu, cu vai şi, după ce a renunţat şi la acest sport, la vârsta de 12 ani, <<Moşul>> i-a adus de Crăciun o orgă pe care a început să o butoneze, deşi habar n-avea să cânte. Ambiţios din fire, şi-a dorit totuşi să înveţe să utilizeze frumosul instrument, sperând totodată că îşi va găsi menirea şi aşa se va ocupa, în sfârşit, cu ceva care să-i umple timpul. "Făceam muzică la şcoală şi îmi plăceau notele, aşa că le-am învăţat repede, iar proful venea la oră cu orga şi ne cânta... Într-o zi, m-am dus acasă, am pus cartea în faţă şi am început să apăs pe taste: ăsta e Do, ăsta e Re... Am învăţat singur chestiile principale, iar apoi am luat ore de pian vreo trei ani de zile. Între timp, naşii mei din Germania mi-au cumpărat unul electric, mai mare, aşa că profesorul venea acasă la mine", ne-a spus Vlad. Dar şi după aceşti ani, odată cu vârsta adolescenţei, povestea cu pianul nu-i mai dădea aceeaşi satisfacţie ca la început: "Nu mai simţeam eu acea chemare... Mi-am zis că în secolul XXI nu mai au mare succes clasici precum Beethoven, Mozart sau Chopin... Se caută altceva! Mie îmi place muzica asta, dar multă lume merge mai degrabă la concerte decât la operă. Eu voiam public, voiam o trupă... Şi acum, sunt mult mai atras să cânt <<Russian Roulette>> la pian şi să am alături un toboşar şi o fată cu voce, decât să merg la Operă să cânt o arie din Mozart." Aşa că s-a oprit din a mai lua lecţii, fiindcă şi-a dat seama că oricum avea destule cunoştinţe ca să cânte singur. De altfel, cum fusese încă de la început autodidact, a continuat să exerseze folosindu-se de internet. "Puneam căştile, mă uitam la tutoriale pe net, puneam pauză şi făceam şi eu ca ei şi aşa am învăţat multe melodii...", ne-a explicat tânărul dansator.

 S-a întors la dragostea dintâi!

Când a mers la naşi în Germania, în vacanţa din vară trecută şi l-a văzut pe vărul său dansând la un concurs, Vlad a fost pus pe gânduri de spectacolul acela frumos de muzică, dans şi costumaţii. A simţit atunci că, în sufletul său, tot dansul era marea lui pasiune şi i-a părut nespus de rău că nu s-a ţinut de treabă în toţi acei ani care trecuseră. Aşa de mare i-a fost "revelaţia", încât a luat îndată hotărârea să reia antrenamentele: "M-am gândit în sinea mea că a fos o reală prostie că m-am lăsat de acest sport. Dar ce ştiam eu la 10 ani?... Nimic! Când am ajuns acasă, imediat i-am dat un mesaj domnului profesor Gîrtonea, căci speram să mai fie încă antrenor. I-am zis că vreau să reîncep, numai că de data asta nu în joacă. Simţeam că eram capabil să fac performanţă.... M-a recunoscut şi m-a acceptat. Am venit în ţară la vreo lună după acel apel telefonic şi m-am dus la antrenamente. Mi-a găsit şi parteneră imediat. Aşa am făcut cunoştinţă cu Teo, am văzut că era OK şi m-am bucurat că era de la mine din liceu..."

Chimia dintre cei doi a fost instantanee, ea fiind o fată greu de întrecut în ceea ce făcea, cu o experienţă de nouă ani în acest sport, răbdătoare, amabilă şi binevoitoare, iar el un băiat cu bun simţ, ambiţios, dornic să-şi intre cât mai repede în mână şi cu un potenţial remarcabil. "Am zis să încercăm câţiva paşi şi de prima dată când ne-am pus în poziţia de dans, parcă ne cunoşteam de ani de zile. Teo m-a ajutat foarte mult în primele şase luni, fiindcă ea deja dansa de atâţia ani!... Acum avem deja un an de când dansăm împreună şi parcă facem asta de-o viaţă! Nu ne-a certat vreodată, deşi la fiecare antrenament mai ţipăm unul la altul. Este logic, pentru că întotdeauna se întâmplă să nu ai poziţia care trebuie sau să faci vreo greşeală, dar suntem foarte buni prieteni...", ne-a mărturisit Vlad.

"Cupa Vâlcea", o experienţă plină de emoţie

Competiţia la care cei doi dansatori argeşeni au participat în urmă cu circa o săptămână a fost, după spusele lor, una foarte plăcută, dar a avut şi momente de tensiune, fiind primul concurs la care au participat după perioada de vacanţă. "Eram foarte emoţionaţi că nu ştiam ce se va întâmpla. Dar a fost bine că noi ne-am antrenat şi în vară - colega mea cu grupa la Bucureşti, iar eu în Germania, unde am petrecut vacanţa de vară, la naşi. Verişorul meu dansează şi m-am antrenat şi eu cu el, la o profesoară româncă. În clubul de acolo erau foarte mulţi români şi erau şi multe staruri ale dansului care se antrenau, unii chiar campioni mondiali! Majoritatea copiilor dansau peste media mea, deşi unii dintre ei erau destul de mici. Am luat lecţii particulare şi am ţinut legătura cu doamna aceea. Apoi, când am revenit în România, profesorul Gîrtonea nu m-a mai recunoscut. Eram total altfel, aveam alt stil de dans... Evoluasem incredibil! Aşa că s-a decis să mergem la Cupa Vâlcea...", ne-a spus tânărul zâmbind.

Deşi la început această veste nu i-a speriat şi şi-au văzut de antrenamente, când s-au văzut ajunşi acolo, au început emoţiile: "Atmosfera era agitată, peste tot auzeai muzică, vedeai o grămadă de perechi de dans, costumaţii de-ţi luau ochii, pantofi care mai de care... Ai mei erau rupţi de la antrenament şi mă rugam să găsesc acolo pantofi de vânzare, fiindcă nu la toate concursurile vine cineva cu aşa ceva. Am avut noroc că am găsit..."

Şi, fiindcă a venit vorba despre costumaţie şi încălţări specifice acestui sport, l-am întrebat pe Vlad cam cât de costisitoare sunt acestea şi în ce constau. Iată răspunsul: "Pantofii aceştia sunt vreo 200 lei perechea. Au talpă specială, pentru că dansăm pe parchet. La fiecare concurs ai un stres până vezi ce parchet e pe ringul de dans. La cel din Vâlcea, a fost excelent. Dar la unele este de parcă ai impresia că dansezi pe tocuri şi pe jos e gresie. Este un dezavantaj pentru noi. Unele alunecă foarte tare, altele deloc. Apoi, pantofii sunt de două tipuri. Unii cu toc mic, pentru dansuri lente, standard, alţii cu toc mai mare, pentru dansurile mai rapide şi ritmate, gen <<Cha-cha>>. Evident că nu e voie să scoată niciun sunet, chiar dacă au toc! Trebuie să fii foarte tare pe picioare. Fracul costă 5-600 lei, cămaşa mai e şi aceea vreo 300... Rochiile şi pantofi partenerei, nu mai zic, ajung şi la 1.000 de euro. Eu, dacă vreau pantaloni mai de firmă, pot ajunge tot la vreo 1.000 de euro. Dar îi fac pe comandă, ca să ies mai bine cu banii. Cheltuielile sunt foarte mari, deci acest sport nu este deloc ieftin..." Aşa că, fireşte, următoarea întrebare a fost aceea dacă familia sa îşi permite aceste sume. Am aflat astfel că, pentru Vlad, familia şi naşii întotdeauna au găsit rezerve şi l-au sprijinit, însă evident că există şi nişte limite. Altfel, el şi partenera sa încearcă să mai scoată câte un ban dansând pe la nunţi sau botezuri, dar sumele pe care le iau sunt foarte mici, fiindcă nu sunt profesionişti sau vedete...

Tânărul ne-a povestit apoi că în ziua concursului de la Rm. Vâlcea s-a întârziat o jumătate de oră şi în intervalul acela de timp emoţiile l-au mai părăsit, dându-i răgaz să mai tragă cu ochiul la celelalte perechi. "Am început pregătirile: părul, fond de ten, haine... Partenera avea coafura făcută de acasă, dar a mai dat cu fixativ. Apoi a trebuit să ia rochia, cea de standard, care se îmbracă foarte dificil. Este foarte mare şi grea, aş zice că o idee mai restrânsă decât cea de mireasă. M-am uitat pe program şi am văzut că eram 5 perechi, dintre care la încălzire am fost doar 3: una venise cu noi - fraţii Bănică din <<Vlaicu>>, şi una era din Bucureşti. Evident că m-am uitat la cei din urmă, la mişcările lor şi m-am gândit eu că am avea faţă de ei avantaj cam de un punct. În schimb, pe cei din <<Vlaicu>> îi ştiam, pentru că ne antrenăm cu ei şi eram cam la acelaşi nivel. Atât că ei nu s-au antrenat toată vara, dar eu nu le ştiam valoarea, deoarece am fost plecat. Aveam un mare dubiu cu celelalte două perechi, pe care nu apucasem să le văd la încălzire. Mă tot întrebam cum or fi, ce facem - batem sau nu batem?...", ne-a detaliat acesta.

Până la urmă, se pare că a reuşit să afle care erau şi celelalte două participante la competiţie: "Când am văzut ultima pereche, mi-a pierit entuziasmul. La ultimul concurs, ei luaseră locul I, iar noi VII. Şi asta cu toate că erau atât de scunzi... Erau buni de tot! M-am gândit că asta ne-a fost!" A început concursul, iar la primele trei dansuri, Vlad a purtat un frac şi cămaşă, despre care n-a spus că erau destul de grele. Cum întotdeauna contează şi muzica, fiind evident că trebuie să le şi placă pentru a da tot ce pot pe ringul de dans, acesta s-a arătat recunoscător că a avut noroc de melodii frumoase, pe care s-au putut plia fără probleme. "La Quick step am avut emoţii, deoarece nouă nu prea ne ieşea. Eu recunosc că îl uram. Este cel mai rapid dans. După ce am terminat, ne-am dus la domnul profesor şi ne tot spunea: ba că am stat prea pe stânga, ba că nu ştiu ce pas nu a fost în regulă... Era clar! Am luat pauză, ne-am schimbat, iar eu am trecut la body, fiindcă urmau dansurile mai sexy. Aici, ştiam că Samba este cel mai bun dans al meu de când am venit din Germania, pentru că acolo am lucrat doar Samba, căci la acesta eram praf! Pe ring, eu tot îi căutam privirea profului, să văd dacă aprobă ce facem, dar nu părea prea impresionat. Au urmat Cha-cha, apoi Jive-ul, care este foarte rapid şi trebuie să ai genunchii numai pe sus... După încheiere, proful ne-a zis că lui nu i-a plăcut şi că dansam mai bine la antrenamente - fapt adevărat, am gândit şi eu! L-am întrebat dacă prindem măcar podiumul. El sălta din umeri, deşi ştia deja ce loc am luat. La faza asta, a fost hoţ!", ne-a spus Vlad râzând.

La auzul celor spuse de profesorul-antrenor, entuziasmul perechii noastre s-a cam pleoştit, urmat de o resemnare în care s-au înscris amândoi cu demnitate. "La premiere se începea cu locul 5, iar noi ne băgaserăm mai în faţă, ca să fim mai aproape când aveau să ne strige, fiindcă ne aşteptam să fim pe ultimul loc. Mi-am luat partenera de mână şi aşteptam cu sufletul la gură, dar - oricum - parcă deja auzeam că suntem pe 5. Însă n-am fost! Mai mult, şocul a fost să vedem că aceia care ne-au bătut ultima oară şi luaseră locul întâi, s-au clasat de data aceasta pe patru. Atunci, ne-am gândit că aveam podiumul asigurat. După ce locul 3 l-au luat cei din Bucureşti, mai rămăseserăm pentru 2 şi 1 noi şi fraţii Bănică, din <<Vlaicu>>. Fiecare ne ţineam de mână cu partenerul de dans şi aşteptam să vedem ce se întâmplă. Când cei din juriu au spus că pe locul 2 este Andra Bănică, ne-au trecut nişte emoţii de nedescris. Recunosc că mi-au dat lacrimile când ne-au strigat pe noi, deşi nu sunt genul plângăcios", ne-a mărturisit acesta încă vădit emoţionat.

"Mi-aş dori ca Teo să se mai gândească..."

În materialul trecut, vă spuneam că Teo, partenera de dans a lui Vlad, încă nu s-a hotărât ce vrea să facă pe mai departe, însă va încerca să pună pe primul loc şcoala. "Dacă Teo se va retrage - şi nu cred că se răzgândeşte, deşi mi-aş dori asta - este evident o pierdere pentru mine! Mă deranjează un pic că nu vrea să urmeze o carieră în dans, pentru că este o parteneră foarte bună în ceea ce face! Sigur, cred că va mai dansa, dar la nivel de hobby, nu pentru a face performanţă. Oricum, în paralel cu ce vrea ea să facă nu se poate, fiindcă performanţa îţi impune să te dedici integral. Cu toate aceastea, nu mă panichez, fiindcă ştiu că băieţii sunt mai căutaţi la acest sector. Eu pot dansa cu oricine, aşa este şi normal: trebuie să poţi face asta cu orice parteneră! Şi vreau să îmi fac o carieră din dans sută la sută! Nu voi repeta prostia de acum şapte ani, când am renunţat şi eu fiindcă renunţase partenera. Eu văd în asta o meserie care mă poate ajuta să mă susţin financiar, dar cu timpul, nu imediat. Deocamdată mă vor susţine naşii din Germania până ce o să fiu stabil. Aşa că voi da la Facultatea de Sport - Secţiunea de Dans Sportiv. Îmi trebuie 50% medie de Bac, apoi am admitere cu probe... Clar vreau să fac performanţă, să ajung de talie internaţională, să câştig bani din spectacole. Iar când voi fi bătrân, mai văd eu... Poţi dansa până când te ţin picioarele! Probabil am să fiu antrenor, după cum spune domnul profesor, care e ca un tată pentru noi!", ne-a spus acesta cu maturitatea gândirii unui adult.

Un tânăr cu preocupări normale, dar diferit de ceilalţi

Vlad a recunoscut că, de obicei, este cam izolat, nu are foarte mulţi prieteni şi nici nu poate spune că este vedetă printre colegi: "Nici vorbă! Sunt unii care mă apreciază, dar în rest... nu prezint vreun interes. Ceea ce fac eu este atât de banal pentru ei, căci pare extrem de simplu. Nu ştie nimeni câte ore de antrenamente sunt în spatele acelor mişcări!" În ceea ce priveşte şcoala, acesta a adăugat: "Faţă de Teo, eu nu pot spune că sunt aşa bun la carte! Dar nu sunt nici cel mai prost! Sunt pe undeva pe la mijloc... N-am fost niciodată tipul care învaţă şi toceşte din greu! Dar nici să nu-mi pese nu sunt... Mă axez pe materiile principale, cum ar fi cele de Bac. De altfel, vara asta am făcut ceva pregătire la Matematică şi cu naşul. Ştiţi, ei mă ajută financiar cu o condiţie: să iau Bac-ul, şi nu cu 6!"

Tânărul nostru ne-a mai spus că are un frăţior în vârstă de 5 ani, care locuieşte în Italia cu mama şi tatăl vitreg. "Pentru mine, el e tatăl adevărat! Cel biologic n-are habar de mine şi, sincer, nici eu nu mă usuc de dorul lui. Asta este! Eu am crescut cu bunica de la vârsta de un an...", ne-a explicat acesta. Vlad îşi trăieşte viaţa după propriile sale standarde şi principii şi nu acceptă să i se spună ce să facă. Faptul că mulţi nu-l înţeleg şi nu dau doi bani pe pasiunea lui nu-l împiedică să meargă înainte. El ştie că va reuşi, cu sau fără susţinerea lor! În plus, ne-a mărturisit că preferă să fie singur, decât înconjurat de prieteni falşi, mai ales că nu poate înghiţi pornirile deşănţate ale celor de-o vârstă cu el. "Nu prea am aşa timp liber, nici cu prietenii nu prea ies... Asta şi pentru că sunt mai diferit, nu prea îmi place lumea. Mie nu-mi plac cluburile... Te duci pe stradă, unii vorbesc vulgar, te duci la terasă, îi auzi pe alţii că cine ştie ce fac sau zic... Ai 17 ani şi nu ai minte, simţi nevoia să fii şmecher şi te porţi aşa de prosteşte! Eu cred că de fapt eşti şmecher atunci când eşti diferit şi faci ceva ce nu fac alţii!", a spus acesta foarte hotărât. Singura de la care primeşte sfaturi şi căreia i se supune aici este bunica: "Mamaia este mai sceptică, aşa, cu dansul ăsta, dar îmi vrea binele întotdeauna şi mă bate la cap să mă ocup în primul rând de şcoală. Mai stau şi eu pe calculator, mai joc un joc video... Cum mă prinde, mă ia la întrebări, de ce nu învăţ... În timpul săptămânii îmi fac temele, merg la antrenamente, la şcoală, iar în week-end, pentru că sunt pasionat de motoare, mă uit la curse de motociclete. De altfel, nici nu-mi plac maşinile. Eu stau pe Rozelor şi fac naveta la şcoală cu bicicleta. Aşa mă simt eu mai bine. Cu toate acestea, voi da de permis pe ambele, fiindcă nu se ştie niciodată! Dar vreau foarte mult pe motocicletă!"

 "Vreau o fată cu capul pe umeri..."

Că are prieteni puţini, ne-a fost clar, însă, fiind la o vârstă la care mulţi trăiesc frumoase poveşti de dragoste adolescentine, l-am întrebat şi noi cum stă la acest capitol, gândindu-ne că poate fetele se dau în vânt după pasiunea sa. "Faptul că eşti dansator nu-ţi aduce nici la fete vreun succes! Dar asta nu pot spune că e neapărat un lucru rău pentru mine. Eu am ideile mele şi nu-mi plac acele fete care fac din cluburi a doua casă, beau, fumează, vorbesc urât sau ştiu eu ce alte lucruri nepotrivite mai fac. Am avut o prietenă vreun an şi două luni, şi s-a terminat pe motiv că aş fi înşelat-o, fiindcă am ieşit la un suc cu nişte prieteni seara. Pe ea n-o lăsau părinţii să iasă seara, că altfel o luam cu mine! N-a acceptat explicaţii şi s-a încheiat. Oricum, eu nu sunt genul acela cu relaţii pe internet sau de două  săptămâni! Na, vorbim pe reţele sociale, că aşa te cunoşti acuma, mergem la un suc... Dar multe sunt aşa de nenaturale în comportament, au tot soiul de fiţe şi nu prea ştiu ce vor de la viaţă... Eu vreau o fată cu capul pe umeri, care să ştie ce viitor vrea! Dar nu găsesc... Poate la facultate o să dau şi peste fete aşa cum aş vrea. Nu ştiu însă dacă o relaţie cu partenera de dans este potrivită... Te cerţi pe tema asta, se răsfrânge şi în viaţa personală. Cu partenerul de dans e bine să fii foarte bun prieten. Desigur,  există perechi celebre de dansatori care sunt împreună şi în viaţa de zi cu zi. Normal că sunt şi excepţii, dar n-ai de unde să ştii dacă va funcţiona sau nu. Eu cu Teo suntem prieteni la cataramă, vorbim despre toate şi ştim tot ce facem. Însă ea are prietenul ei, tot dansator, la Bucureşti. Eu am avut-o pe a mea... Şi cam aşa stau lucrurile...", a încheiat Vlad.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!