Ziua Mondială a Animalelor şi Ziua Europeană a Observării Păsărilor
În fiecare an, la începutul lunii octombrie, Muzeul Judeţean Argeş sărbătoreşte Ziua Mondială a Animalelor (World Animal Day - WAD) şi Ziua Europeană a Observării Păsărilor (European Birdwatching Day). Pe 4 octombrie se aniversează în întreaga lume ZIUA MONDIALĂ A ANIMALELOR. A fost aleasă această dată pentru că este Ziua Sfântului Francisc din Assisi, ocrotitorul tuturor animalelor. Este ziua în care oamenii îşi unesc forţele pentru a promova afecţiunea, dragostea şi respectul pentru fiinţele necuvântătoare. Ziua Mondială a Animalelor îşi are originea într-o convenţie a ecologiştilor desfăşurată în 1931 la Florenţa, pentru a atrage atenţia lumii asupra speciilor aflate în pericol. Ulterior, evenimentul a căpătat amploare, astfel încât astăzi celebrează toate formele de viaţă animală.
În forma actuală, Ziua Mondială a Animalelor a fost sărbătorită pentru prima dată în Anglia, la 4 octombrie 2003. Organizaţiile şi persoanele fizice care au participat la ceea ce avea să devină un eveniment anual au avut oportunitatea să pledeze în favoarea ocrotirii animalelor. Pretutindeni în lume, în şcoli sau pe internet, în adăposturile pentru animale sau în spaţiul public, prin spectacole de muzică sau prin emisiuni filatelice, prin strângere de fonduri sau prin acţiuni de popularizare, oameni de toate vârstele îşi manifestă dragostea şi respectul faţă de animale.
Al doilea eveniment este EUROPEAN BIRDWATCH (EuroBirdwatch) 2016, eveniment care îi implică pe toţi cei care iubesc natura şi păsările. Acţiunea are loc la începutul lunii octombrie, când pasionaţii de birdwatching se reunesc şi fac observaţii ornitologice, de regulă, în locuri unde există mari aglomerări de păsări. Partenerii BirdLife din fiecare ţară europeană sunt organizatorii naţionali, la noi de eveniment fiind responsabilă Societatea Ornitologică Română. Sunt centralizate numărul speciilor, exemplarelor, participanţilor şi locurilor vizitate iar, până acum, România a reuşit să intre în Top 10 Europa cu numărul de locuri unde au fost observatori. Este o sărbătoare a păsărilor migratoare, un prilej de a fi observate şi specii care cuibăresc în cu totul altă parte a ţării sau a continentului. Totodată, evenimentul constituie un prilej ca toată lumea să afle că păsările migratoare sunt în pericol, că sunt afectate de schimbările climatice sau de intervenţia brutală a oamenilor în natură, că le dispar locurile de odihnă de pe traseul de migraţie.
Muzeul Judeţean Argeş va marca astăzi Ziua Mondială a Animalelor şi Ziua Europeană a Observării Păsărilor. "La ora 11.00, la Colegiul Tehnic <<Armand Călinescu>> din Piteşti va avea loc o activitate de informare şi conştientizare, concretizată în prezentări, filme şi discuţii, iar la ora 13.00 va fi organizată o sesiune de observare a păsărilor pe Lacul de acumulare Piteşti, împreună cu colaboratorii noştri de la Colegiul Tehnic <<C.D. Neniţescu>>", ne-au informat reprezentanţii instituţiei judeţene.
