Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 15:09

Argeş: "Şcoli serioase, căutăm directori!" 

Nu este un anunţ de mică publicitare, ci o realitate cu care ne confruntăm. În judeţul Argeş sunt 25 unităţi de învăţământ la care nu a fost depusă nicio cerere de înscriere pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct! În data de 2 octombrie 2016 s-a finalizat etapa de înscriere a candidaţilor participanţi la concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar. Astăzi se vor afişa rezultatele evaluarii dosarelor de concurs ale candidatilor. În data de 12 octombrie 2016 se va desfăşura proba scrisă din cadrul acestui concurs, iar între 17 octombrie şi 17 noiembrie se vor desfăşura proba de evaluare a Curriculum-urilor şi interviurile. Datele statistice referitoare la numărul candidaţilor înscrişi la nivelul judeţului Argeş sunt următoarele: numărul cererilor de înscriere - 265; candidaţi unici - 244; şcoli cu cereri depuse - 174; şcoli fără candiaţi - 25; cereri directori - 209; cereri directori adjuncţi - 56; total posturi - 250; posturi directori - 199; posturi directori adjuncţi - 51; candidaţi cu două cereri - 18; candidaţi cu 4 cereri pentru 3 unităţi (3 director, 1 director adjunct) - 1; candidaţi cu cereri pentru 2 unităţi (director) - 5; candidaţi cu cereri pentru director/director adjunct - 13.

Unităţi fără candidaţi

Din municipiul nostru, Vasile Martin, actualul director al Clubului Copiilor, nu s-a înscris la concurs, pentru că din motive obiective nu a participat la cursurile Corpului Naţional de Experţi în Managementul Naţional - cerinţă obligatorie pentru cei care voiau să candideze pentru un post de director. De asemenea, nici Tatiana Mihai, actualul director al Grădiniţei cu Program Prelungit "O lume minunată", nu s-a mai înscris şi ne-a declarat că mai are 3 ani până la pensie şi doreşte să lase postul liber pentru colegele mai tinere. Alte unităţi de învăţământ unde IŞJ Argeş  va numi alţi directori pentru că nu s-au depus cereri de înscriere la concurs sunt Şcoala Specială "Sfânta Marina", din municipiul nostru, Şcoala Gimnazială "Toma Brătianu" Şuici, Şcoala Gimnazială nr. 1 Valea Iaşului şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Valea Danului. 

Pin It