"Elveţia în România" ajunge şi la Curtea de Argeş!
Caravana Asociaţiei "Semper Musica" va poposi în faţa Hotelului Posada, astăzi, începând cu orele 12.00. Evenimentul va include proiecţii de film, o expoziţie, jocuri pentru copii, organizarea unui spaţiu pentru citit în aer liber şi multe alte surprize, toate aceste mini-evenimente fiind bazate pe elemente elveţiene. "Cu ocazia celor 3 vizite în Elveţia, pe care angajaţii Asociaţiei Semper Musica le-au efectuat în ultimul an, am avut acces la diferite informaţii legate de modul în care este structurat sistemul educaţional, cel social, modul în care ONG-urile ajung să organizeze tot felul de iniţiative în şcoli sau instrumentele pe care acestea le folosesc pentru educarea tinerilor. Este clar că nu suntem la nivelul la care liceele din România să plătească câte aproximativ 400 euro pentru o sesiune organizată de o asociaţie pe diferite teme, aşa cum se întâmplă în Elveţia, însă cu siguranţă ne putem inspira din experienţa ONG-urilor elveţiene şi astfel, să putem să folosim şi noi în România diferite tehnici şi instrumente de educaţie nonformală adresate tinerilor, în mod special în direcţiile de interes pentru noi. Caravana pe care o organizăm încearcă să le arate cetăţenilor din diferite oraşe ceea ce am experimentat noi în Elveţia, dar să şi promoveze cultura ţării prin filme, cărţi scrise de autori elveţieni, oferirea gratuită de produse elveţiene. Mulţumim pe această cale conducerii Hotelului Posada pentru susţinerea acordată acestui proiect!", a concluzionat Alexandru Gheorghiu, preşedintele Asociaţiei "Semper Musica".
Caravana organizată face parte din proiectul "Learning from the best: a Swiss-Romanian cooperation project", o iniţiativă prin care Asociaţia "Semper Musica", prin vizite de studiu în Elveţia găzduite de Asociaţia ABQ Berna, şi-a dezvoltat capacitatea de a implementa un management intern mai eficient, şi-a dezvoltat strategii pentru diversificarea sursele de finanţare şi de atragere a sprijinului comunităţii pentru proiectele desfăşurate şi, nu în ultimul rând, şi-a dezvoltat un model de sesiune adresată liceenilor care să aducă în discuţie problematica discriminării.
